In centrul acestora se afla dreptul la libera expresie, convingerea ca arta trebuie sa se bucure de libertate deplina, caci ea se adreseaza spiritului caruia numai dictatorii i-au pus lanturi. Iata principiul pentru care Garcia Lorca a platit cu viata, el fiind ucis pentru culpa de a fi fost presupus tigan, homosexual declarat si simpatizant republican. Benoit Vitse a adus aceasta poveste in zilele noastre pentru a ne arata ca intoleranta si xenofobia au supravietuit cu succes celor 60 de ani de civilizatie, razboiului mondial si globalizarii.
Lorca este un spectacol cu 18 personaje, intre care un cal si doua gaini, o dansatoare de flamenco (cam neconvingatoare, din nefericire) si doi copii tigani. De fapt, asistam la un colaj de scene din biografia lui Lorca, combinate cu recital de poezie si secvente din celebra sa piesa de teatru, Yerma, montata in vremea cind artistul era director al teatrului de stat „La Barraca”, in anii celei de-a doua republici spaniole, premergatori razboiului civil. Autorul acestui colaj este chiar Benoit Vitse, care a fost atras de drama lui Lorca, cu atit mai mult cu cit a identificat in acuzatiile aduse de oamenii lui Franco asemanari cu cele aduse chiar lui de oamenii primarului iesean Gheorghe Nichita. Vitse a tinut sa spuna ca nu a avut tupeul sa se compare cu Lorca, dar ca a ramas uimit cum in epoci diferite si in tari diferite, oameni diferiti sint pusi la zid din cauza unor acuzatii asemanatoare si nefondate.
Studenta la Actorie, in rolul principal
„Ce parere aveti despre teatrul spaniol in general?”, il intreaba un ziarist pe Lorca, iar acesta raspunde: „Astazi este un teatru de porci pentru porci. Adica un teatru facut de porci si pentru porci”. Franchetea si refuzul ipocriziei l-au tranformat pe Lorca intr-un indezirabil. „In perioada in care traim, artistul trebuie sa plinga si sa rida cu poporul sau. Sa lasam buchetul de crini si sa ne scufundam in noroi ca sa-i ajutam pe cei care cauta crinii”, spunea Lorca. Discutia despre teatru si menirea artei, desi un aspect secundar al spectacolului de la Ateneu, face parte din puzzle-ul ce il creioneaza pe artistul acuzat ca uraste Spania si Granada pe care el spunea ca le simte pina in maduva oaselor, dar asta nu il face sa fie legat la ochi. Dominanta in productia lui Vitse este discutia inchizitoriala la care Lorca (interpretat de tinara Catrinel Bejenariu) este supus in urma arestarii de catre sadicul tortionar Ramon Aloso, atribuit lui Nicolae Ionescu. Optiunea regizorului pentru o femeie in rolul lui Lorca este salutara, iar interpretarea lui Catrinel Bejenariu – cu momente uneori remarcabile, alternate cu altele, poate mai putin reusite – poate fi totusi catalogata drept o performanta pentru o studenta la teatru, care a trebuit sa recreeze intr-un timp scurt un personaj dificil, avind la indemina un scenariu complex, deloc usor de abordat.
Teme actuale
Spectacolul are teme foarte actuale, Benoit Vitse declarind, de altfel, ca Spania anului 1936 seamana pe alocuri cu Romania de azi. Un preot, venit sa impartaseasca un invatator arestat si condamnat la moarte, ii spune acestuia: „Ah, dar ne cunoastem, domnul Gonzales, din satul Pulianas. Cel care explica elevilor sai ca Dumnezeu nu exista”. „Am spus numai ca Dumnezeu n-are ce cauta la scoala. La ce bun se construiesc o liota de biserici si manastiri, daca trebuie sa fie si scoala un loc de rugaciune?”, se apara invatatorul, executat pe baza celor declarate de preot, devenit, fara sa stie, martor al acuzarii. Cit il priveste pe Lorca, martorii acuzarii sale sint propriile cuvinte, pe care nu se opreste sa le spuna. Demitizind istoria, este vazut ca dusmanul de moarte al Spaniei. „Stii ce am facut astazi? Am inaugurat un monument comemorativ pentru Ferdinand de Aragon si Isabela de Castille. De fapt, comemoram momentul istoric in care acestia au primit cheile orasului Granada de la regii mauri, in 1492. „La Reconquista!”, ii spune tortionarul.
„A fost un moment dezastruos, cu toate ca se invata contrariul la scoala. O civilizatie admirabila, o poezie, o astronomie, o arhitectura si o delicatesa unice in lume au disparut pentru a lasa locul unui oras sarac, micsorat, unui pamint de doi bani unde se agita actualmente cea mai rea burghezie din Spania”, este replica lui Garcia Lorca, explicindu-si pozitia: „Detest pe omul care iubeste patria sa cu ochii legati, care se sacrifica si ii sacrifica pe ceilalti pentru o idee nationalista abstracta. Bunul chinez este mai apropiat de mine decit nationalistul spaniol…”. Dupa astfel de cuvinte, ce il mai poate astepta pe Federico? „Cind va fi sa mor,/ Ingropati-ma cu ghitara/ Sub nisipuri.”