Draga Bogdane,
Vorbeam despre romanul Cevengur al lui Andrei Platonov. Stalin, citindu-l, „a inteles totul”. Deci criticul literar Stalin l-a ras definitiv, numindu-l pe Platonov „bastard” si interzicindu-i sa mai publice, iar Platonov a confirmat faptul ca intelege perfect gestul lui Stalin. Insa intrebarea dificila la care trebuia sa raspund era urmatoarea: ce a vrut sa spuna Platonov si ce a inteles criticul literar Stalin?
Scriitorul de la curtea lui Stalin
Recitind recent Cevengur, sint convins ca este cel mai important roman al epocii comuniste in ceea ce priveste intelegerea acestei perioade si ideologii. Nu vreau sa fac prostia si sa stabilesc o ierarhie sau un canon valoric, insa cred ca acesta este romanul care povesteste cel mai bine, mai ales la nivel de sens, elementul totalitar al comunismului. Fireste ca volume precum Maestrul si Margarita (Bulgakov), Viata si destin (Grossman), Noi (Zamiatin), Povestiri din Kolima (Salamov) sau O zi din viata lui Ivan Denisovici (Soljenitin) spun enorm de multe despre acea epoca. Acum insa sint convins ca nici unul nu se ridica la puterea de intelegere a orizontului de semnificatie pe care o da epocii comuniste – in mod special celei staliniste – romanul lui Platonov. E important sa nu pierdem din vedere ca romanul este scris de un om care a avut convingeri comuniste si intr-o perioada in care „idealurile erau inca neintinate” (1926-1929, publicat in 1972 in Franta si 1988 in URSS). Cum nu sint critic literar si nu dispun de instrumentarul necesar pentru a aborda astfel volumul, voi incerca sa expun citeva idei care mi se par importante pentru ceea ce vreau sa scot in evidenta.
In roman sint o multime de scene fascinante. Andrei Platonov construieste cu migala o distopie apocaliptica. In timp ce tovarasul Stalin construia de zor comunismul, acea societate care ne va elibera de vesnicul lant al cauzalitatilor, care va distruge clasele asupritoare ce produc continuu raul, Platonov construia Cevengurul, lucrind cam cu aceleasi ingrediente ideologice. In roman, Platonov povesteste istoria „orasului oraselor”, supranumit Cevengur, un loc in care timpul istoric s-a oprit si s-a intrat intr-un timp mitic. Imagineaza-ti ca „la noi in Cevengur e bine, noi am mobilizat soarele sa munceasca continuu, iar societatea am destramat-o pentru totdeauna!”. Eroii lui Platonov, ca si primii bolsevici, vor sa construiasca o societate radical diferita, pentru ca ei cred ca numai asa pot sa-si atinga scopul suprem: „eliberarea totala”. Oamenii construiesc socialismul in orasul Cevengur incercind sa inteleaga sensul vietii si al mortii.
Treptat, aceasta societate ideala se autodistruge, iar eroii ei merg de bunavoie pe lumea cealalta, „ca intr-o gubernie vecina”, crezind ca pot oricind sa se intoarca. Eroul principal merge la moarte de bunavoie, fiind convins ca taina vietii poate fi inteleasa doar prin astfel de abordari radicale. Romanul se inscrie perfect in linia marii literaturi de la care se revendica, incercind sa raspunda „vesnicelor intrebari rusesti”, cu diferenta ca o face in cel mai direct stil antiutopic, adecvat limbajului si conceptelor vremurilor proletcultiste. Platonov face ceea ce nu mai facuse nimeni pina la el: povesteste si inceputul „orasului soare” Cevengur, dar si finalul lui, modul in care se autodistruge. El arata cum incercarea de a intelege si de a fauri viata poate duce la moarte si spune cum se intimpla acest lucru; pune toata epoca intr-un orizont de sens care ne face sa intelegem proiectul comunist in ansamblul lui.
Ce intelege Stalin?
Reactia lui Stalin la acest roman, dupa cum povesteam in scrisoarea precedenta, este deja legendara. Poate numai Bulgakov s-a bucurat de o astfel de „atentie” din partea lui Iosif Visarionovici. Insa, daca Bulgakov, mai naiv si credul din fire, spera intr-o interventie miraculoasa a „GhenSek-ului”, Platonov, mult mai cerebral, noteaza lucid si cinic: „Eu am scris aceasta povestire pentru un singur om (tov. Stalin), iar acest om a citit-o si mi-a raspuns pe masura. Restul nu ma mai intereseaza”.
Ce intelege Stalin sau, mai bine spus, ce stie Stalin? Stalin (asa cum aflam de la unii interpreti precum Groys sau Zizek) stie ca proiectul lui este opus sistemului liberal, deci nu se bazeaza pe economic, ci pe politic. Adica in sistemul lui, economicul este cel care se subordoneaza politicului, si nicidecum invers. Stalin, pe urma maestrilor sai, mai stie un lucru extrem de important: in timp ce economicul se exprima in cifre, unitati, adica bani, politicul se exprima prin limba, adica, prin cuvinte. Acesta este un element esential in a intelege cum se construieste un sistem si, mai ales, cum se construieste dusmanul sistemului. Daca limba (cuvinte, texte, decrete, directive etc.) este materialul esential de constructie a politicului si, deci, a comunismului, dusmanul lui se naste exact din acelasi aluat. Nu intimplator, comunismul a avut o nevoie enorma de intelectuali si, nu intimplator, societatea comunista este singura societate moderna in care acestora li se reinventeaza aura pierduta (dupa cum ne invata Benjamin) pe la inceput de secol XX. Comunismul este poate singurul proiect (apropiat de cele religioase) care a fost atit legitimat, cit si delegitimat de intelectuali cu ajutorul limbii. Stalin, care stia foarte bine acest lucru, a fost excesiv de „atent” cu scriitorii. Nu e deloc intimplator faptul ca atentia ii este atrasa in mod special de Platonov si de Bulgakov, si nu de marii circotasi ai vremii, precum Ilf, Petrov sau Zoscenko. Cei doi, pe care Stalin i-a „criticat” de cea mai radicala maniera, au produs doua romane considerate de aproape toata critica rusa ca fiind cele mai importante romane ale perioadei sovietice. Comunismul de tip stalinist a produs o politica totala (totalitara) care presupunea un limbaj total, iar el nu ar fi putut fi pus in pericol decit de o naratiune de acelasi calibru. Stalin a inteles perfect ca nu Ilf si Petrov sint marii dusmani ai „naratiunii” lui politice, ci Platonov cu al sau Cevengur. Poate mai periculos chiar si decit Bulgakov, Platonov a construit o distopie narativa care avea puterea unei prorociri, a unei revelatii. Avea forta sa arate ca marea utopie stalinista se incheiase tragic inainte de a se naste.
In treacat fie spus, daca e sa revenim la vremurile noastre, ideea ca putem critica sistemul liberal cu ajutorul textelor este o poveste de adormit copiii. Cuvintele si cifrele nu se intersecteaza, iar un sistem bazat pe cifre si unitati, precum banul, nu poate fi atacat de cuvinte, caci intr-un astfel de sistem, textele sint transformate in marfuri intr-o clipita. Exemplul perfect este romanul Versetele satanice. In lumea araba, o lume cu adevarat religioasa (in sensul vechi al cuvintului), care, dupa cum spuneam, se intemeiaza si ea pe limba si unde orice iota poate rasturna lumea, volumul are o semnificatie politico-religioasa. In lumea occidentala, care este o societate prin excelenta economica, unde limba are o valoare eminamente comerciala, acest element „scandalos” a fost transformat intr-o banala marfa cu o anumita conotatie estetica.
Uf, tema asta e incitanta, dar tare lunga, asa ca astept sa scoti romanul Cevengur, sa ne bucuram de el si poate sa ne faca ceva, ceva mai destepti.
Cu prietenie,
Vasile