Culoarea ciclamen a penei nu parea nici ea obisnuita: era un ciclamen pierdut si dus aproape spre visiniu si mov. Am luat pana si am studiat-o: nu era nici falsa, nici vopsita. Parea sa fi fost smulsa mai degraba decit cazuta. In Cluj mai exista inca doua specii de zburatoare aciuite pe Somes (am mai vorbit despre acestea cu alt prilej, la rubrica Verba Woland): pescarusi si rate salbatice. Dar pescarusii sint intotdeauna albi, iar ratele sint bej ori negricioase cu verde inchis lucios. Oaspetii acestia salasluiti pe Somes de zece ani, respectiv de cinci ani, nu au niciunul vreo pana ciclamen (desi cineva mi-a mai povestit despre o singura rata aparte care se mai strecoara, uneori, intre celelalte, raminind totusi distincta de restul, si-apoi dispare – o rata alba, cu guler auriu!). Si-atunci de unde cazuse pana aceea gasita de mine?
M-am tot gindit la vreo pasare straina, la vreo zburatoare neasemuita, dar nu am gasit nicicum care putea fi identitatea strainei ce isi lasase urma astfel (sau fusese silita sa si-o lase). Poate de aceea am inceput brusc sa fantazez, sa delirez, sa imi inchipui insa nu o zburatoare uriasa, caci pana era mica, ci una fireasca, de marime obisnuita. M-am gindit chiar ca putea fi o pasare normala, dar cu o singura pana atipica, atit de aiurea colorata, care singura pana fusese gasita de mine. Nu fiindca as fi meritat sa aflu pana cu pricina, ci din intimplare. Dar, oare, exista intimplare sau mai degraba a fost vorba de destin! Si in caz ca da, de ce trebuia sa fie un sens fatal (destinal) in faptul ca zarisem si luasem de pe jos pana cu pricina?
O culesesem doar fiindca era ciclamen. Dar de ce ma uitasem tocmai in clipa in care am trecut pe acolo, pe linga pana ciclamen, in pamint? Si uite-asa, de la o pana exotica, stranie, cazuta intr-un loc deloc exotic (intr-un loc obisnuit in peisajul nostru urban, in spatele blocurilor), am ajuns la destin, fatalitate, intimplare. Ce ti-e si cu penele ciclamen pe lumea aceasta: te fac sa elucubrezi cu asupra de masura!