In numarul 174 (12 – 18 aprilie a.c.) al revistei "Suplimentul de cultura" a aparut articolul "Ministerul Culturii ar putea amina achizitiile destinate bibliotecilor si ar putea lansa un slogan electoral: Fara carte in 2008. Asteptam guvernanti mai darnici la anu!".
Fara a contesta constructia textului si dreptul redactiei de a alege titlul si subtitlurile unui articol, ma vad nevoit sa va semnalez citeva inexactitati si exagerari, cu rugamintea de a publica aceste indreptari ca un drept la replica.
Ministerul Culturii si Cultelor nu si-a propus sa suspende achizitiile de carti si abonamente la reviste pentru anul 2008. Ceea ce am transmis domnului Razvan Chiruta a fost o propunere venita din partea unor reprezentanti ai editorilor, propunere pe care Ministerul Culturii si Cultelor nu si-o insuseste.
Nu am vorbit nici un moment despre vreun „slogan electoral”, asa cum apare in titlu, iar despre cit de generosi vor fi viitorii guvernanti imi este greu sa ma pronunt. Pot doar sa afirm ca sumele alocate de catre MCC in 2008 pentru sprijinirea culturii scrise sint substantial mai mari fata de cele din 2007.
Subtitlul „Comisia a ales din ochi” – cu referire la modul in care au fost selectate cartile propuse spre achizitie – este contrazis in raspunsul la ultima intrebare, acolo citindu-se exact din spusele mele: „Criteriile au fost afisate pe site si in anuntul public”. Asadar nu s-a ales din ochi, au existat criterii de selectie asumate de Comisie si cunoscute de catre ofertanti.
De calitatea, cantitatea, oportunitatea titlurilor alese (chiar si in ce priveste apartenenta etnica a autorilor) a hotarit si raspunde comisia de selectie formata in principal din reprezentanti ai asociatiilor bibliotecarilor, bibliotecile publice fiind principalul beneficiar al acestui program.
Cu cele mai bune ginduri,
Ioan MATEI
P.S.: Lecturind dreptul la replica remis redactiei, consideram ca, totusi, exagerarea apartine Ministerului Culturii si Cultelor, care nu a mai dat „unda verde” achizitiilor pentru bibliotecile publice de prea multa vreme. In alta ordine de idei, ne bucuram ca au existat criterii de selectie, insa ne intrebam la ce au folosit.