Noul Coronavirus a răsucit obișnuințele oamenilor la nivel planetar, silindu-ne la reorganizarea existenței în raport cu situația sanitară. Închiși în case, muncind de la domiciliu, socializând restricționat, ne-am continuat viețile în siajul temerilor privind potențiala infectare.
Reimaginarea spre care SARS-CoV-2 ne-a împins a avut, în ciuda dificultăților de a ajusta tabieturile profesionale și personale, și câteva efecte bune. Mă refer la teatrul din țara noastră, unde contextul nu se schimbă atât de dinamic cum ne-ar plăcea. Cum s-ar impune. Și fiindcă tot se vorbește despre redeschiderea sălilor de spectacole în ziua în care scriu acest articol, am zis că ar cădea bine să privesc puțin în urmă și, în spiritul optimismului generat de decizia autorităților de a lua în calcul revenirea în incinte, să identific și lucrurile pozitive, chiar dacă indirect, generate în timp de pandemie.
Dicționarul multimedia al teatrului românesc (DMTR) este unul dintre ele. Proiectul a fost inițiat de criticul teatral Cristina Modreanu încă de acum câțiva ani. Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), care editează și publicația „Scena.ro“, îl avea în plan și aplica cu perseverență la toate forurile care ar fi putut aloca finanțare în vederea realizării lui. Administrația Fondului Cultural Național, în principal, deși Ministerul Culturii însuși ar fi putut, ce zic ar fi putut?, ar fi trebuit să fie interesat de materializarea lui. Eram la curent cu intenția atât de necesară de a urni treaba în această direcție, am militat mereu în favoarea unei lucrări de referință care să reflecte arta scenică autohtonă.
Deocamdată 50 de fișe multimedia
ARPAS și-a asociat, prin facultățile de profil, două universități – Babeș-Bolyai din Cluj Napoca și de Arte din Tg. Mureș, ranforsând astfel componenta de cercetare științifică. Perioada istorică asumată este 1950-2020. DMTR e o platformă online foarte prietenoasă, pentru construcția căreia s-a acționat pe mai multe fronturi aproape o jumătate de an. Contribuitori sunt peste 20 de specialiști în teatru, plus studenți ai pomenitelor institute de învățământ superior. Printre cei implicați se numără Miruna Runcan, Mirella Patureau, Oana Cristea Grigorescu, Peter Demeny, Anca Hațiegan, Vera Molea, Cristina Modreanu, Gina Șerbănescu, Emma Pedestru, subsemnata etc. Am început în luna februarie, a fost telemuncă, s-a comunicat online și telefonic. Panglica s-a tăiat tot electronic, pe la jumătatea lui iulie.
Accesul este gratuit, iar ARPAS dorește să continue completarea numărului de fișe. Truda a însemnat studiu, selectare (patternul a venit cu o limită firească de semne), scriere, confruntare cu componenta audio-video, adăugire, revizuire, tot lanțul logic al unui demers de cercetare.
Sumarul cuprinde deocamdată 50 de fișe multimedia, împărțite în două secțiuni: Artiști și Spectacole. Printre artiștii (actori, regizori, scenografi) și criticii din primele pagini virtuale ale Dicționarului multimedia figurează Sică Alexandrescu, Leopoldina Bălănuță, Toma Caragiu, Liciu Ciulei, Cătălina Buzoianu, David Esrig, Dan Jitianu, Alexandru Tocilescu etc. Fiecăruia îi este consacrată o biografie artistică, teatrografie, filmografie, fragmente audio și video, linkuri. Articolele de portretizare înseamnă exegeză, comentariu, dar și material fotografic, video, cronici, interviuri, afișe, schițe scenografice. Ideea este de a ilustra într-o măsură generoasă activitatea care le-a asigurat acestor creatori locul într-o enciclopedie.
Conservarea trecutului unei arte atât de volatile
Componenta Spectacole readuce în memorie creații antologice: Cum vă place al lui Liviu Ciulei (1961), Nepotul lui Rameau al lui David Esrig (1968), Dimineața pierdută în regia Cătălinei Buzoianu (1986), Livada de vișini imaginată de Gyorgy Harag (1985), O trilogie antică realizată de Andrei Șerban (1990) etc.
„Portalul multimedia spre istoria teatrului românesc“ este abia la început. E un work in progress, un proiect în desfășurare care se va îmbogăți pe măsură ce finanțările vor stimula continuitatea cercetării. El adună la un loc, în mod documentat și organizat, idei, viziuni, evaluări și resurse altfel răspândite prin biblioteci, periodice, arhive teatrale. „Un proiect menit să redescopere, să revitalizeze și să reimagineze arhivele teatrale pentru noile generații și să contribuie la prezervarea lor pentru viitor“ e ceea ce își propune dicționarul.
DMTR nu e exclusiv un instrument pentru specialiști. Scopul e să fie atractiv și pentru iubitorii teatrului curioși să afle informații despre trecutul recent al artei noastre scenice, informații prezentate accesibil, însoțite de materiale video-audio. Atâtea câte (mai) există. Iar acest aspect conduce discuția către alte dureri naționale, precum chestiunea arhivelor teatrale și a conservării trecutului unei arte atât de volatile. S-a tot vorbit, dar e bine să revenim, despre necesitatea unui Institut de Memorie Teatrală. Ar acoperi o nevoie urgentă, ar asigura recuperarea unor mărturii prețioase amenințate de riscul dispariției.
Am lucrat cu mare plăcere la acest proiect. Cei care citiți recenzia veți constata că m-am abținut (din motive de deontologie) de la a aduce elogii. M-am mărginit la prezentarea faptelor, cum s-a născut DMTR și cum a reușit să treacă de prima lui sută de metri. Urmează multe alte sute, finalizarea va fi un maraton.