Nici jurnalistii din Iasi nu pot sa-l omita. De ce? Pentru ca dramaturgul Strindberg era cunoscut drept un… „trist apostol al mysoginiei”, iar aceasta „transformare sufleteasca” avu loc dupa precedentul divort, de jurnalista Frida Uhl. Cind s-au casatorit, in 1893, el avea 44 de ani, iar ea jumatate din virsta lui. Au fost alaturi la bine si la rau doar 18 luni.
Era al doilea esec, caci Strindberg mai trecuse printr-un divort, cu Siri. Cind tinarul August de 28 de ani o cunoscuse, ea era sotia baronului Wrangel. Tinara a divortat, cei doi s-au casatorit in 1877 si au ramas impreuna pina in 1891. Pe Siri, a uitat-o insa mai repede. La numai doi ani, a cunoscut-o pe Frida. Atunci, Strindberg nu-si pierduse inca increderea in iubire si „pretuia mult mai presus dragostea femeii decit cea a barbatului”.
Dramaturgul era perceput, se pare, nu doar ca un iubitor de amoruri, ci drept un feminist. Gazetarul anonim de la 1901 ii reda opiniile pe baza unei scrieri din 1879, Camera rosie: „barbatul si femeia incheie o legatura libera, nici unul din ei nu renunta la independenta sa; fiecare respecta slabiciunile celuilalt si astfel se statorniceste o camaraderie pe toata viata”. Dar asa credea un om care nu cunoscuse dezamagirile.
Dupa aceea insa, al sau suflet avea sa sufere o „transformare fundamentala”. „Femeia este dusmanul; ea este puterea distrugatoare, minatoare a barbatului; ea este priceputa numai in lucruri mici, meschine, este mladioasa, elastica, vicleana, cu gindul josnic si pururi mincinos.” Mai mult – continua jurnalistul sa-l descrie –, Strindberg se temea ca femeia il va subjuga pe barbat, „daca n-o sa-si dee sama din vreme”. Adica asa, ca el. Strindberg devenise din feminist mysogin. Unul trist – accentueaza autorul. Ca sa piarda „putinta de exaltare sentimentala”, el „s-a dedat esclusiv ocupatiunilor stiintifice”. Chiar ginduri de calugarie i-au dat tircoale mintii.
Dar iata ca, ajuns la 52 de ani, actrita norvegiana Harriet, „de o frumusete rapitoare”, il face „sa intoneze din nou imnul dragostei”, „sa cerseasca o raza ochilor vrajitori”, ii schimba convingerile, iar Strindberg mai face o data juramintul.
„Nu este asa, emfatici mysogini – in teorie, ca trebuinta fiziologica se substituie cu succes complexelor relatiuni de-amor?… O singura privire de femee si am vedea reinviind si in pustiul deziluziei poezia dulce a extazului, farmecul admiratiei pina la delir… nu este asa, tristi apostoli ai mysoginiei?”
Poate ca asa o fi fost. Dar un lucru mai trebuie spus: in timp ce consemna despre aceasta reconvertire la feminism, gazetarul nu banuia ca vesnicia juramintelor lui August pentru rapitoarea Harriet avea sa dureze doar trei ani, cind scriitorul se desparti din nou. Iar peste opt ani – fara a face o altfel de legatura decit cronologica – el muri.