Atunci va fi la Tirgul de Carte Bookfest, dar va merge si la Neptun, pentru a primi Premiul Ovidiu in cadrul Festivalului „Zile si Nopti de Literatura”.
Orhan Pamuk a ocolit elegant raspunsurile la intrebarile politice, de altfel le-a cerut jurnalistilor sa-l intrebe mai mult despre literatura lui, decit despre relatia lui cu autoritatile turce. „Nu sint un scriitor politic, am supravietuit politicii si continuu sa fac asta”, a afirmat el, explicind totodata de ce in 2002, cind publica Zapada – roman care va aparea in curind si in limba romana –, a spus „acesta este primul si ultimul roman politic al meu”: „Am trait oribila experienta a scriitorilor turci care voiau sa-si serveasca tara scriind romane politice si care au sfirsit prin a face mai mult rau. Generatia de scriitori turci anterioara generatiei mele a reusit sa-si distruga literatura raspunzind la chestiuni politice”. Pamuk s-a raportat la marii clasici, ca Dostoievski si Tolstoi, explicind ca „natura artei romanului contrazice propaganda politica, este incompatibila cu a scrie despre politica”. A raspuns insa in citeva cuvinte ca libertatea kurzilor este importanta, dar nu este cel mai important lucru in Turcia, in primul rind cerindu-se rezolvata problema libertatii de exprimare si a democratiei, pentru ca sint inca scriitori care ajung in inchisoare din cauza a ceea ce spun, iar institutii ca Armata continua sa fie o piedica in calea libertatii.
Nu-i place sa fie intrebat mereu despre chestiuni politice
Scriitorul turc, care in urma unui interviu dat in Elvetia pe tema genocidului turcilor impotriva armenilor de acum 93 de ani, subiect inca tabu in Turcia, a riscat inchisoarea, a explicat cit de inconfortabil este sa fie intrebat tot timpul despre chestiuni politice, cind el este de fapt in primul rind scriitor. „In Turcia, circula o anecdota pe seama mea, ca asta este cea mai mare pedeapsa pe care am primit-o din partea autoritatilor turce, sa fiu nevoit tot timpul sa raspund la intrebari politice.” Totusi, scriitorul recunoaste ca este dificil, daca nu imposibil sa controlezi felul in care romanele tale sint receptate. „In general, in Europa, cartile mele – Ma numesc Rosu, Cartea Neagra, Zapada – au fost citite ca fiind descrieri ale Turciei, ale Istanbulului. Asta e problema cu tarile din Uniunea Europeana, ca vor sa citeasca despre ce se intimpla in Turcia, cu turcii in Europa. Un jurnalist olandez mi-a spus odata: «Orhan, stiu ca tu vrei ca Turcia sa intre in Uniunea Europeana, dar dupa ce am citit Zapada ma indoiesc ca asta e bine». In SUA, a continuat Pamuk, cititorii vor sa gaseasca in cartile mele problema islamului, sa vada cum traiesc oamenii in islam si in tarile islamice. Desigur, eu traiesc in islam, dar nu totul se reduce la asta. Ei privesc doar prin prisma a ceea ce s-a intimplat la 11 septembrie si a problemelor islamice pe care ei le-au inventat. Problema mea insa ramine cum sint citite cartile mele in Asia. Cititorii asiatici nu citesc nici ca europenii, nici ca americanii, ei citesc in stilul lor si isi spun: ca si Turcia, si noi avem o mare traditie. La fel ca si Turcia, si de la noi se asteapta sa ne integram in civilizatia occidentala si sa ne uitam trecutul. Noi nu vrem sa ne uitam trecutul, dar vrem sa luam ceea ce ne convine de la Occident.”
Invitati mai mult sau mai putin informati asupra literaturii lui Pamuk
Intilnirea cu cititorii de miercuri seara de la Ateneul Roman s-a derulat destul de ciudat, cititorii nereusind practic sa puna nici o intrebare, pentru ca de asta s-au ocupat invitatii, mai mult sau mai putin informati asupra literaturii lui Orhan Pamuk. Acesta a spus, printre altele, ca daca ar fi dat el Premiul Nobel pentru Literatura, atunci s-ar fi gindit la John Updike, Paul Auster, Javier Marias, Peter Handke.
„Cind vorbesti despre tine, sa vorbesti despre lume si cind vorbesti despre lume, sa vorbesti de fapt despre tine”, acesta ar fi secretul unui scriitor bun, este de parere Orhan Pamuk, primul scriitor laureat al Premiului Nobel care viziteaza Romania dupa ’89, al treilea dupa Saul Bellow care a venit aici la jumatatea anilor ’70, si dupa Elias Canetti. La conferinta de presa dinainte spusese ca singurul lucru de care ar trebui sa tina cont tinerii – avind in vedere ca in acest an academic este profesor invitat la Columbia University din New York – este sa nu asculte de cei mai in virsta decit ei. La fel cum singurul sau principiu, la care nu va renunta niciodata, este sa scrie carti frumoase. „Etica serveste anumite cauze, este importanta, dar stilul este ceva la care nu voi renunta niciodata. Sigur, vreau ca Turcia sa intre in Uniunea Europeana, dar nu e un lucru capital in viata mea. Important pentru mine este sa scriu carti frumoase si sa fiu un om bun, dar nu stiu daca le pot face pe amindoua in acelasi timp.”
In discursul tinut miercuri in Senatul Universitatii cu ocazia primirii distinctiei, Orhan Pamuk a vorbit despre „intrebarea care mi-a fost pusa cel mai des in ultimii 30-40 de ani de cind am inceput sa scriu: de ce scrii? De cite ori mi-a fost pusa aceasta intrebare, a fost insotita de un zimbet ironic. Mama m-a intrebat, deznadajduita ca am ales sa fiu scriitor, incercind sa afle de fapt cum ma voi intretine, din ce voi trai. Prietenii, cind ma intrebau de ce scriu, voiau sa spuna de fapt ca nimeni nu va citi o carte scrisa de unul ca mine”, a spus scriitorul, explicind ca „evolutia artei romanului a coincis cu evolutia natiunii.
In secolul al XIX-lea, autorii vorbeau poporului lor. Astazi, arta romanului este altceva. La inceputul secolului XX, romanul a devenit high art, scriitorii nu mai scriu doar despre teme in care conationalii lor sa se recunoasca, astazi scriitorul nu mai scrie doar pentru natiunea lui, ci pentru acel unic grup de oameni, de oriunde, care il citesc. Cei care nu mai scriu pentru natiunea lor sint acuzati ca isi exotizeaza poporul pentru consum”. Pamuk a mai spus ca in Vest „cititorii vor ca literaturile locale – adica literatura turca, literatura romana etc. – sa ramina locale. Daca incerci sa scrii despre altceva, li se va parea ca iti pierzi autenticitatea. Ei vor de la tine sa fii local si autentic”.