Avanpremieră  -  Suplimentul de Cultura  -  

„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină, de Fang Fang, care va apărea în curând la Editura Polirom.

– Fragment –

27 ianuarie 2020

Nu avem suficiente măști de protecție.

Aș vrea să-mi exprim iarăși gratitudinea pentru toți cei care și-au arătat sprijinul și preocuparea față de ceea ce se întâmplă în Wuhan, dar și pentru locuitorii orașului.

Deocamdată, majoritatea indivizilor nu-și bat capul prea tare cu problemele majore. În cele din urmă, la ce bun să-ți faci griji pentru astfel de probleme? Cei mai mulți dintre cei neinfectați se străduiesc să rămână optimiști.

Unul dintre aspectele care îi preocupă mai mult pe cetățeni este că în clipa de față lipsesc măștile de protecție. Am văzut online un reportaj despre un bărbat din Shang­hai care s-a dus la farmacie să-și cumpere o mască și acolo a aflat că prețul era umflat cu 30 de yuani per bucată. Tipul s-a înfuriat într-un asemenea hal din cauza scumpirii, că și-a pierdut cumpătul și a început să țipe la vânzători. A înregistrat toată discuția cu telefonul mobil. Până la urmă, a cumpărat câteva măști, dar a insistat ca farmacia să îi dea o chitanță ca să poată dovedi cât de exagerat era prețul impus clienților. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să fac așa ceva, ba chiar îi admir curajul.

Aceste măști de unică folosință sunt utilizate un timp scurt, iar oamenii le aruncă rapid. Conform profesioniștilor în domeniul medical, doar măștile de tip N95 sunt eficiente atunci când vine vorba de a împiedica răspândirea virusului. În realitate însă, e imposibil să pui mâna pe tipul ăsta de măști. Cele puse în vânzare online sunt epuizate. Unul dintre frații mei a fost mai norocos: vecinii lui au niște rude care le-au trimis peste o mie de măști N95! (Probabil că au numeroase rubedenii!) Au oferit familiei fratelui meu zece bucăți. „Vezi, mai există pe lume oameni cumsecade“, mi-a spus frate-meu. Dar fratele cel mare n-a fost la fel de noro­cos – n-a putut să facă rost nici măcar de o singură mască N95.

N-are decât niște măști de unică folosință aduse de nepoată-mea. Dar ce poți să faci când aprovizionarea e limitată? Singura opțiune este să le speli și să le dezinfectezi cu fierul de călcat înainte de a le refolosi. De fapt, situația e vrednică de milă. (Apropo, nepoata mea voia să anunț pe Weibo că încă n-a primit nici o confirmare a datei la care cetățenii singaporezi vor fi evacuați din Wuhan.)

Mă descurc cam la fel ca până acum. Trebuia să vizitez un pacient în spital pe 18 ianuarie, dar nu puteam să merg decât dacă purtam mască de protecție. N-aveam însă la îndemână nici una. Apoi mi-am amintit că Xu Min, fostul meu coleg de clasă, îmi dăduse o mască la jumătatea lui decembrie, când făcusem o vizită în Chengdu, ca să mă protejez împotriva poluării de acolo. Probabil că aerul din Wuhan nu-i cu mult mai curat decât cel din Chengdu, iar eu eram obișnuită de atâta vreme să respir un aer de proastă calitate, încât n-am purtat-o niciodată. Mulțumită lui, am găsit o cale să scap de problema asta. Și s-a dovedit a fi, de fapt, o mască de tip N95! Am purtat-o la spital, la aeroport, ba chiar și când m-am dus să cumpăr măști de protecție! Pentru că n-am avut de ales, am purtat aceeași mască zile în șir.

Acasă am și un cățel în vârstă de șaisprezece ani. În după-amiaza zilei de 22, am descoperit deodată că am rămas fără hrană pentru câini. Am sunat imediat la magazinul pentru animale de companie ca să fac o comandă și m-am gândit că, dacă tot ies pe-afară, aș putea să cumpăr și câteva măști în plus.

M-am dus la farmacia locală de pe Strada Dongting (nu voi trece aici numele farmaciei), unde aveau câteva măști N95 în stoc, dar le vindeau cu 35 de yuani bucata (cu cinci yuani mai mult decât acea farmacie din Shanghai!). O cutie cu douăzeci și cinci de măști costa 875 de yuani. I-am întrebat cum puteau să fie atât de lipsiți de inimă încât să-și stoarcă de bani clienții în vremuri ca acestea. Gestionarul mi-a explicat că furnizorii crescuseră prețurile, așa că nu aveau altă opțiune decât să le mărească și ei la rândul lor. Deoarece măștile sunt o necesitate, eram pregătită să cedez și să iau măcar câteva, chiar și la acel preț piperat. Așa că era cât pe ce să cumpăr patru măști, când am descoperit că proveneau dintr-o cutie de mari dimensiuni, nefiind ambalate individual; observând că vânzătoarea le scoate cu mâinile goale din cutie, am decis că, până la urmă, aș face mai bine să nu le cumpăr. E de preferat să nu porți mască deloc, decât să porți una care nu a fost mânuită în condiții igienice.

În ajunul Anului Nou Chinezesc, am ieșit din nou afară ca să încerc să cumpăr câteva măști, dar toate farmaciile erau închise. Singurele magazine rămase deschise erau o mână de buticuri micuțe de familie. Am găsit câteva măști N95 la vânzare într-unul dintre ele; erau niște măști gri produse de firma Muntele Yimeng, fiecare dintre ele având ambalaj separat. Zece yuani bucata. Am cumpărat patru. De abia atunci am putut, în sfârșit, să scot un oftat discret de ușurare.

CARTEA

Cele șaizeci de însemnări zilnice care compun jurnalul lui Fang Fang alcătuiesc un raport detaliat despre evoluția epidemiei de coronavirus din Wuhan, începând din ziua apariției primului caz, până la momentul ridicării carantinei instaurate în oraș. Confuzia locuitorilor, deprimarea, sufe­rința, frica, durerea sufletească a numeroaselor familii care i-au pierdut pe cei dragi, lupta în­dârjită cu boala și sacrificiile locuitorilor supuși unor restricții severe vreme îndelungată, toate aceste aspecte își găsesc locul în con­semnările, uneori polemice, pe care autoarea le postează zi de zi pe internet, în pofida unei cenzuri acerbe ce ar fi dorit ca textele lui Fang Fang să nu ajungă la sutele de milioane de cititori. Totodată, jurnalul reprezintă o critică aspră adresată autorităților, care au amânat nepermis de mult luarea unor măsuri ferme, au ascuns adevărul și au dezinformat populația sau au acționat greșit, din nepricepere ori din rațiuni politice meschine, provocând astfel o adevărată tragedie pentru cei peste nouă milioane de locuitori din Wuhan. În felul acesta, jurnalul reprezintă și un apel la responsabilitate și altruism, fără de care nenorocirile de genul celor de la Wuhan – ce au afectat ulterior întreg mapamondul – se pot repeta oricând.

AUTOAREA

FANG FANG (n. 11 mai 1955, Nanjing) este una dintre cele mai prestigioase scriitoare ale literaturii chineze contemporane. A urmat cursurile de literatură chineză la Universitatea din Wuhan. A început să scrie poezie în 1975, iar în 1982 îi apare primul roman. Romanele, povestirile și eseurile ei au fost traduse în diverse limbi și au primit importante premii naționale. Este considerată o reprezentantă de seamă a curentului neorea­list chinez. Ultimul ei roman, (Ruan mai, trad. literală Înmormântare moale), a primit Premiul Luyao pentru Literatură în 2016, dar a stârnit numeroase critici interne, fiind considerat subversiv prin modul în care sunt prezentate dramele uma­ne din timpul reformei agrare înfăptuite în anii 1950 de Partidul Comunist Chinez condus de Mao Zedong. În urma atacurilor critice concertate, romanul a fost retras din librării.