Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Dezbaterea  -  

Astăzi, câte ceva despre „dezbatere“. E drăguț că oamenii continuă să simuleze dezbaterea (chiar și în campaniile electorale).

Ce este o dezbatere? Teoretic, un recurs la un argument rațional. Dar nimeni nu e convins în mileniul III cu argumente raționale, totuși oamenii continuă să atârne de acest apendice. De ce?

Trăim în ceea ce îndrăgitul filosof Charles Stevenson numea o cultură emotivistă (bravo-huo, atât ne mai duce pe noi capul), dar iată că totuși ducem mai departe această frumoasă moștenire culturală: căutarea unui argument – să-l numim – moral.

Și aici vine reputatul filosof de care n-ați auzit niciodată Alasdair MacIntyre și ne explică, ca la proști ne explică. Uite, puișorilor, noi ne tragem dintr-o tradiție aristotelică, dar pe drum a venit iluminismul și, cumva, am reușit să facem istoria praf.

Care e treaba cu această tra­diție? Care să fie? Presupun că n-ați citit Etica nicomahică și nici n-aveți de gând vreodată. Așa că în rezumat: există printre pământeni niște virtuți (vă sună cunoscut cuvântul acesta vechi?). De exemplu, onestitatea, curajul etc. Iar rostul vieții pentru om e chiar să dobândească aceste calități. Bun, și acum MacIntyre spune așa: practic, am avut de ales între tradiția argumentului moral, de la care avem încă în mod absurd așteptări, dar pe care am moște­nit-o incomplet (i-am moștenit doar forma, nu și sensul) și alt­ceva. Ce?

La celălalt capăt al afacerii se află – ehe – Nietzsche. Ce ne spu­ne el? El, dragii moșului, ne teoretizează nihilismul. Ideea nihilistă de bază este că totul este la fel de lipsit de sens – și în sens moral ca orice altceva. Aici avem o bubă, fiindcă oamenii sunt, totuși, teri­fiați de nihilism și nu vor să meargă aici și se agață de acea punere în scenă de mai devreme (ruinele acelei viziuni odinioară coerente despre lume, spulberate de iluminism, care a însemnat deificarea știin­ței, ceea ce ne-a adus o mul­țime de beneficii și ne-a mai adus și în anticamera sfârșitului).

Peste toate acestea vine și progresul tehnologic. Tehnologia, care ce face ea? Lucrează cu algoritmi, puși la treabă într-un scop. Care e scopul în care sunt puși ei la treabă? Profitul. Ce înseamnă profitul? Înseamnă că valoarea de fond a epocii este, cvasi-necontestat, zeul-ban. El înlocuiește singur orice altă valoare, nu mai este un mijloc, este scopul, singurul scop.

Și atunci rațiunea, calculul matematic, codurile informatice – totul este proiectat pentru maximizarea profitului (și, dacă este posibil, pentru maximizarea satis­facției clientului). Care împreună înseamnă același lucru (așa cum arată și profesorul Ian Shapiro în celebra sa lucrare despre fundamentele morale ale politicii): o problemă de apărare Eichmann. O problemă de eficiență. La fel ca Eichmann, algoritmii n-au probleme morale.

Cine a fost Eichmann? Eich­mann a fost un nazist, prins și omorât de israelieni după un proces faimos de la jumătatea secolului trecut. Hannah Arendt a scris o carte bună despre el, în care constata banalitatea răului. Care era această banalitate a răului?

Această banalitate a răului era chiar apărarea Eichmann: nu îl interesa că transportă evrei înspre lagăre, să fie gazați, voia să fie eficient în jobul lui. Lui i se cerea eficiență, nu judecăți de valoare, își făcea meseria bine și atâta tot. Bun.

Și abia aici ajungem la fondul problemei: nu mai avem decât un simulacru de dialog în societăți (social media ne permit bulificarea, să stea fiecare în bula lui, cu adevăruri reconfirmate și necontestate, care pot la fel de bine să fie niște falsuri, să stea cuminte și să consume, ca o dronă cu discernământul dresat). Avem însă o societate construită pe o unică idee: eficiența în termeni de piață.

Iată-ne, deci, dragi spaienși. Adăstăm într-un talcioc, un obor, în care se vând și se cumpără lucruri, se acumulează capital și proprietăți și, ca o contradicție inerentă a lumii capitalului, cum ar spune marxiștii, există și pierzători, care acumulează doar sărăcie materială.

Acestea fiind spuse, puteți surâde de câte ori auziți cuvântul dezbatere, fiindcă nu se dezbate niciodată nimic, ne facem și noi că. Iar acum, dacă veți face im­pru­dența să citiți acest text online, roboții vor insista să cumpărați ce cumpărați voi și voi veți cumpăra, fiindcă, fiind secolul XXI, altceva ce să facem? Omul dezbrăcat de virtuți trebuie și el îmbrăcat cu ceva.