O dimineata leoarca de roua, prin care treci pierdut… insotit doar de ingerul tau ocrotitor… dinsul in urma ta, la numai citiva pasi, simtindu-i rasuflarea parfumata in ceafa, calda, mingiitoare, uneori precipitata de emotia limpede a clipei. E de ajuns sa intorci putin capul, pe furis, si-l zaresti… cu ochii uimiti, mari, parca speriat de materialitatea frageda a frumusetii lumii acestia… Si atunci intelegi ca si tu il aperi pe el, il obisnuiesti cu lucrurile, cu fiintele, cu plantele, cu animalele… da, il protejezi de singuratatea instaurata brusc in jur… Si sufletul ti-e mistuit de-o pofta adolescentina de candoare… Iar aerul racoros e pur, intremator, si-l inspiri adinc, pe indelete… incredintat ca alveolele plaminilor tai hranesc si carnea transparenta a insotitorului divin…
***
Incepind cu clasa a sasea, de pe la virsta de 11-12 ani, parintii s-au mutat din casa de pe Socola, unde aveam si curte, si grajd, si o gradina lasata in paragina, doar cu citeva straturi de zarzavaturi… (Venisem acolo cu catel si cu purcel, la propriu… si cu o vaca… de la Belcesti, unde taica-meu fusese sef de halta, iar maica-mea invatatoare…) Au gasit citeva camere cu chirie chiar in centru, pe Dobrogeanu Gherea (actual I.C. Bratianu), intr-o cladire nationalizata, cu o curte interioara (fusese acolo cindva un fel de restaurant de vara, in aer liber, cu un castan zdravan in mijloc). Aveam aproape intreaga aripa dreapta la dispozitia noastra: o camera folosita ca sufragerie, despartita, printr-un perete de sticla cu flori pictate pe ea, de alta camera, destul de mare, inspre strada, ce era folosita ca dormitor… Dar inainte de a intra in sufragerie se afla un hol larg, mare si el, de unde plecau spre curte niste scari interioare, blocate acum: urcam pe scarile exterioare dinspre curtea pietruita. Din hol intram in bucatarie, iar de acolo in alta camera, tinuta goala un timp… Fostul proprietar, Moscovici, locuia perete in perete cu sufrageria si dormitorul nostru. Fiul lor nu era altul decit Valentin Silvestru, criticul de arta teatrala, un nume pe vremea aceea, publicindu-si cronicile in „Gazeta literara”… apoi in „Romania literara”… Closetul era la capatul etajului, separat, trebuia sa strabati intreg culoarul acela cu vedere spre curte ca sa ajungi la el. Nu-l prea foloseam. Era murdar si friguros… Chiar linga dinsul se mai afla o camera ocupata de o femeie singura, cu multi musafiri nocturni, linistita si politicoasa de altfel, o bruneta focoasa, intre 30-40 de ani, bine facuta, solida, cu craci
deosebit de albi (stiu asta fiindca vesnic sta, ziua, pe un scaunel, intr-o fusta scurta, intizindu-si picioarele usor departate la soare!). Zimbea permanent si ma intreba ce mai fac ori de cite ori treceam prin fata ei. Pe urma, student fiind, m-a si invitat sa-i vad odaia si sa-i admir si folosesc farmecele… pina ce maica-mea, aflind de popasurile mele, l-a rugat pe taica-meu sa imi atraga atentia ca s-ar putea sa capat vreo boala destul de urita…