Cu Lust, Caution, Ang Lee a pus in unda (el respinge cuvintul „adaptat”) o nuvela pe care Eileen Chang a pritocit-o vreo 20 de ani, intorcindu-se la ea, spune cineastul, ca ucigasul la locul crimei. Este o poveste desfasurata in China, cind, sub ocupatia japonezilor, o tinara pasionata de teatru si animata de idealuri patriotice seduce un colaborator influent al japonezilor cu scopul de a-l da pe mina tovarasilor ei ca sa-l ucida. Probabil ca Ang Lee a facut filmul cu stafia lui In the Mood for Love in spate, dar faptul ca l-a ales tot pe Tony Leung Chiu Wai in rolul amantului dovedeste mai degraba ca si-a propus sa biruie aceasta stafie. Ravasit din filmul lui Wong Kar-wai de cocktailul de rochii strimte alunecind prin ploaie, pe sub umbrele umflate de muzici vechi, spectatorul occidental s-a vazut din nou in fata unei povesti de dragoste asiatice.
Dar cele doua filme sint diferite. Ang Lee nu are aceeasi apetenta pentru cadre frichinite si estetizante, chiar daca si de la el razbate un soi de melancolie uda. Ang Lee vine cu un film de epoca elegant, care ar aminti de un policier clasic, daca n-ar avea secventele de erotism explicit. Mai ales insa – si aici e, cred, tot spilul –, filmul nu e doar un lovestory, cit o punere in unda a unor idei pe care, sub diferite forme, toti ni le punem.
Si-a adus aminte de propria tinerete
Ang Lee a marturisit ca a fost sedus din proza lui Eileen Chang de fragmentele in care eroina cobora imbujorata de pe scena dupa prima ei aparitie intr-o piesa, petrecindu-si restul serii in aceeasi imbujorare si acelasi tremur al inimii. Ang Lee si-a adus aminte de propria tinerete, dar a si percutat la refrenul „lumea e o scena”, la ideea ca fiecare joaca un rol in viata si ca ne intelegem pe baza unor coduri si jocuri ale manipularii din care sinceritatea, oricit de paradoxal suna, nu e cu totul exclusa. Pe linga aceste lucruri, se vede si din filmul lui Lee ca, asa cum spun sexologii, liantul dintre doi oameni nu e dragostea cit sexul, si ca – arma sau nu – el e un instrument de cunoastere poate mai sincer decit cuvintul (vezi si filmul lui Patrice Chereau, Intimitate/Intimacy). Cuvintele mint sau nimeresc usor pe linga, ele sint arme periculoase si parsive, iar in relatiile dintre oameni empatia e o chestie atit de fragila, incit ti-e si teama sa incepi sa vorbesti cu cineva ca sa nu descoperi ca empatia era o proiectie. (Proust spunea ca avem impresia ca sintem iubiti cind iubirea pleaca de la noi, se loveste de celalalt si se intoarce.)
Cam asta reiese din filmul lui Lee si din meciul dintre cei doi salbatici amanti pe care spectatorul il priveste incercind sa-si dea seama cine se da de gol primul. Un prieten care a vazut filmul odata cu mine a fost de parere ca Mr. Yee avea o figura fioroasa si presupunea ca Mai Tai Tai s-a indragostit prima. Eu am zis ca a fost invers si ca Mr. Yee nu i-ar fi spus tai-tai femeii, ordonind sa fie omorita alaturi de camarazii ei, daca n-ar fi iubit-o foarte mult. Cu tot sexul lui explicit, Ang Lee n-a facut decit sa adinceasca misterul dintre doi oameni care, fie ca se cunosc intr-un razboi mondial sau in timp de pace, tot se vor afla pe un cimp minat. Astfel de razboaie iau sfirsit ori cind amindoi combatantii sucomba, ori cind depun armele in acelasi timp. Pina atunci, continuam cu totii sa ne jucam rolurile, mai bine sau mai prost.