Încep în sfârșit să scriu un articol serios în care aș dori să evaluez industria textilă din Sjuhäradsbygden, așa cum o vede Carl von Linné în călătoria lui la mijlocul secolului 18. În acest moment mă întrerup și caut pe Google, „oameni pe care îi chema isaac“. Lucrul e inevitabil. Obligația de a scrie, îmi spun, ca și cum cazul meu ar fi ceva nemaiauzit, e pentru mine contraproductivă și de-asta deviez. Chipurile, dacă nu ar exista această obligație, cu data limită corespunzătoare, aș scrie de mama focului, din proprie inițiativă. Isaac Casaubon. Isaac Newton.
Dar articolul trebuie scris, așa că fac și eu ca toți gazetarii, mă gândesc că nu contează, n-are nici o importanță, nimănui nu-i pasă, nimeni nu citește (cine știe asta mai bine ca scriitorii?!). Toată lumea are probleme, iar astea nu sunt decât articole care a doua zi devin Schnee von gestern. În plus, experiența arată că, dacă te documentezi o săptămână întreagă și apoi încă o săptămână, cizelezi textul până-l faci ferfeniță, articolul se va zbate în mediocritate, în vreme ce dacă îl scrii pe genunchi și îi dai titlul „Între dragoste și milă“ vei fi clicuit, vei fi deschis, vei fi citit. Cu alte cuvinte, orice aș scrie, e OK, singurul secret e să nu mă întrerup, să nu mă apuc să verific, pentru nimic în lume, dacă se zice „din contră“ sau „din contra“.
Cu aceste manevre reușesc să revin la textul despre Sjuhäradsbygden – și foarte bine fac, pentru că el trebuia deja trimis acum trei zile. Mi-am depășit blocajele, îndoielile, am poftă de lucru și încrederea că voi produce ceva sărac, dar curat. Dar aici îmi amintesc de Isaac Boxtel din Laleaua neagră. Caut pe Google „alexandre dumas la tulipe noire pdf“, pe care în nici zece minute îl am pe desktop și recitesc relaxat. Din păcate există un preț care trebuie plătit pentru a fi binedispus, și anume, două ore mai târziu, sunt prost-dispus, nu mai am chef să citesc, nu mă mai pot concentra la nimic, doar mă uit la poze vechi de când încă nu ne despărțisem, sau despărțiserăm, nu știu cum se zice corect, n-are importanță, nu citește nimeni, și în turcă tendința e aceeași, nu prea se mai folosește, cum vor gramaticile, desinența (așa se zice?) -lar la verbele la persoana a treia plural.
Mă roade însă faptul că un titlu mai bun ar trebui să aibă și nițel conflict, cum ar fi „Când dușmanul devine prieten“, dar nu, asta sugerează moliciune, mai bine „Când prietenul devine dușman“, asta sugerează oțelire. Temporar remontat de această limpezire a situației, termin paragraful introductiv despre industria textilă. Dar și mai bine, când scrii un articol aș recomanda titlul „Un concediu cu Dacia 1300“, pentru că vine cu multă nostalgie, iar nostalgia e noul fast-food. Și Asimov. Câte semne cu spații sunt până aici? De-abia 1.500. Nu poate fi adevărat! Eram convins că am încropit deja 3.000, că sunt aproape gata. Cât a zis redactorul-șef că trebuie să…? A zis că vrea texte de 5.000 de caractere cu spații. Dar asta înseamnă că merge și 4.500. Nimeni nu dă sfoară-n țară, „s-au furat 500 de caractere cu spații“. Poți să întinzi coarda, atâta timp cât nu se rupe. Dar oare de ce se zice nu întinde coarda? Cum o să stai cu ea așa, neîntinsă, ce pește prinzi cu un asemenea fir? La muncă, nu la întins coarda, aia da, merge.
Sjuhäradsbygden îmi amintește, de data asta nu aleator, de Ephraim Kishon, un scriitor israelian. De fapt termenul care i s-ar aplica în dicționar ar fi „umorist“, unul din cele mai dure cuvinte pe care le cunosc, pentru că sugerează că omul respectiv intră mascat într-o cameră și dintr-o dată începe să-i umorizeze pe oamenii care stăteau liniștiți acolo. Kishon era tradus în neștire în Germania, zeci de cărți (nu știu dacă i-a apărut vreo carte și în românește) și toate schițele lui începeau cu același procedeu înșelător. Zicea de exemplu ceva de genul: „Una din marile probleme ale societății de azi este vulnerabilitatea democrațiilor“, dar schița era apoi strict despre cum se pun murăturile. Așa ceva o fi permis în literatură, dar e inacceptabil în gazetărie, unde titlul și paragraful inițial trebuie să reflecte clar conținutul, iar totul să fie livrat la timp. Sau, dacă toate acestea sunt în mod obiectiv imposibile, măcar fără a se depăși cu nici un chip cele 5.000 de se
1 Trackback