În acest an, Astra Film Festival de la Sibiu a avut din pricina pandemiei o ediție hibridă, care a inclus pentru prima oară relaxate proiecții în aer liber găzduite de Muzeul Satului și de Piața Mică între 4 și 13 septembrie (despre care SDC a scris), precum și un segment de proiecții online, desfășurat între 16 și 25 octombrie. Și secțiunile competiționale au fost modificate – secțiunea Internațional a fost înlocuită de Voci emergente ale documentarului, au rămas secțiunile competiționale Europa Centrală &de Est, respectiv România, iar secțiunea de film studențesc a fost amânată pentru ediția viitoare.
Premiul secțiunii Voci emergente ale documentarului a plecat în Danemarca la Sine Skibsholt, autoarea lui Trăiască dragostea/ Long Live Love, film ce vorbește despre relația complexă dintre o mamă și fiica ei adolescentă, bolnavă de cancer de la vârsta de 4 ani. Dând permanent senzația că aparatul de filmat e absent (pentru că personajele au apucat să se obișnuiască cu el), filmul urmărește perioada în care, după ce i-a revenit cancerul avut la 4 ani, Rosemarie (14 ani) se reinternează în spital, reîncepe tratamentul cu citostatice, apoi boala i se remite, se reîntoarce la școală – totul văzut prin prisma relației cu mama, pe care o acuză că nu o iubește suficient sau cel puțin că nu i-o arată destul.
Materialul e structurat pe capitole cu titluri scurte (Bad Day, Rude Day, Wedding Day), povestea avansând prin intermediul lor până când dezvăluie finalmente sursa conflictului: când Rosemarie s-a îmbolnăvit prima dată, mama a fost atât de speriată că ar putea s-o piardă, încât teama nu i-a dispărut niciodată, iar fiica o simte ca pe o condamnare în alb, aflată mereu în spatele oricăror încercări de apropiere („Ești copilul meu și aproape te-am pierdut.“ „Dar nu m-ai pierdut. Care e problema?“). Ocolind melodrama, cel de-al doilea documentar al lui Sine Skibsholt arată că comunicarea dintre mamă și copil e mult mai subtilă și mai complexă decât comunicarea verbală sau gestuală, dând de înțeles că relația celor două personaje are șanse să se vindece atâta timp cât amândouă conlucrează.
Din secțiunea Voci emergente ale documentarului a făcut parte un alt film danez, care comunică în oglindă cu filmul de ficțiune al japonezei Naomi Kawase, True Mothers, despre care vorbim pe pagina alăturată. Prin Nu mă uita/ Forget Me Not, Sun Hee Engelstoft, care a fost adoptată la naștere, își lucrează propria traumă urmărind mai multe mame adolescente rezidente ale centrului Aeshuwon de pe insula Jeju din Coreea de Sud. În acest centru specializat, fetele sunt aduse de regulă de părinții care nu le lasă să păstreze copiii și stau acolo până nasc și decid ce fac cu copilul. Galeria de personaje feminine se completează cu angajatele centrului. În frunte cu directoarea, acestea au mult tact în felul în care abordează problema împreună cu tinerele sau cu părinții. Ca într-un film de ficțiune, replicile lor par foarte bine scrise.
Realizat în cinci ani și pe baza 50 de interviuri în viu sau prin telefon, Să vorbim despre adulter/ Talking about Adultery, realizat de regizoarea cehă Bára Jíchová Tyson și inclus în aceeași secțiune, pleacă și el de la o experiență personală. După ce a fost amanta unui bărbat însurat de care s-a îndrăgostit la câțiva ani după ce a rămas văduvă, regizoarea vrea să înțeleagă mai bine nu adulterul, cât trădarea și să demonstreze că monogamia e o tâmpenie, însă discutând cu oamenii a primit păreri foarte diferite, iar filmul s-a modificat pe parcurs, regizoarea schimbându-și și ea opiniile.
Ea ilustrează aceste interviuri anonime printr-un fel de instalație pop-art cu mâini care manevrează și asamblează fotografii de familie cu capete tăiate – fotografii din colecția familiei (unul din bunici a avut o relație cu secretara cu care a și ales să trăiască), cărora le adaugă transcrierea unor conversații (pe Facebook, probabil) pe care regizoarea le are cu un misterios personaj masculin, ale cărui întrebări o fac să gândească altfel materialul. Ca într-un film de ficțiune, discuția despre adulter și trădare se termină până la urmă bine: regizoarea și misteriosul american se cunosc în viu, se căsătoresc, iar azi sunt deja de cinci ani împreună și au și un copil. (Aviz amatorilor: nu trebuie să faci un film ca să pui destinul în mișcare, ci să miști ceva, să faci curat.).
Despre o poveste de dragoste e vorba și în Josefin & Florin, de Ellen Fiske și Joanna Karlberg, unde o suedeză care se îndrăgostește de un cerșetor român, odată cu el se căsătorește și cu toată familia de rude care vin să stea la ei sau să le ceară bani prin telefon. Desemnat Cel mai bun film în secțiunea România (desfășurată în segmentul open-air al festivalului) și disponibil și pe segmentul online, Josefin & Florin demontează simplu prejudecățile despre diferențele de clasă socială, de rasă ori de vârstă. În modesta, dar primitoarea locuință de la țară a cuplului, Josefin (care e cu 14 ani mai în vârstă ca Florin) prezidează cu un zâmbet larg micile evenimente ale existenței – hrănirea porcului, Crăciunul, socrul care ascultă manele la mansardă după ce vine de la cerșit, soțul care dispare o vreme în România pentru a se reîntoarce după ce realizează că iubirea lui e mai puternică decât stresul cu limba suedeză și dificultatea de a găsi de lucru. Unele scene sunt atât de frumoase de parcă ar fi fost imaginate de un scenarist, cum ar fi cea în care Iosefin și Florin merg cu bicicleta să caute în gunoaie și găsesc un aparat electric nou, mâncare pentru porc și flori aproape proaspete. Te iubesc, spune Florin în drum pedalând spre casă cu soția pe portbagaj și bunătățile găsite în coș. Totuși, e nimic mizerabilist în acest un love story.
Un alt titlu interesant din selecție, inclus în secțiunea Europa Centrală & de Est, a fost Cazul Makavejev sau procesul din sala de cinema/ Slučaj Makavejev ili proces u bioskopskoj sali, semnat de sârbul Goran Radovanović. Filmul folosește o înregistrare audio inedită, descoperită recent, a procesului de demascare a filmului iugoslav W.R.: Mysteries of the Organism/ W.R. – Misterije organizma de Dušan Makavejev, care în 1971 făcuse senzație la Cannes, dar pe care autoritățile de acasă se pregăteau să-l interzică pentru 16 ani (și pe autor la fel). Goran Radovanović folosește materialul audio drept suportul unei reconstituiri la care îi invită pe o parte dintre cei care au luat cuvântul (firește, în favoarea filmului, pentru că cei care l-au înfierat erau de regulă „simpli“ oameni ai muncii). Cei care au apărat filmul ascultă azi înregistrarea vocii lor, luările de cuvânt împotriva filmului sunt reconstituite cu actori, iar montajul inserează și fragmente din filmul care, cu un curaj nebun folosea sexul nedisimulat (invocându-l pe psihanalistul Wilhelm Reich) pentru a lovi în plin ideologia socialistă. Curajul nebun al lui Dušan Makavejev, a cărui inteligentă pledoarie e păstrată pe bandă, n-a venit din nimic. E impresionant să vezi câți intelectuali invitați la acea ședință au sărit în apărarea filmului și a regizorului.
Astra Film Lab, găzduit de segmentul de industry al festivalului, Astra Film DocTank, s-a desfășurat și el online, proiectele premiate venind din Ungaria, România/ Germania și România/ Canada.
Premiile Astra Film Festival Online
Premiul secțiunii Voci emergente ale documentarului – Trăiască dragostea/ Long Live Love (Danemarca), de Sine Skibsholt
Mențiune Specială – Și noaptea se va sfârși/ There Will Be No More Night (Franța), de Eléonore Weber
Premiul secțiunii Europa Centrală & de Est – Atâta timp cât mai ai brațe/ As Long You Still Have Arms (Germania), de Luisa Bäde
Mențiune Specială – Artă pur și simplu/ Pure Art (Polonia, Belarus), de Maxim Șved
Premiile Astra Film Lab
Premiul de dezvoltare, oferit de HBO – Don’t worry, Sari! (Ungaria), de Sari Haragonics
Premiul de postproducție, oferit de CineLab România – The Wedding Operation (România, Germania) de Daniel Barnuti
Premiul Project Boost, oferit de Pitch the Doc – Lost and Found (România, Canada) de Laurențiu Garofeanu
Galerie foto
