Pe urma, m-am intors – in prima zi de Paste – de la Sibiu, cu acceleratul de Timisoara, si, cu putin inainte de Ploiesti, la o curba, conductorul n-a putut, evident, evita o turma de oi de pe sine si am intrat in ele ca-n brinza. A facut o tentativa sa frineze, dar, nu stiu, mi s-a parut ca prea tirziu. N-am povestit la nimeni nici in acea seara si nici in zilele urmatoare, ce rost avea sa-i stric cuiva sarbatorile, dar a fost o experienta destul de atroce. Cu ajutorul CGI-ului sau al vopselii, episodul ar putea folosi intr-un film despre viata pe plaiurile mioritice si despre ce inseamna, in general, sa fii dotat cu ratiune. Peisajul era dezolant, asta auzeam din jur, caci nu m-am uitat pe geam (m-am uitat doar la o oaie care nu parea ranita si, cind m-am uitat din nou, dupa cinci minute, nu mai misca). Cei trei baieti din compartimentul vecin, care pina atunci ascultasera manele, au deschis geamul sa se uite afara. „Ba, ce pute!!”, a fost prima reactie. Pe urma si ei, si alti calatori au coborit sa constate sinistrul.
Le-am surprins privirile oripilate, cumva placut oripilate, nu stiu cum sa explic. Ii vedeam trecind prin fata geamului si intorcindu-se, maturind ce era dedesubtul vagonului cu telefoanele, filmind ca sa le arate si celor de-acasa oile sfirtecate si muribunde de care spuneau ca sint pline sinele.
Nu stiu de ce am stat o jumatate de ora. Ciobanul nu era de gasit, probabil ca era beat pe undeva, n-a venit nimeni – in afara de controlori – sa constate tragedia sau sa curete de sub tren sau sa faca ceva. Mirosul era, intr-adevar, cumplit, iar ideea ca stai pe un morman de cadavre de a caror moarte si tu esti vinovat devenea de nesuportat daca o lasai sa creasca. Vecinul meu de compartiment s-a dus si el in recunoastere. A revenit povestind ca a vazut un miel care statea cuminte linga mama lui moarta. Nu se stia sa se duca dupa celelalte oi. Un tigan dintr-un alt compartiment a coborit si a luat unul dintre mieii care supravietuisera. L-a inchis in veceu. Pe urma, la Ploiesti, am vazut coborind din tren un alt barbat, care nu era tigan, tirind un miel viu, cu o expresie satisfacuta pe mutra. „Mai vin si io? Nu mai vin”, i-a spus o femeie pe peron in timp ce acesta impingea mielul pe bancheta din spate a unui Matiz, ajutat de sofer. De la Ploiesti am ramas singura in compartiment. Apusul era intr-adevar frumos. Portocaliu cu nori roz si mov in jur. Am mers mult cu geamul deschis. Pe peronul din Gara de Nord am luat-o repede la pas, evitind sa ma uit spre cele trei vagoane care mai erau pina la locomotiva. Conductorul se daduse jos si examina botul locomotivei. Acolo, in fata, mirosea ingrozitor a oi.
Printr-o coincidenta – sau cum sa-i spun ca nu stiu –, in dimineata urmatoare s-a produs un accident feroviar in China. Doua trenuri s-au ciocnit si au murit peste 70 de oameni. Am mai scris aici, legat de filmul Babel, despre bataia din aripi a unui fluture la Beijing care provoaca o furtuna la New York. Teoria haosului. Dar Hristos mielul a inviat iar, si la anul va invia din nou.