Interviu  -  Iulia Blaga  -  

Lungmetrajul 5 minute, al lui Dan Chișu, care a avut premiera mondială anul trecut la Festivalul de la Varșovia, ficționa­li­zează pe marginea unui incident homofob petrecut la o proiecție de film din București în 2013. În scenariul imaginat de Dan Chișu, jandarmii nu intervin la ordinul comandantului lor (Mihai Călin), dar acesta își periclitează astfel situația profesională și liniștea fami­lială. În același timp, o jurnalistă TV (Diana Cavallioti) e convinsă că decizia homofobă a jandarmului e o lovitură de presă. Filmul este programat să intre în distribuție pe 20 noiembrie, dar premierele din țară vor fi anunțate în funcție de evoluția pandemiei. Pe 19 noiembrie va avea loc o avanpremieră virtuală la Cinema „Elvire Popesco” la București, în timp ce lansarea online se va petrece la primăvară.

Dan Chișu dă mai multe detalii despre 5 minute, a cărui premieră a fost amânată din primăvară până în 20 noiembrie 2020, referindu-se și la Nouă povești de dragoste și ură în izolare, film pe care l-a realizat între timp în pandemie. Recent, 5 minute a fost recompensat cu Premiul Houston Film Critics’ Society pentru Cel mai bun film la a 24-a ediție a Festivalului QFEST, un festival LGBTQ care are loc anual în Houston (SUA).

Incidentul petrecut în timpul proiecției cu The Kids Are Alright din februarie 2013, când niște naționaliști au început să cânte imnul și cântece religioase în sala de la MȚR, nu s-a soldat cu vreun rănit în comă, deși nici atunci jandarmii și poliția nu au intervenit. Motivul pentru care ai modificat realitatea a fost doar unul dramaturgic?

Bineînțeles, aveam nevoie de un rezultat ficțional al neintervenției jandarmeriei. A fost o supoziție. Dacă în urma deciziei jandarmilor de a nu interveni s-ar fi întâmplat ceva teribil? Cu greu mă îm­piedic să nu fac supoziția condi­țională „what if?“. Mai nou, face parte din viața noastră. Dacă jandarmii intrau atunci, poate următoarele intervenții ale naționaliștilor nu ar mai fi avut loc.

Și acum stau și mă gândesc: dacă nu ar fi venit pandemia și filmul ar fi ajuns în cinematografe în martie, dacă ar fi fost un succes de public?☺

De ce ai vrut să faci un film pe un asemenea subiect? Cum te-ai documentat?

Mi-a atras atenția știrea și mi-am adus aminte de momentul când, în 2011, în timpul unei ediții a Festivalului Internațional de Film DaKINO, când prezentam documentarul lui Claudiu Mitcu, Noi doi, în prezența ambasadorului Franței la București (a cărui orientare sexuală era publică), au apărut niște indivizi la intrare, care insistau să intre deși sala de la Scala era sold-out. Unii din ei erau deja înăuntru, dar insistând pentru intrarea celorlalți s-au deconspirat și așa am reușit să-i scoatem afară. Intenția lor era să perturbe proiecția.

Despre momentul 2013 de la MȚR am căutat tot ce se urcase pe YouTube. De altfel, de acolo am și refăcut structura grupului, precum și pancartele și icoanele pe care protestatarii le aveau cu ei, cât și ce au cântat sau felul cum s-au manifestat. Am refăcut acel moment cu figurație în două zile de filmare. Am vrut să folosim ima­ginile reale, dar ar fi complicat situația vizavi de ficțiunea propusă de film.

Prezinți un caz fictiv de intoleranță din partea unui jandarm care refuză să execute un ordin pentru că nu-i suferă pe „poponari“ (cum spune), dar mulțumești Jandarmeriei Române pe genericul final. Ai avut dificultăți în a convinge Jandarmeria să colaboreze la film?

Am vrut să respectăm faptul că Jandarmeria, după ce am trimis scenariul, ne-a sprijinit în prospectarea locurilor de filmare, precum și cu toate costumele și ac­cesoriile necesare, care au înlesnit producția. Menționez că la proiecția din cadrul Festivalului Les Films des Cannes à Bucarest, care s-a desfășurat chiar în sala în care avusese loc incidentul, un reprezentant al Jandarmeriei, care fusese invitat de noi, a declarat că își dorește ca filmul să fie văzut de toți cei din Jandarmeria Română, inclusiv de cei de la conducere.

E vreun motiv pentru care în film jandarmii primesc ordin să meargă la MȚR, dar se duc la ARCUB?

Fiind vorba de o ficțiune, nu conta că cei care locuiesc în București recunosc locul ca fiind ARCUB. Dar, pentru că cei de la Muzeul Țăranului Român (conducerea de atunci) au refuzat ca filmarea să aibă loc acolo, am decis să păstrăm numele cinematografului și să filmăm în altă parte.

Înăuntru, debutul lui Eugen Jebeleanu care fost filmat anul trecut, e legat tot de un incident la o proiecție LGBT. Crezi că publicul de la noi e pregătit pentru acest gen de filme care pun lupa peste homofobia românilor?

Nu cred că pot răspunde la această întrebare. Ar trebui să fie pregătit pentru că nu se poate ignora nici una dintre probleme – nici lipsa de toleranță din România profundă (rurală), nici homofobia unui individ angajat să mențină ordinea publică. Mai ales că, de când am filmat noi, au mai fost evenimente similare la alte două proiecții de filme, cu 120 BPM/ 120 bătăi pe minut (2017, de Robin Campillo) și Soldații. Poveste din Ferentari (2017, de Ivana Mladenovic), una dintre ele având loc în același cinematograf.

Filmul lui Eugen Jebeleanu este tot o ficțiune. Am vorbit cu Velvet Moraru (producătoarea filmului), ba i-am trimis un draft de scenariu și castingul nostru, mai ales că terminaserăm filmul când ei erau în pregătire.

Pandemia ți-a luat cu o mână și ți-a dat cu alta. A trebuit să amâni lansarea lui 5 minute, dar ai făcut un alt film, Nouă povești de dragoste și ură în izolare, care a avut 15.000 de vizionări la lansarea online din 10 mai 2020. A fost până la urmă atât de rău?

Amânarea a fost cumplită. Aștep­tam cu mare nerăbdare lansare în cinematografe, îmi doream să văd reacția publicului la acest gen de poveste care e dinamică, nu acuză nici una dintre părți și vorbește despre relativitatea adevărului și despre cum poate fi el influențat de decizii personale (cum sunt cele ale jandarmului).

Nouă povești de dragoste și ură în izolare a venit din frustrarea amânării. Eram pregătiți pentru un turneu prin țară (Cluj, Sibiu, Iași, Suceava, Constanța etc.) și dintr-o dată m-am trezit închis în casă. Și, pentru că auzeam tot timpul îndemnul să lucrăm de acasă, le-am propus unor actori (prieteni suficient de buni cât să-mi permit să le-o cer) să facem ceva de acasă. Apăruseră tot felul de programe online și simțeam că necesitatea de exprimare artistică există. Așa am început, cu câteva discuții cu Andrei Huțuleac, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Alex Bogdan, Diana Cavaliotti, Ana Radu și Codin Maticiuc.

Dar, pentru că nu reușeam să ieșim din formatul clasic de online, am decis de mai multe ori să renunțăm, pentru că e foarte greu să faci film în condiții de pandemie. Până când într-o dimineață, pe când încercam noi forme de înregistrare, mi-am dat seama că dezbaterea în sine și argumentele aduse de ei pot face povestea mai interesantă. Așa că am decis să fac un film tocmai despre cât e de greu să faci un film în pandemie. Un film în film. Toți au acceptat amuzați noua idee și au adus alți oameni talentați în proiect – așa au apărut Judith State, Constantin Dogioiu, Corina Moise, Cătălina Mihai, Alex Pavel, Silvana Mihai.

Filmul a făcut aproape 100.000 de vizualizări de atunci și, după ce a fost prezentat în mai multe festivaluri internaționale, HBO România ne-a făcut o propunere de achiziție pentru a fi difuzat începând cu 1 decembrie anul acesta.

Ești cel mai productiv realizator de film independent din România, dar pentru 5 minute ai primit credit de finanțare de la CNC. Ai intrat în rândul lumii?

Paradoxal, acum doi ani am primit și un Premiu Gopo pentru sprijinirea filmului independent, având în vedere că în afara filmelor mele am produs și coprodus filmele unor debutanți. Cu toate astea, calitatea mea de producător în evaluările Centrului Na­țional al Cinematografiei nu-mi permite să câștig finanțare. Pentru 5 minute finanțarea a primit-o Domestic Film, eu devenind doar coproducător. Deci, nu știu să răspund la această întrebare. ☺

Ce te motivează să faci film după film?

Nu-mi dau seama dacă e bine sau rău. Un răspuns la prima mână ar fi că am așteptat prea mult până m-am apucat de regie. Nu știu dacă mi-a fost frică, dar știu că am găsit întotdeauna motive să nu o fac. Și apoi a fost perioada aia de cinci ani „singur pe barca cu pânze“, în care am avut timp să-mi revizuiesc puțin poziția față de mine. Stăteam șapte luni pe an pe barca mea cu pânze în Mediterana. Atunci am scris primele scenarii și am realizat nu neapărat ce vreau, dar că trebuie să am curaj să fac ce vreau. Și, pentru că am înțeles că regretul e mai mare dacă nu faci ceva ce-ți dorești decât dacă ai făcut ceva ce nu ți-a ieșit…

5 minute e produs de Domestic Film în coproducție cu DaKino Production și îi are în distribuție pe Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Ana Radu, Elvira Deatcu, Adrian Titieni, Gabi Huian și Aida Economu.

Dan Chișu este regizor, scenarist, actor și producător de filme. Născut în 1955 lângă Tulcea, a început studii de filologie la Iași întrerupte în anii ’70 și reluate după ’90 la București. Între timp, a încercat să intre la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București de câteva ori, a fost ghid turistic și altele. Emigrează din România comunistă în Franța în anul 1981. Aici, odată ajuns, urmează un curs de specializare ca operator video în Paris. În 1991 revine în România, unde întemeiază Fundația DaKino şi pune bazele Festivalului internațional de film DaKino, destinat filmelor de scurtmetraj. După revenirea în România, a făcut o perioadă naveta între Paris și București, iar din 1996 s-a stabilit definitiv în România. A jucat în filme precum Senatorul melcilor (1995), Asfalt tango (1996), Faimosul paparazzo (1999). În 2010 a debutat ca regizor, scenarist și producător, cu lungmetrajul WebSiteStory.

Galerie foto