Special pentru online
Asociația VAR Cultural din București s-a profilat prin inițiative culturale și sociale ca un operator activ, propunând creații hibrid, mixturi de teatru, film și elemente de videoart, explorând teritorii imaginative de actualitate estetică. Cea mai recentă ispravă a lor (cofinanțată de AFCN și sprijinită de un grup larg de parteneri) este Dia-pozitiv, o producție creată pentru difuzare online. Structurată fragmentar, în cinci monologuri, instalația invită privitorul să intre și să navigheze pe un traseu virtual într-o manieră interactivă. Găselnița formatului digital e că participantul nu rămâne un simplu privitor, atenția și interesul sunt menținute și prin modul în care realizatorii spun și leagă secvențele narațiunilor.
Intro-ul e o scurtă filmare la baza unei benzi transportoare pentru persoane dintr-un aeroport și invitația „welcome to my life“ de a păși virtual în universurile unor familii în care unul din părinți, tatăl, e plecat la muncă în altă țară. O problemă socială atât de extinsă în România și abordată în chei estetice destul de frecvent și-a găsit, prin conceptul regizoral identificat de Jenniffer Corrales și Andu Dumitrescu (acesta girând și imaginea, montajul, postproducția și animația), o versiune originală. Teatru documentar vorbind despre trăirile adesea nemărturisite ale „copiilor diasporei“, Dia-pozitiv e o structura performativă care recurge la percepțiile lor subiective. O chestiune atât de complicată în plan emoțional s-a bucurat și de prezența unui drama-terapeut în echipa de documentare, scenariul (Vero Nica) utilizând ca material dramaturgic o colecție de povești reunite în etapa inițială de lucru. După tipicul perioadei de început a pandemiei, când eram în izolare, repetițiile (cu actorii Vlad Nemeș, Anca Pitaru, Ovidiu Ușvat, Arcadie Rusu, Ionuț Iftimiciuc, Vero Nica) s-au făcut prin video-call, configurația monologată îngăduind telecreația.
Fiecare modul al călătoriei virtuale propuse te atașează nu doar emoțional, ci și ca alegeri și acțiuni. E ca într-un joc pe computer în care între niveluri trebuie să optezi între câteva variante. De regulă trei, ca în basme. Nu poți avansa în parcurs decât luând decizii, dând clic, implicându-te efectiv. De pildă, epistola puștiului de la finalul primului episod e „scrisă“ de tine prin tastare, softul dezvăluind gradat rândurile cuvânt cu cuvânt, literă cu literă, oferind surpriză, incluzându-te prin acțiune și devenind empatică.
Binevenita variație de expresivitate de la un episod la altul sprijină capacitatea de concentrare solicitată de online. De la un live de joc în rețea se trece la tipicurile copilăriei de fetiță (desene naive, plușuri), la bucățile de lego din care un puști construiește lumea perfectă, la frică exprimată prin corporalitate și voice over.
Imaginată special pentru transmisia online, instalația e un exemplu despre cum o temă socială poate fi abordată în canonul mecanismelor digitalului. Despre cum tehnologia poate fi eficientă în acte participative și în transferarea emoției, deși o caracterizează răceala și distanțarea. Dacă sunteți curioși, e disponibil pe platforma www.dia-pozitiv.com.
Offline filmat pentru online
Centrul de Teatru Educațional Replika a avut premiera Capete înfierbântate 2020 în Stagiunea digitală de teatru politic, într-un fel „episodul 2“ al altei producții cu titlu similar, din 2010, despre venirea minerilor în iunie 1990. Realizată pentru offline, producția a fost filmată și pusă pe YouTube, interesul performativ focalizându-se asupra unei realități de mare vulnerabilitate – sistemul național de sănătate văzut prin filtrul crizei pandemice cu SARS CoV-2. Într-o dramaturgie semnată de Mihaela Michailov și David Schwartz sunt puse în lumină adevăruri subliniate încă și mai apăsat de problemele cauzate de noul coronavirus.
Degradarea până la abandonare a infrastructurii moștenite dinainte de 1989, neglijarea, lipsa de preocupare în dotarea decentă pentru dezvoltarea unei asistențe medicale pentru toată lumea, privilegierea sistemului privat pentru care cel de stat devine un triaj eficient, transformarea actului medical într-unul bazat pe profit, implicit pe inegalitate în fața bolii, problemele din resursa umană specializată sunt doar câteva aspecte din sumarul așezat sub lupă. Sunt mini-istorii individuale atent selectate, înlănțuite fragmentar, într-un registru ce pleacă din realism, cu ironie ce stârnește zâmbete amare în colțul gurii.
Montarea minimalistă scenic (scenografe Irina Gâdiuță) privilegiază narațiunile factuale și jocul actoricesc (Alexandru Potocean, Oana Rusu, Teodora Retegan, Maria Sgârcitu), reconstituind performativ distrugerea medicinei românești sub pretextul optimizării ei prin politici publice păguboase. Efectele se contorizează acum în numărul de bolnavi, unii internați la ATI și decese ce ne plasează pe locuri rușinoase în statisticile UE, lipsind cetățenii de șansa fundamentală la viață.
Cei de la Replika sunt neobosiți în misiunea asumată cu sezoane în urmă și au găsit resurse (prin AFCN și alți parteneri) și energie pentru a oferi acest nou spectacol de teatru politic. Dinamismul îi vine din structura dramatică și scriitură, din partea lui muzicală (Teodora Retegan și Maria Sgârcitu), cu songuri prelungind teme în sonorități și ritmuri complementare, din mișcarea scenică (Mihai Mihalcea), din soluțiile regizorale creative (David Schwartz). Capete înfierbântate 2020 e un portret în culori sumbre al accesului la actul medical într-o Românie al cărei bilanț la 30 de ani de libertate nu arată deloc bine. Discuțiile post-spectacol, o componentă asociată tuturor producțiilor de la Replika, purtate acum online, relevă în pandant gama îngrijorătoare a acestei drame în desfășurare.
1 Trackback