Cronică de carte  -  Bogdan Romaniuc  -  

Cartea nu a primit nici un fel de premii si sapte ani dupa accea nu am mai reusit sa public nimic. N-am decit sa pun asta pe seama faptului ca exista in carte citeva zeci de nume de scriitori, cu tot cu titlurile omagiilor lor la adresa lui Ceausescu. O buna parte din ei nu numai ca au supravietuit epocii, dar au si prosperat, ajungind pe pozitii si functii bune in institutiile culturale. Un prieten poet, mai bine orientat decit mine, mi-a spus la un moment dat: „Ce-i asta, o delatiune?”. Imi era limpede subtextul. Oamenii astia au mincat cindva o piine buna in sistem si in loc sa le fim recunoscatori ca acum dupa revolutie ne mai lasa si noua niste firmituri… Putea fi privit adica de pe o anume pozitie care sa faca din mine un delator al autorilor de omagii ceausiste. Cred ca asta s-a si intimplat, ceea ce inseamna ca romanul si-a atins scopul. Oricum, una dintre ideile centrale era sa arate ce inseamna sa fii scriitor in Romania ante si postdecembrista. Editia a doua a avut o soarta mai buna. S-au scris mai multe recenzii, si insasi faptul ca mi se pune o astfel de intrebare, „Cit de indepartat este tinutul de verdeata si racoare?”, ma bucura si inseamna mult pentru mine. Eu unul sint mai aproape de acel „tinut de verdeata si racoare” decit in urma cu zece ani si pentru ca sint mai batrin, si pentru ca soarta cartii pare sa se fi imbunatatit substantial la a doua editie. In ce priveste lumea in care traim, la care se refera desigur intrebarea ta, ar fi destule de spus. Rezumind si comprimind la maxim, as spune ca lumea merge, in mod evident, spre rau. Traim, fara nici o indoiala, vremuri ale raului, insa, in mod paradoxal, acest rau duce spre bine, dat fiind ca lumea se polarizeaza, se purifica etc. Cu cit e noaptea mai intunecata, cum se spune, cu atit sint zorii mai aproape.

Relu Golea este singurul personaj scriitor din romanele dumneavoastra. Va simtiti mai apropiat de acest personaj decit de celelalte?

Relu Golea este intr-adevar singurul personaj-scriitor, iar Istoria eroilor… este singurul roman scris de la cap la coada la persoana intii. Asa se face ca si cititori extrem de avizati au vazut in acest personaj un alterego si in roman un fel de poveste a vietii mele. Asta nu poate decit sa ma bucure. Povestea rezista, e autentica, veridica etc. Pina sa ma apuc de scrierea acestui roman cred ca as fi avut oroare sa construiesc un personaj scriitor. Era totusi cel mai la indemina procedeu prin care sa spun ce am spus despre felul cum s-a facut si se face literatura in Romania. A fost un pariu cu mine insumi sa construiesc un astfel de personaj. Am stiut ca am cistigat pariul la citeva luni dupa definitivarea manuscrisului cartii, cind am stiut ca romanul e bun, chiar daca avea sa treaca mult timp pina sa primesc niste confirmari. Altminteri, relatia mea cu personajul Relu Golea este aceeasi pe care o am cu toate personajele romanelor mele: afectuoasa si reconfortanta in cel mai inalt grad, si oricum mult mai buna decit cu marea majoritate a oamenilor pe care-i cunosc. Este aici un fel de anormalitate decurgind dintr-un fel de boala profesionala, sint ca atare si incerc sa tin cont de ea.

Mai visati la proiectul unei Comedii Umane romanesti?

Bineinteles ca visez, imi doresc si-mi voi dori toata viata realizarea unui proiect de genul asta, dar indeobste evit sa-mi fac planuri, si chiar sa vorbesc despre ele mi se pare de rau augur. Unul din cele mai folositoare lucruri pe care le-am invatat odata cu inaintarea in virsta a fost sa nu am nici un fel de incredere in mine insumi, mai cu seama cind e vorba de scris. Stiu si simt in permanenta ca absolut tot ceea ce am facut si voi face in viata asta se intimpla si se va intimpla – intimplarea e cuvintul potrivit, dat fiind ca face trimitere la cuvintul minune – prin puterea, mila si dragostea lui Dumnezeu.