Pățania lui Lucian este total diferită de ceea ce i s-a întâmplat lui Gregor Samsa în nuvela lui Franz Kafka. De fapt nu mă deranjează nici dacă reclamați o oarecare asemănare. Este un semnal de alarmă asupra faptului că așa ceva i se poate întâmpla oricăruia dintre noi.
De loc din satul Botiz, aflat la zece kilometri față de Satu Mare, Lucian s-a întors din străinătate cu niște bani adunați pentru a-și construi o casă. Cei șase frați l-au ajutat, astfel că paisprezece mâini au terminat construcția concomitent cu damigeana de palincă. Neavând aviz pentru branșarea la rețeaua electrică, proaspătul proprietar de hardughie a încercat să se cableze fraudulos la stâlpul de medie tensiune aflat în apropiere, fapt soldat cu un arc electric format între stâlp și, mă scuzați că mă exprim astfel, fundul omului. Prăbușit la sol, Lucian a fost îngropat până la gât de către frații săi, care au plecat spre casele lor ferm convinși că asta îl va salva. Mirarea lui Lucian a fost dublă. În primul rând s-a mirat că operațiunea de salvare a funcționat. În al doilea rând s-a mirat de faptul că, pe măsură ce se dezgropa pe sine, a observat că fundul îi luminează. Devenise licurici.
Primarul localității a simțit marele potențial al dosului incandescent și a hotărât să nu-l lase să lumineze înspre trecut, ci să-l orienteze spre un viitor politic de succes. Așa a ajuns Lucian pe stadion, legat de un stâlp, pe post de nocturnă în timpul eternului derbi cu Someșul Odoreu. În minutul nouăzeci plus doi, la scorul de zero-zero, atacantul din Odoreu trage un șut slab, din ăla de copil de clasa a doua, dar mingea a intrat în poartă din cauză că nocturna s-a stins brusc și portarul nu avea reflexe pe întuneric. Nu părea că mulțimea care l-a fugărit pe primar cu pietre era dispusă să îl voteze din nou.
Nu se știe de ce licuricii se sting în mod involuntar. Probabil e o formă de protecție la supraîncălzire. Nedorind să mai riște, primarul i-a dat lui Lucian o sarcină mai simplă. Stătea agățat de stâlpul din centrul satului, luminând atunci când nu se oprea pentru răcire. Stins pentru răcorire era și în noaptea de după scrutinul local, când a auzit pași pe trotuar. Era primarul, cu un sac în spate, însă de la înălțimea stâlpului putea fi ușor confundat cu Moș Crăciun. Fericit că îl vede pe Moș, omul nostru licurici a început să lumineze mai tare ca niciodată, dar nu la fel de tare pe cât luminau blițurile aparatelor foto. În sac nu se afla nici o jucărie, ci doar hârtii aducătoare de probleme.