KGB sau Krainski Gallery Bar
Te-ai gindit ca se poate reactiona la poezie aproape ca la un spectacol pasionant? Eu unul mi-am inchipuit ca da, iar la prima lectura din New York, organizata de ICRNY, asta s-a si intimplat.
Dupa ce cu o zi inainte te invirti la cocktail printre cei care se inghesuie sa vorbeasca cu Eco, Rushdie sau Llosa, nu te mira foarte mult ca barul ales drept locatie pentru prima lectura devine tot mai neincapator. In acelasi timp cu lectura noastra, la parterul barului se juca o piesa de teatru. Peste drum se vedeau luminile din Teatrul La Mama, ceva mai devreme trecusem pe linga Institutul de Teatru Lee Strasberg (cel la care de jumatate de secol se inghesuie vedetele sa studieze actoria).
Chiar si asa nu te astepti sa ramina uimita gazda lecturii si sa intrebe in sala: „Nu cumva sinteti asa entuziasti pentru ca sinteti romani?”. Si din sala, jumatate dintre spectatori sa ridice mina spunind ca sint orice altceva decit romani, dar ca le plac poeziile invitatilor din Romania.
Distributia a fost urmatoarea: Nora Iuga, Elena Vladareanu, Dan Sociu, Vasile Leac, T.S. Khasis, Eugen Suman, Constantin Vica, Saviana Stanescu, Nina Cassian, Adam J. Sorkin, Sharon Mesmer, Corina Suteu, Silvia Rogozea, Cristi Neagoe, Oana Radu si, foarte racit, subsemnatul.
Jazz pe romaneste cu saxofon american in Auditorium
A doua lectura a avut o audienta mai degraba romaneasca. Mult mai linistita, aplaudind ordonat dupa fiecare text. Interesata mai degraba de relatia noastra cu conceptele traditionale ale poeziei. O parte dintre americanii care au venit la seara de poezie de la Sala Auditorium a ICRNY erau dintre cei pe care i-am cunoscut la petrecerile PEN-Clubului si de la care primisem mailuri chiar a doua zi dupa ce i-am intilnit.
Pe linga poeme, Alex Harding a facut sa sune poezia romaneasca a jazz.
Undeva era ziua Romaniei
Intr-un colt al Manhattan-ului se importasera vedete teve si dansuri populare din Romania pentru o sarbatoare (evident) romaneasca. Oricit am vrut sa ajung, nu am reusit (raceala, lucrurile de vazut, dar cel mai mult cred ca m-a speriat formula „puteti sa vorbiti pe scena”). Asa ca mi-a ramas doar sa intreb: „Chiar erau mici si papuci de plastic la vinzare, cum mi s-a spus ca s-a intimplat?”. De vreme ce manifestarea se autoproclama „cel mai semnificativ eveniment romanesc din afara granitelor tarii”, in care „mari artisti ai muzicii populare si usoare din Romania si Statele Unite ale Americii au validat inca o data valorile noastre culturale si etnice” (Ziua USA), trebuie sa recunosc ca numai de „Cintarea Romaniei” resurrected nu simteam nevoia.
De ce am multe fotografii cu ghidul in mina
La un moment dat, Adam Sorkin a adus un volum cu Generatia Beat in New York. Pe oriunde mergeam, gaseam locul in care au cintat Billie Holiday, barul in care Kerouac incerca sa il gaseasca pe Charlie Parker si podul pe care trebuie sa treci pe jos din Manhattan spre Brooklyn, unde Ferlinghetti a recunoscut ca nu poate sa mearga atit de mult pe jos si unde Hart Crane si Federico Garcia Lorca s-au intilnit fara sa poata sa schimbe prea multe cuvinte, pentru ca translatorul nu se simtea bine.
Foarte aproape, acolo am stat sa numerotez cu Constantin Vica obiectele care treceau pe East River.
Am asteptat sa vad elefantul acela trecind pe spate printre bucatile de lemn si sticlele care se inghesuiau aproape de mal. Ar fi putut trece in orice moment.