Urcam o straduta laturalnica si vedem trei tipi de virste diferite mergind domol, in sir indian. Ca si cum ar urma indeaproape un sef de trib, o calauza, fara a indrazni s-o depaseasca.
In dreapta, pe o terasa din fata casei, un mos si o baba.
Baba scrie ceva la o masuta, apoi isi indreapta spatele si spune:
– O sa ploaie.
Mosul citeste ziarul. Ii raspunde fara sa-si scoata capul dintre foi:
– Nu-i corect.
– Adica nu ma crezi cind iti spun ca o sa ploaie?
– Poate. Dar corect se spune ca o sa ploua.
– Corect. Dar indiferent de cum zic eu nu inseamna ca n-o sa mai ploaie.
– De unde stii tu?
– Imi dau seama dupa arsita. Ma ia cu fierbinteala.
Isi ridica si el ochii, ca si cum ar cauta sa vada arsita concret, ca pe un mar cazut din copac. Insa privirea ii aluneca de la capatul rindului inspre calauza celor trei tipi:
– Si pe mine ma ia cu fierbinteala.
In stinga, o vila in constructie.
Zidari inghesuiti pe la geamuri, cu chipuri transfigurate de uimire, de parca li s-ar fi aratat un miracol. Vreo citiva stau cu giturile intinse, mai sa cada de pe schela.
Pe acoperis, un muncitor intins pe burta intreaba rupt de curiozitate:
– Ce-i, ba, ce-i?! Ce-ati vazut?!
Baietii ii raspund cu fluieraturi admirative.
Facem un pas in lateral.
Calauza celor trei tipi – apasii sau comansii care pasesc aproape pe virfuri, incercind sa nu faca nici cel mai mic zgomot – e o femeie cu o fustita lunga de vreo doua palme. Nu din aia de stofa, teapana. Ci una cu volanase. La fiecare pas al femeii, fusta ii salta ca un abur, dezvelindu-i intru totul fundul.
Soare. Gize. Frumos. Ca-ntr-o secventa dintr-un film.