Dacă spun că, pentru mine, Polirom e întruparea ideii de casă rostesc o banalitate. Întâmplarea a făcut să mă regăsesc alături de Silviu Lupescu încă de la începuturile acestei aventuri și să-l urmez în multe dintre segmentele sale.
Așa cum nu-mi pot imagina existența fără dialogul cu prietenii, nu-mi pot închipui cum ar arăta viața mea fără miile de cărți oferite de această extraordinară editură. Dincolo de povestea de succes, există oamenii și există neobosita lor trudă de a intermedia între singurătăți: singurătatea scriitorului și singurătatea cititorului. Un editor bun nu vorbește mult și nu iese aproape niciodată în prim-planul vieții publice și culturale. Un bun editor e un filosof tăcut, care a văzut multe și a înțeles multe. El nu simte nevoia să strălucească în luminile rampei și nici să arunce tiribombe înspre cititorul fermecat de întâlnirea cu „spiritul editorial intrat călare în istorie“.
Trăiesc într-o permanentă tensiune Polirom. Sunt înconjurat de cărți apărute la această editură, îmi public propriile volume la Iași, sunt mereu cu ochii pe site-ul editurii pentru a descoperi cu o clipă mai devreme surprizele pregătite de oamenii tăcuți din Copou nr. 4 (stradă rebotezată Carol I). Când intru într-o librărie, mă îndrept instinctiv spre „rafturile poliromice“, deși cunosc pe de rost lista aparițiilor. La fel în gări și aeroporturi, unde constat cu uimită încântare că Polirom a reușit să se impună chiar și în aceste medii, ostile, prin definiție, culturii.
Istoric privind lucrurile, editura s-a dezvoltat asemeni unui evantai. A anexat noi și noi teritorii doar după ce a consolidat domeniile deja luate în stăpânire. E vorba, aici, de o strategie editorială excepțională, în contrast cu aceea aplicată de majoritatea covârșitoare a competitorilor. La Polirom, filosofia țâfnoasă a „nișei“ editoriale e privită cu mefiență – la fel și pseudo-enciclopedismul mai mult enunțat decât profesat de alții – și combătută cu fiecare titlu nou tipărit. Doar în felul acesta, asumându-și realitățile clipei, se poate spera la un viitor sigur, ilustrat de inspiratul motto al editurii — „Ne veți citi și mâine“.
Ca scriitor și cititor, nici nu-mi doresc altceva! Așa încât îi urez editurii să ne dea prilejul să vorbim cu aceeași încântare și recunoștință despre realizările ei încă mulți, mulți ani de acum înainte!