După optsprezece ani în care mai tot ce am făcut s-a legat de Polirom, am încetat de mult să fiu în ipostaza celui care vorbește de editură ca de o (simplă) experiență, cum avem atâtea altele în viață. Așa încât „cariera“ mea de editor la Polirom e, oricât de pretențios ar suna, din categoria acelor alegeri care te definesc și care, retrospectiv, par să țină de destin. O alegere la care Polirom a contribuit totuși decisiv, întâi de toate fiindcă era numele care îi venea automat în minte unui tânăr ieșean ce-și dorea să aibă de-a face cât mai mult cu cărțile.
Altfel, am venit în editură cu aceleași naivități care mă amuză astăzi la câte un interviu de angajare. Ca atâția alții pe care Polirom i-a format, am învățat din mers că e o muncă cu rigori de care avusesem prea puțin habar. Și, într-o lume încă cenușie și provincială, am găsit locul în care te simțeai în miezul lucrurilor de cum intrai, în modul cel mai natural și fără vreun efort. În care aveai ocazia să cunoști și să lucrezi cu nenumărați oameni, căci Polirom nu înseamnă doar suma angajaților săi, ci e o realitate complexă ce îi include pe autorii, traducătorii și colaboratorii editurii. Iar acesteia i se adaugă colaborarea cu agenți literari și edituri din străinătate, încât simpla prezență în Polirom presupune să fii în permanență confruntat cu o avalanșă de noutăți editoriale din toată lumea.
După atâția ani la Polirom, ritmurile editurii au ajuns să fie și ale mele. Și poate doar pandemia care ne-a lovit pe toți anul acesta și care a perturbat, vrând-nevrând, și o bună parte din obiceiurile și ritualurile din editură m-a făcut să-mi dau seama cât de mult sunt și ale mele.
Fiecare an e organizat după același tipic dat de târgurile de carte din țară și străinătate, de efortul continuu de a publica cât mai multe cărți în lunile dintre ele, de întâlnirile și discuțiile cu autorii și de lansările și evenimentele Poliromului. Și fiecare an e marcat de cărțile noi pe care le publicăm, încât anii de la Polirom ajung să se deosebească tocmai după titlurile editate.
În ce mă privește, Polirom a reprezentat șansa de a edita foarte multe cărți la care țin, bucuria de a le vedea în librării și de a ști că sunt citite.
Plăcerea de a descoperi un manuscris bun și de a-l vedea publicat. Iar satisfacțiile cântăresc mai greu decât frustrările produse de faptul că, din păcate, multe cărți nu au parte de atâția cititori câți ar merita. Nu în ultimul rând, Polirom înseamnă oamenii pe care mă bucur că i-am cunoscut și prietenii pe care mi i-am făcut.