Rubrici  -  Radu Pavel Gheo  -  Scriitorii la judecata woke (I)  -  

Mărturisesc că am privit cu mefiență cele întâmplate în Statele Unite în special și prin alte locuri în particular după moartea lui George Floyd (afroamericanul ucis de un polițist alb la sfârșitul lui mai 2020, dacă a uitat cineva).

M-au pus pe gânduri unilateralismul perspectivei – cu albii răi și rasiști versus negrii buni și opri­mați –, simplificarea ideologică a unei probleme complexe, precum și entuziasmul cu care au fost înăbușite vocile disidente și au fost puse sub obroc știrile neconforme. (Un bun exemplu ar fi povestea – aproape deloc media­tizată – a așa-numitei Zone Autonome Capitol Hill din Seattle, care a devenit rapid dintr-un spa­țiu al protestelor pașnice, unul al vandalismelor și confruntărilor cu arme de foc.) M-a făcut să zâmbesc amar știrea despre distrugerea unor statui ale lui Columb și Cervantes, „expo­nenți“ ai rasismului alb – bietul Cervantes, fost sclav al otomanilor, bietul Columb, care credea că ajunsese în Indii!

Neîndoielnic, rasismul există și persistă în Statele Unite și în destule alte locuri. Lupta pentru justiție și egalitate socială e legitimă. Dar depinde cum și cu ce arme e dusă: violența care naște violență care naște violență nu va aduce justiție socială, ci mai mult rasism, în toate taberele. Extremismul, chiar și în numele unei cauze juste, e periculos pentru democrație. Câteodată, e drept, devine și ridicol – dar cele două nu se exclud neapărat.

Avântul pe care l-a cunoscut mișcarea numită generic woke, ce îndeamnă la conștientizarea și combaterea activă a rasismului și injustiției sociale, nu e deloc ferit de astfel de derapaje, care frizează ridicolul, dar prefigurează și ten­dințe amenințătoare.

Nu mă gândesc aici la gesturile superficiale ale unor manifes­tanți revol­tați și, poate, mai puțin educați, care îl confundă pe Cervantes cu cine știe ce conchistador din America Latină. Dar am aflat abia acum, ca în bancuri, că pe la sfârșitul lunii august prestigioasa British Library, biblioteca națio­nală britanică și, probabil, cea mai mare bibliotecă din lume, a lansat un proiect cultural antirasism, ca reacție la uciderea lui Floyd și în semn de solidarizare cu mișcarea Black Lives Matter. Printre țintele acestui proiect se numără și „decolonizarea“ colecției de carte a bibliotecii – un termen care, în logica bunului-simț, zău că nu are nici o rațiune când vine vorba de o bibliotecă, păstrătoare a patrimoniului scris al omenirii, bun, rău, așa cum o fi el. Decolonizarea mi se pare doar o etapă premergătoare cenzurii, închiderii cărților în secții de fond secret, inaccesibile publicului, și remodelării ideologice a culturii.

Ridicolul s-a văzut atunci când, în cadrul acestui proiect, British Library a decis să elaboreze un dosar de autori care au avut legături cu colonialismul, comerțul de sclavi și oprimarea rasială sau care au beneficiat de pe urma acestora. Cei ce au trăit în comunism știu bine genul acesta de dosare: ele îi includ pe cei cu „origini nesănătoase“, nedemni de a beneficia de avantajele oferite de statul comunist și care, indiferent de calitățile lor individuale, vor fi mereu cetățeni de mâna a doua din pricina originii lor dubioase. Fii de chiaburi sau bancheri, urmași de boieri, odrasle de mari proprietari și exploatatori, ei nu puteau accede niciodată la funcții sau poziții prea înalte în societate.

Desigur, lista de la British Library nu urmărește astfel de scopuri. Marea Britanie e un stat democratic. Și-apoi scriitorii aflați pe acea listă woke, beneficiari sau profitori ai comerțului cu carne vie, au murit demult, așa că ei, personal, nu mai pot fi afectați. Prestigiul lor cultural postum însă da. Așa că, oricât de generoa­se vor fi intențiile unor asemenea gesturi, ele ar trebui să fie bine cumpănite.

Personal, cred că o astfel de selecție, chiar și pur informativă, e o idioțenie, ca multe alte forme de activism ideologic dus la extrem. Ea ne arată că și admirabilii bibliotecari de la British Library pot călca în străchini – căci, atunci când e să calce în străchini, nimeni n-o face mai rău ca intelectualii. Iar felul în care a fost făcută selecția o dovedește din plin. Vorbim săptămâna viitoare.