Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Teatrul și intențiile cenzurii  -  

În 2006, când Mihai Măniuțiu a montat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad scrierea lui Sarah Kane, Iubirea Fedrei, veștile despre nuditatea cu scop estetic din spectacol au invadat rapid mediile conservatoare ale orașului și, fără a vedea despre ce e, de fapt, vorba, reprezentanții autorităților locale s-au exprimat furibund în presa locală. Zvonurile, graba, lipsa de interes pentru veridicitate și cine mai știe ce alte motive obscure au rostogolit în spațiul public jumătăți de adevăr sau minciuni de-a dreptul, defăimând un proiect, artiști și o instituție.

Înainte de a emite judecăți e minimal obligatoriu să fii în cunoș­tință de cauză, numai că, în Ro­mânia noastră atât de originală, exerci­țiul atitudinal ocultează, de cele mai multe ori, corecta informare și desconsideră responsabilitatea afirmațiilor, trecându-le în plan secundar. Contează mai mult voluptatea scandalului, care se amplifică exponențial, fără ca propagatorii să mai caute adevărul ori să se gândească la consecințe. Lumea se împarte rapid în tabere ireconciliabile, disputa polarizează, cine nu e cu noi e împotriva noastră.

În 2008, în cealaltă parte a țării, la Brăila, la Teatrul „Maria Filotti“, regizorul Radu Afrim punea în scenă Omul pernă de Martin McDonagh, o producție care avea să facă înconjurul României din festival în festival. Înainte însă de premieră, comu­nitatea s-a inflamat la intervenția decidenților locali îngrijorați, tot fără să fi văzut spectacolul, căci încă nu era gata, de vulgaritatea acestuia. Același tipar: necu­noaștere, rea-intenție, desconsiderarea realității artistice, dezinformare.

Polemici cu temei

Toamna pandemică a lui 2020 nu a carantinat și imaturitatea convingerilor. Seria de atitudini care indică mentalități desuete a erupt la Piatra Neamț, unde o producție a Teatrului Tineretului (TT) pentru public peste 15 ani a iritat în mod nejustificat o parte a urbei și a transformat într-un caz de campanie electorală o situație necunoscută tocmai de cei ce o clamau. Tiparul era similar: ar fi fost uti­lizați bani publici pentru un spectacol vulgar! Conducerea TT a decis rapid și foarte inspirat să posteze online înregistrarea spectacolului, pentru a oferi tuturor posibilitatea de a-l viziona și a-și forma o opinie.

Despre ce e vorba, de fapt? Am fost coordonatoarea juriului care a decis ca piesa 98% decizia corectă să fie câștigătoarea de anul acesta a unui concurs de dramaturgie derulat pe parcursul a două sezoane, cu scopul de a stimula producția de texte dedicate copiilor și tinerilor. Textul scris de Andreea Tănase tratează un subiect grav al realităților națio­nale, care ne plasează pe primul loc în statisticile europene: maternitatea la vârste minore. Si­tuația e cât se poate de serioasă, cu efecte pe termen lung, iar cauza este lipsa de educație, mai ales în mediile defavorizate. Subiectul care a stârnit atâtea patimi e plasat într-o familie de condiție bună, dintr-un oraș unde Iza, o puștoaică de 17 ani, rămâne însărcinată după primul contact sexual. Dezvoltarea dramaturgică urmărește cu abilitate dezbaterea acestei ipoteze ficționale, conceptul de spectacol incluzând dis­cuții după fiecare repre­zentație, tocmai pentru a prelungi dimensiunea de dezbatere încapsulată.

Andreea Tănase a surprins din scriitură toate luările de poziție posibile, îndemnând la polemici cu temei, acesta fiind unul dintre atuurile pieseibani publici reac­ția mamei, a tatălui, a colegilor, a profesorilor, a docto­riței ginecolog. Fără tezisme, fără degete băgate în ochi, fără sen­tințe, finalul e deschis, propunând mai multe versiuni de re­zolvare a conflictului, fiecare, în felul ei, plauzibilă pentru „o femeie realizată“.

Nici o situație scenică nepotrivită

Când scandalul a izbucnit la Piatra Neamț, iar presa l-a amplificat din rațiuni de rating, chiar nu am înțeles ce anume din limbajul folosit ar fi putut leza urechile pudibonde. Nu există nici măcar un cuvânt mai decoltat și nici vreo situație scenică nepotrivită. Regizoarea Elena Coman și actorii Cătălina Bălălău, Aida Avieriței, No­ra Covali, Dragoș Ionescu, Paul-Ovidiu Cosovanu, Cătălina Eșanu, Corina Grigoraș, Emanuel Becheru, Florin Hrițcu au imaginat soluții de mizanscenă și interpretare prelungind dimensiunea educațională a partiturilor dramatice. Iar dacă tema în sine e cea care a jenat sensibilități, atunci abia acest lucru ar trebui să îngrijoreze. Clasarea unor subiecte e o greșeală, educație înseamnă a aborda adecvat și chestiuni mai delicate, a le discuta cu adoles­cenții, tocmai pentru a-i sprijini în parcursul către maturitate.

Încercările de cenzură au, din păcate, o îndelungată istorie și, tot din păcate, ele nu vor dispărea din practica socială. Ceea ce se schim­bă sunt doar formele care devin mai insidioase. Cenzura este un fenomen explicabil prin convingeri retrograde, lipsă de deschidere și înțelegere, dar și prin interese de diverse tipuri. În mod paradoxal, o conjunctură explozivă de tipul celei de la Neamț devine un vehicul extraordinar de promovare. Ea crește expunerea, deși pornește de la o premisă negativă.

Oscar Wilde, celebru la vremea lui nu doar prin talent, ci și prin ostentația cu care cultiva contexte conflictuale, susținea că nu există publicitate negativă, există doar publicitate. Dezamorsarea nu poate fi făcută decât prin afirmarea curajoasă a poziției oficiale și prin prezentarea unor contraargumente solide. TT a gestionat foarte bine împrejurările, mărturie stau sutele de luări poziție ale spe­cialiștilor și spectatorilor.