Noi împotriva noastră, primul documentar de lungmetraj al Andrei Tarara, care e de fapt proiectul de dizertație pentru Masterul de la Studii Vizuale și Societate din cadrul S.N.S.P.A., lucrează pe mai multe niveluri, dar cel mai important, poate, se revelează când afli din interviuri că Ion Tarara, tatăl regizoarei și unul din personaje alături de aceasta, a murit înainte ca filmul să fi avut premiera mondială la Festivalul de la Jihlava (Cehia) 2020. Acest lucru rescrie filmul și îl trece pe un nivel de importanță greu de înțeles în imediat și în dimensiunile vieții cotidiene.
♦ Când a început să filmeze, în 2017, Andra Tarara (pe atunci studentă la UNATC) și-a propus nu doar să îi dea tatălui ei o voce, dar și să își regleze relația cu el prin intermediul unui film la care să lucreze amândoi. Ion Tarara, pasionat de cinema încă de pe când făcea armata, și-a ascultat părinții și nu s-a dus la București după stagiul militar, să lucreze la Studioul Cinematografic al Armatei, la invitația unui colonel care îi fusese mentor. Colonelul i-a spus: „Lasă, o să te însori, iar copilul tău va face cinematografie“. Colonelul, care s-a prăpădit pe neașteptate la puțin timp după, nu i-a prorocit tot. Reîntors în Giurgiu, Ion Tarara s-a însurat, a făcut o fetiță care în timp îi va prelua și împlini pasiunea, dar în 2001, la 35 de ani, a fost diagnosticat cu schizofrenie, a început să ia antipsihotice și nu a mai filmat.
Andra a crescut alături de un tată pe care l-a știut mai tot timpul bolnav și indisponibil, așa că filmul a fost pentru amândoi modalitatea ideală de a se deschide unul în fața celuilalt și de a lega un dialog care să rămână. VHS-urile filmate de tată arată o Andra de câțiva ani, un copil vesel care vorbește și se agită continuu, pe când Andra de azi duce în ochi greutatea tuturor anilor de până acum și răspunde cu „Filtrez…“ când tatăl o întreabă dacă are încredere în tot ceea ce spune.
Filmul e conceput ca o serie de dialoguri în care cei doi se filmează unul pe celălalt (uneori, ecranul tăiat îți permite să vezi reacția unuia la ce spune celălalt), dar senzația e că fiecare replică spune mai mult în absolut decât în imediat și că există o regie care guvernează peste regia Andrei (când au filmat, nu știau că tatăl are cancer).
E mult mai multă substanță în aceste discuții decât pare la prima vedere – și nuanțe pe care autoarea le va înțelege în timp, pe măsură ce va înțelege și cât de important a fost nu doar să-i dea tatălui o voce, dar și să-l ajute să plece mai împăcat. Pentru cei din afară, Noi împotriva noastră e o confesiune impresionantă a unor oameni care luptă pentru binele lor și o mărturie despre puterea cinemaului de a surprinde această luptă și de a capta forțele subtile care apar uneori, influențând realitatea. Nimeni nu le poate explica, dar ele lucrează.
♦ Bani negri (pentru zile albe), miniseria HBO Europe scrisă și regizată de Daniel Sandu (deja disponibilă pe HBO și HBO GO), e un proiect gândit să fie accesibil pentru întreg publicul HBO Europe. Adică să nu fie prea local și să nu fie prea social, pentru că trebuie să fie în primul rând entertainment. Acțiunea se petrece într-un oraș fictiv din România, unde asperitățile de orice fel sunt nivelate, deși se pune la cale jaful unei bănci care antrenează personaje din diverse straturi sociale.
Problematica socială e redusă la faptul că toată lumea vrea bani, dar cu toate astea cei doi eroi (interpretați bine de Alexandru Papadopol și Cristian Bota) au locuințe confortabile, decorative și neutre, chiar dacă lucrează ca reparatori de semafoare. Delocalizarea unei povești jucate de actori români în limba română e derutantă pentru spectator și face ca povestea – bine coordonată ca execuție mai ales în scenele elaborate – să piardă din credibilitate.
Nu știu dacă există un termen similar termenului „europudding“, care a apărut în anii ’90 pentru a defini producțiile cinematografice și de televiziune finanțate de mai multe state europene, cu actori din țări diferite pe generic și subiecte cât mai universale. În orice caz, ideea e că Bani negri (pentru zile albe) nu reușește să fie universal pentru că nu e local și nici nu pare gândit să reprezinte o stilistică anume (cum era cazul lungmetrajului de debut al lui Daniel Sandu, Un pas în urma serafimilor).
Păcat că ideea de a adapta un heist movie la coordonatele balcanice nu a fost sprijinită de un scenariu cu mai mult umor și, în general, cu mai mult nerv. Te întrebi cum ar fi arătat miniseria dacă ar fi fost scrisă și regizată de Cristian Mungiu, cel care a produs-o împreună cu Tudor Reu prin Mobra Films pentru HBO Europe.
♦ Noi împotriva noastră – de Andra Tarara, cu: Ion Tarara, Andra Tarara
♦ Bani negri (pentru zile albe) – de Daniel Sandu, cu: Alexandru Papadopol, Cristian Bota, Gavril Pătru, Valeriu Andriuță, Medeea Marinescu
1 Trackback