Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Câtă cultură s-a consumat în 2019  -  

Un nou studiu a fost publicat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală sub titlul Barometrul de consum cultural 2019. Experiența și practicile culturale de timp liber, echipa de autori fiind compusă din Carmen Croitoru (coordonator), Anda Becuț Marinescu (coordonator), Octavian Arsene, Ioana Ceobanu, Veronica Hampu, Ștefania Matei, Mihai Vintilă Mihăilescu, Iulian Oana, Dumitru Sandu).

Unicele instrumente de acest tip din țara noastră, tablourile statistice oferite de INCFC cuantifică prin metode sociologice ceea ce constatăm cu ochiul liber în jurul nostru în privința nivelului de apetență pentru educație și cultură. Deteriorarea continuă a politicilor culturale și a celor educative, lipsa continuității în proiect, pauperizarea (în România sunt localizate cele mai sărace zone din Comunitatea Europeană) sunt doar câteva dintre explica­țiile situa­țiilor relevate din nou prin cifre și indicatori care nu mint. Nu idealizez statisticile, în spatele lor se află multiple nuanțe ce ies la suprafața abia prin analiză. Dar suportul numeric este de fiecare dată necesar, așa că să vedem cum stau lucrurile.

Realizatorii au utilizat materialul colectat dintr-un sondaj de opinie făcut de „Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în intervalul 08.07.2019 – 29.08.2019 pe un eșantion național de 1.236 de persoane cu vârste de 18 ani și peste. Marja teoretică de eroare la nivelul eșantionului a fost de +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%. Eșantionul a fost național, tristadial cu stratificare în primul stadiu pe baza regiunilor de dezvol­tare, continuând cu alocare pro­porțională la nivelul județelor (41 județe + Bu­curești). În cel de-al doilea stadiu s-a aplicat o stratificare în funcție de mărimea loca­lității (orașe de peste 200 de mii de locuitori, orașe între 100 și 200 de mii de locuitori, orașe între 30 și 100 de mii de locuitori, orașe sub 30 de mii de locuitori, sate centre de comună și sate periferice)“.

Cine merge la teatru în timpul liber

Urmărind mai multe direcții de posibile modalități de a petrecere a timpului liber (teatru, cinema, bibliotecă, restaurant, biserică, sport, mall etc.), la întrebarea care mă interesa în primul rând, cea referitoare la mersul la teatru, rezultatele zic că 73 la sută dintre chestionați nu au fost niciodată la un spectacol de acest gen, 22 la sută au fost o dată/ de câteva ori pe an, iar 4 la sută merg lunar.

În privința vizionării unei creații scenice, lucrurile sunt ceva mai complicate, în primul rând datorită infrastructurii specifice. Teatre nu există decât în marile orașe, de regulă reședințe de județ, așa încât res­pondenții rezidenți în celelalte localități de pe radarul statistic și dacă și-ar dori nu au acces la această formă de creație. Poate mai relevant ar fi fost, și nu doar pentru mersul la teatru, ca întrebarea să le fie adresată acelora care domiciliază într-o localitate cu asemenea tip de ofertă. Altfel, chestionând persoane ce locuiesc în orășele, comune, sate, cătune evident că ele nu sunt consumatori culturali întrucât nu au ce să consume.

Cine merge la teatru în timpul liber, cel puțin lunar? Persoane cu educație superioară, locuind în orașele mari, zic tabelele barometrului, „vârsta și edu­cația sunt determinanți majori ai practicilor de timp liber“. Afir­mația e în spiritul observației mele de mai sus și e logică: lumea poate merge la teatru acolo unde există teatre!

Concluzia care se impune de la sine este că „structurarea stilurilor de viață asociate cu mersul la teatru, bibliotecă, muzee sau cu vizitarea monumentelor istorice“ este direct proporțională cu standardele de educație. O știu toți lucrătorii culturali și educaționali, dar e bine să subliniem cu orice ocazie: edu­cația și cultura sunt intercon­diționate, importanța lor la nivelul comunităților sociale e relevată de impactul pe termen mediu și lung pe care-l au asupra tuturor celorlalte sfere ale socialului.

Componența sălilor de spectacole este hibridă

M-a derutat să citesc că „mersul la teatru nu mai este caracteristic tinerilor, precum în cazul mersului la bibliotecă, ci persoanelor de peste 60 de ani“. Fără pretenții științifice, dar ori de câte ori am ocazia, și o am des, aruncând un ochi prin sălile de spectacole, îmi vine greu să cred în acuratețea acestei idei. Geriatrizarea portretului robot al spectatorului autohton nu corespunde realității. Componența sălilor de spectacole este hibridă sub aspectul vârstei, sunt mulți, foarte mulți tineri și maturi cu asemenea obișnuințe. Probabil, sursa neconcordanței provine din eșantionarea generalizantă. Autorii înșiși recunosc că „dacă este vorba, însă, de orașele mari, de peste 200 mii de locuitori, mersul la teatru, cel puțin o dată pe lună, este mai frecvent (aproximativ 9%)“. Fără să aflăm care e procentul corespondent al celor care, deși au teatru în zonă, nu au obiceiul să-i treacă pragul.

Care sunt concurenții culturii pe zona de petrecere a timpului liber? „Mersul la mall, la discotecă (nu mai folosește nimeni azi cuvântul acesta, o aducere la zi a terminologiei fiind un semn de înțe­legere a realităților! n.m.) sau în parc. Mallul întru­nește funcții noi, complementare. Doar 27% dintre respondenți au menționat că nu au fost niciodată în ultimul an la mall. În rest, 18% au spus că au fost săptămânal sau mai des, 29% au mers lunar, iar 26% au fost o dată sau de câteva ori în ultimul an.“ Clarificări s-ar impune și aici în limpezirea motivelor pentru care un intervievat merge la mall: pentru un film la multiplex? Pentru un club? Pentru un restaurant? Pentru a căsca gura prin magazine?

Cu toate circumspecția citirii evaluărilor de natură statistică, o constatare se desprinde pentru toți factorii ce au legătură cu sfera culturii – experți, politicieni, public. E urgent un efort conjugat, predictibil, cu continuitate pentru dezvoltarea în acord cu rea­litățile a unei oferte care să garanteze și să faciliteze accesul la teatru, filarmonici, opere, biblioteci, muzee etc. Altfel, o să ne mutăm cu toții la mall în căutarea spectatorului pierdut!