Un grup de angajați ai unei corporații, prieteni și colegi, au hotărât să petreacă weekendul la munte, în sălbăticie, cât mai departe de societate.
O binemeritată deconectare, fiindcă munca de birou, cu ochii mereu în monitor, este mare consumatoare de nervi. Și-au montat corturile pe o costișă alpină, în apropierea unei stâne de ovine. Bine gândit, fiindcă orice vizită a ursului ar fi fost anunțată de către câinii de pază ai baciului.
După o primă seară cu conserve, foc de tabără, cu chitară și cântece haiducești, turiștilor le-a venit ideea de a cere ciobanului, contra cost, să le prepare o oaie la groapă după vechea rețetă. Omul a acceptat, mai ales că avea nevoie de bani, el nefiind plătit de nici o companie de telecomunicații pentru a face reclame televizate. Le-a dat chiar și posibilitatea să-și aleagă singuri mioara, dintre cele aproximativ o sută optzeci care pășteau în apropiere. Întâmplarea face că cea mai grasă, pe care ei puseseră ochii, era neagră.
— No, care să fie?
— Aia.
— Care, că nu înțeleg spre care arătați ’mneavoastră.
— Aia, dom’le, de acolo. Cea cu patru picioare și cu blana lungă.
— Păi toate au patru picioare și toate-s lânoase, că nu am apucat să le tund, nimeni nu cumpără lâna.
— Aceea care se uită înspre stânga.
— Toate se uită spre stânga, fiindcă acolo este berbecul. Care e, ce culoare are?
Aici discuția a intrat în impas, fiindcă grupul era format din oameni educați, care respectă libertatea celui de lângă și evită orice formă de discriminare. Erau ferm hotărâți să explice ciobanului care era oaia cu pricina, fără a face vreo referire la coloritul blănii.
— Aș prefera să nu spun ce culoare are. Dar este aia, dom’le, cea grasă. Ați auzit? Tocmai a behăit.
— Nu am fost atent, că a lătrat și câinele. Dar le cunosc pe toate după cum behăie. A fost un behăit mai ascuțit sau mai gros?
— A fost între, nici ascuțit nici grav. A zis beeee, iar pe final parcă dădea să se înece.
— Cred că e Țurcana. Imediat o aduc.
Vă spun sincer, mi-ar fi convenit și mie să fi fost Țurcana, că se termina articolul aici și toată lumea era mulțumită. Dar nu e vina nimănui că ciobanul s-a înșelat.
— De ce ați adus berbecul?
— Bată-vă norocul să vă bată, asta e oaie toată ziua. Așa e rasa, le crește coarne. Stai să o strâng un pic, să behăie.
— Nu e nevoie, că nu e ea. E cea de acolo, fără coarne.
— Aa, merinoasa aia cu pata de vopsea roșie?
— Nu, nu cea cu vopsea.
— Păi, măi feciori, dacă continuăm așa, o să ne apuce seara și o să mâncați o laie azi.
— Perfect, pe aia o vrem!