Actualitate  -  Iulia Blaga  -  

În 10 decembrie 2020 publicația „Variety“ susținea într-un articol despre predicțiile la Oscarul pentru lungmetraj documentar că în acest moment nu există un favorit evident la premiu și punea colectiv, de Alexander Nanau, pe locul 6 din cele 50 de titluri avute în vedere pentru nominalizări și primul pe lista a doua de favoriți (favoritul principal fiind Totally Under Control, de Alex Gibney, Ophelia Harutyunyan și Suzanne Hillinger). Coproducția româno-luxemburgheză a lui Alexander Nanau e, credem, un candidat la trofeul Academiei Americane de Film (AMPAS) pentru documentar și ar putea primi o nominalizare. Iată motivele:

Lansat anul trecut la Festivalul de la Veneția, unde a avut o presă foarte bună care a înțeles că filmul nu vorbește doar despre co­rupția din România, ci și despre mecanismele corupției din orice țară din lume, colectiv a avut șan­sa ca pandemia să-l propulseze printre cele mai apreciate filme din 2019-2020.

Acest lucru s-a datorat și faptului că în 2020 recolta cinematografică a fost redusă din pricina pandemiei, dar mai ales faptului că pandemia a recontextualizat filmul lui Nanau, care acum e perceput nu doar ca o poveste despre corupție și libertatea presei (vezi și trimiterile care s-au făcut la alegerile prezidențiale din SUA), dar și prin prisma modului în care omenirea a gestionat una dintre cele mai grave crize sanitare din istoria ei.

colectiv e singurul documentar european care se bate (pe burtă) cu cele mai apreciate documentare americane și pentru că e reprezentat de doi importanți distribuitori de pe continentul nord-american, Magnolia Pictures și Participant, care, așa cum spune Nanau în interviuri, își promovează filmele ca pe propriii copii. Printre filmele distribuite de Magnolia Pictures și duse până la Os­car în anii trecuți se numără The Square de Ruben Östlund și The Shoplifters de Hirokazu Kore-eda, în vreme ce Participant a distribuit Roma de Alfonso Cuarón, Green Book de Peter Farrelly și Spotlight de Tom McCarthy (cu care colectiv e adesea comparat).

Presa

Premiile, respectiv recenziile și topurile anuale din marile pu­bli­cații nord-americane alimentează și ele interesul pentru filmul lui Nanau. Pentru a fi cât mai vizibil la Oscaruri, colectiv a fost lansat (online, pentru că sălile au fost închise) în SUA și Marea Britanie în luna noiembrie (în Franța, de pildă, intră de-abia în 24 februarie 2021 cu titlul L’Affaire collective), iar ecourile sunt fără excepție superlative.

De pildă, IndieWire i-a dat notă maximă, A, și l-a numit „unul dintre cele mai bune filme despre jurnalism și despre forțele tenebroase pe care acesta le combate“. IndieWire îl consideră favorit și la o nominalizare în categoria film internațional (a doua categorie unde a fost înscris), alături de Another Round (Thomas Vinterberg, Danemarca), Charlatan (Agnieszka Holland, Ce­hia), I’m No Longer Here (Fernando Frias, Mexic), My Little Sister (Sté­phanie Chuat și Véronique Reymond, Elveția) și Notturno (Gianfranco Rosi, Italia).

Manohla Dargis a lăudat și ea colectiv în „The New York Times“ și l-a recomandat la rubrica „NYT Critics Pick“, atunci când acesta a intrat în distribuție, în vreme ce alt critic american important, Justin Chang, a titrat în „LA Times“: „Genialul, revoltătorul documentar despre sistemul sanitar din România, colectiv, e obligatoriu de văzut în era COVID“. Cronica de întâmpinare spune, printre altele: „Acum un an, colectiv părea o operă nonficțională de gen, un thriller jurnalistic pe linia unui film politic de procedură. Văzut acum, în miezul celei mai grave crize sanitare în mai bine de un secol, expozeul lui Nanau despre malpraxisul medical și corupția farmaceutică e perceput ca o avertizare sumbră, ca o prevestire a unui horror real în desfășurare“.

Cel mai apreciat critic britanic de cinema, Peter Bradshaw, i-a dat filmului cinci stele din cinci, iar „The Guardian“, unde a apărut cronica sa în noiembrie, a revenit o săptămână mai târziu cu un narativ elogios, care încorpora și fragmente din interviurile luate lui Alexander Nanau și Cătălin Tolontan.

Premiile

Curentul favorabil de opinie creat de presă e lărgit de premiile recente obținute de film, începând cu cearșaful de premii ob­ținute după Veneția și terminând cu premiile americane recente. Nu știu cât de mult contează pentru vo­tanții americani faptul că filmul lui Nanau a fost desemnat în 12 decembrie Documentarul european al anului de către Academia Europeană de Film (unde a fost nominalizat și Acasă, de Radu Ciorniciuc) sau că e unul dintre cele trei filme nominalizate la noul premiu LUX Audience Award, organizat de Parlamentul European.

Mai mult contează Premiul Robert și Anne Drew pentru Ex­celență în Documentar, obținut la recenta ediție a DOC NYC, cel mai mare festival american de documentar. Acest premiu acordat pentru documentare observa­țio­nale l-au primit în 2019 Julia Reichert și Steven Bognar pentru American Factory (care apoi au luat și Oscarul), Elizabeth Chai Vasarhelyi și Jimmy Chin (al că­ror Free Solo a primit Oscarul în 2019), Heidi Ewing și Rachel Grady (nominalizate la Oscar în 2006 cu Jesus Camp) și Laura Poitras (pentru Citizenfour, premiat apoi cu Oscar în 2015).

Festivalul DOC NYC (care a avut loc online între 11 și 19 noiembrie 2020) și-a făcut un renume din faptul că în ultimii nouă ani a selecționat în categoriile sale (Short List Features, Short List Shorts și Winner’s Circle) filme care au luat apoi Oscarul pentru documentar. De asemenea, selecția festivalului a cuprins în ultimii ani o proporție covârșitoare de filme nominalizate ulterior la Oscarul pentru documentare de lung- și scurtmetraj. Directorul artistic al festivalului, Thom Powers, a explicat pentru IndieWire că lista scurtă a documentarelor de lungmetraj pe care o alcătuiesc (și care în 2020 a numărat 15 titluri, printre care și colectiv) e o sursă de inspirație pentru votanții Academiei Americane de Film (AMPAS), cărora le vine greu să se orienteze într-o listă cu peste o sută de titluri.

Un alt instrument pentru vo­tanții AMPAS de la secțiunea documentar sunt nominalizările la Premiile International Documentary Association (IDA), care în acest an au fost anunțate în 24 noiembrie (premiile se acordă pe 21 ianuarie 2021). colectiv se numără printre cele zece titluri nominalizate la categoria Cel mai bun documentar de lungmetraj, dar numele lui Alexander Nanau nu e reținut și la categoria Cel mai bun regizor, unde cele cinci po­ziții sunt ocupate de cinci dintre autorii celor zece filme din prima categorie, adică: Garrett Bradley pentru Time, Michael Dweck și Gregory Kershaw pentru The Truffle Hunters, Nicole Newnham și Jim LeBrecht pentru Crip Camp, Sam Pollard pentru MLK/ FBI și Jerry Rothwell pentru The Reason I Jump.

Un alt indicator pentru nominalizările la Oscar îl reprezintă nominalizările la Cinema Eye Honors, premii votate de breasla do­cumentariștilor americani. Cele mai multe nominalizări anunțate în 10 decembrie (premiile se vor acorda în 9 martie 2021) le are Time, de Garrett Bradley (șase), urmat de colectiv, Welcome to Chechnya de David France și Gunda, de Viktor Kossakovsky, cu câte patru. colectiv e nominalizat la categoriile: Outstanding Achievement in Nonfiction Feature Making, Outstanding Achievement in Direction (regie), Outstanding Achievement in Editing (mon­taj) și Outstanding Achievement in Production (producție). În plus, Cătălin Tolontan a fost re­ținut în secțiunea necompetitivă The Unforgettables, alături, printre alții, de Greta Thunberg, protagonista documentarului I Am Greta (de Nathan Grossman), dar și de Gunda, scroafa eroină a documentarului despre animale al lui Viktor Kossakovsky (!). De reținut că și Acasă, de Radu Ciorniciuc, a fost nominalizat la Cinema Eye Honors, la categoria Spotlight Award, întărind ideea că 2020 a fost în România anul documentarului.

Adversarii

Adversarul principal al lui colectiv este Time, de Garrett Bradley, un film american militant și poetic alcătuit din filmulețe trimise timp de 21 de ani ca mesaje video de o femeie de culoare soțului condamnat la 65 de ani de închisoare pentru un jaf în care n-a furat nimic și n-a rănit pe nimeni. Time are și el o presă extraordinară în SUA, iar faptul că se înscrie în curentul Black Lives Matter e un avantaj imens pentru a lua și Oscarul, dincolo de calitatea artistică în sine, care, judecând după presa americană, e una deosebită.

Totally Under Control, de Alex Gibney, Ophelia Harutyunyan și Suzanne Hillinger, pus de „Variety“ pe primul loc pe lista favoriților la o nominalizare la Oscar, lucrează pe o zonă comună cu colectiv – cea a corupției sistemului de sănătate, arătând cum au gestionat auto­ritățile americane criza COVID, comparativ cu autoritățile din Coreea de Sud. Criticii anglo-saxoni nu i-au dat toți cotații maxime, unii afirmând că, în general, filmul nu spune mai mult decât ce se știe. Faptul că Donald Trump a ieșit deja din istorie ar putea fi în dezavantajul filmului care, astfel, își pierde din finalitate.

O nominalizare la Oscar ar putea primi și Dick Johnson Is Dead, lansat în octombrie pe Netflix, în care regizoarea Kirsten John­son dezambiguizează moartea imaginând în manieră tragicomică mai multe variante de dispa­riție ale tatălui său, diagnosticat cu demență în 2017. Sperând că filmându-și tatăl îl va păstra viu pentru totdeauna, Johnson a livrat, potrivit presei americane, un film în egală măsură haios și în­duioșător. Recent, filmul a fost marele câștigător de la Critics Choice Documentary Awards, luând și premiul pentru Cel mai bun documentar de lungmetraj, și pe cel de regie.

Documentarul HBO Welcome to Chechnya, realizat de David France, vorbește despre perse­cuțiile persoanelor LGBT din Cecenia și a fost realizat în colaborare cu activiști LGBT din Moscova și Cecenia. France a intrat în Rusia sub acoperire, ca turist, la două săptămâni după ce a citit un articol pe acest subiect în „The New Yorker“, și-a tras o iubită rusoaică pentru a nu bate la ochi și a filmat pe iPhone și GoPro. IndieWire consideră că filmul e „devastator de curajos“, dar i-a dat totuși nota B+.

Coproducția norvegiano-americană Gunda, de Viktor Kossakovsky, care a avut premiera mondială în 2020 în noua sec­țiune Encounters a Berlinalei, e un film sensibil și foarte curat vizual (e alb-negru) despre con­diția animalelor vs. condiția umană. Totul e văzut prin intermediul mai multor animale de la o fermă – o scroafă cu pui, niște cai, niște gă­ini, filmate zile în șir, la firul ierbii, cu o meticulozitate care face ca aparatul de filmat să pară inexistent. Avându-l pe Joaquin Phoenix producător executiv, Gunda are multe nominalizări în bandulieră, dar nici un premiu important până acum.

Topurile

Faptul că anul 2020 a fost catastrofal pentru filmul de ficțiune a permis documentarului lui Alexander Nanau să intre în topurile anuale ale unor publicații anglo-saxone de elită, unde de obicei bătălia (dură) se dă între producții de ficțiune. Și nu a intrat oricum, ci pe poziții extraordinare, în premieră absolută pentru un film românesc.

colectiv conduce topul celor mai bune filme ale anului din „Rolling Stone“, urmat de Lovers Rock (de Steve McQueen, inclus în antologia HBO Small Axe/ Buturuga mică), American Utopia (film-concert regizat de Spike Lee și scris de David Byrne, realizat după spectacolul omonim de pe Broadway), First Cow (de Kelly Reichardt, lansat în Competiția Berlinalei 2020) și filmul brazilian Bacurau (de Juliano Dornelles and Kleber Mendonça Filho, care a avut premiera în 2019 la Cannes).

Prestigioasa revistă „Time“, unde rubrica de film e ținută de Stephanie Zacharek, a pus colectiv pe locul 2 în topul celor mai bune filme din 2020, după First Cow și înaintea dramei Netflix The Trial of the Chicago 7 de Aaron Sorkin, a spectacolului Ame­rican Utopia, a Lovers Rock și a Emma (de Autumn de Wilde, o nouă adaptare a romanului lui Jane Austin).

colectiv a fost pus de „The Guardian“ pe locul 3 în clasamentul celor mai bune filme din 2020 în Marea Britanie și pe locul 4 în clasamentul similar din SUA.

Criticul șef de la IndieWire, Eric Kohn, a plasat colectiv pe locul 3 în topul 20 al filmelor anului. Pe primele două poziții se află First Cow și Lovers Rock, iar după colectiv urmează alte filme americane: Nomadland (de Chloé Zhao, Leul de Aur la Veneția 2020), Ne­ver Rarely Sometimes Always (de Eliza Hittman, Jury Grand Prix la Berlin 2020) și documentarul Time de Garrett Bradley.

În schimb, în topul 50 al pu­blicației britanice „Sight & Sound“, realizat prin votul a 100 de colaboratori din întreaga lume, documentarul lui Nanau e doar pe locul 46. Pozițiile fruntașe sunt ocupate de: Lovers Rock, Time, First Cow, producția Netflix I’m Thinking of Ending Things (de Charlie Kaufman), horrorul britanic Saint Maud (de Rose Glass) și documentarul Dick Johnson Is Dead. (Interesant că First Cow nu a luat nici un premiu la Berlin, dar e considerat acum unul dintre cele mai bune filme ale anului.)

Procedura de vot la Oscarul pentru lungmetraj documentar e următoarea: membrii secției de documentar a AMPAS aleg prin vot o listă scurtă cu 15 titluri (anunțată în 9 februarie 2021), din care aleg apoi, prin alt, vot cinci nominalizări (anunțate în 15 martie 2021). Cele cinci filme sunt văzute de toți membrii AMPAS care votează câștigătorul.

Ce șanse avem la Film internațional?

La categoria Film internațional (care până acum se numea Film vorbit în altă limbă decât engleză și care a fost adesea controversată pentru că a lăsat pe dinafară titluri valoroase), un comitet preliminar alege șapte filme, că­rora le sunt adăugate trei titluri alese de comitetul executiv al secțiunii. Ele vor alcătui lista scurtă care va fi anunțată în 9 februarie 2020 și din care un alt comitet va alege prin vot secret cele cinci nominalizări. Aceste cinci filme vor fi văzute de cei aproximativ 9.000 de membri ai AMPAS, care vor vota câștigătorul.

Nominalizările la Premiile Oscar se anunță în 15 martie 2021, iar ceremonia de decernare a premiilor are loc pe 25 aprilie 2021. Din cauza pandemiei, întreg programul Oscaru­rilor – și, în consecință, și al celorlalte premii ale industriei americane de film, e decalat.

Este foarte posibil ca documentarul lui Alexander Nanau să intre pe lista scurtă la Film internațional, dar e greu de prevăzut dacă va fi și nominalizat. Dacă se va întâmpla asta, va egala recordul documentarului macedonean Honeyland, de Tamara Kotevska și Ljubomir Stefanov, care a în 2020 a fost nominalizat la aceleași două categorii (fără a lua nici un premiu). Honeyland avea însă o poezie vizuală și o tematică (ecologistă) mai pe gustul selectorilor de la Film internațional, care de multe ori până acum au preferat filme de largă respirație unor titluri cu un statement estetic real.

La această categorie ar fi mai de așteptat să fie nominalizate danezul The Other Round (de Thomas Vinterberg, film de o calitate incertă, dar cu priză la public), drama de modă veche Charlatan (de Agniezska Holland, Cehia), sensibila poveste despre maternitate True Mothers (de Naomi Kawase, Japonia) sau filmul elvețian My Little Sister (de Stéphanie Chuat și Véronique Reymond), despre o scriitoare de succes care are grijă de fratele ei muribund.

E greu de spus dacă are șanse și Quo vadis, Aida?, coproducția minoritar românească (prin Digital Cube), care reprezintă Bosnia și Herzegovina. Acțiunea filmului regizat de Jasmila Žbanić are loc în iulie 1995, când o traducătoare de la Națiunile Unite încearcă

să-și salveze familia din Srebenica. Nici Grba­vica, filmul cu care Žbanić a câștigat în 2006 Berlinul, n-a fost nominalizat la Oscar.

În orice caz, ne pregătim de cele mai importante Oscaruri de până acum pentru cinematografia română. O nominalizare pentru colectiv ar fi o rază de lumină într-un peisaj care se anunță dezolant, cu o producție de film aproape distrusă de pandemie și de lipsa de interes a guvernanților. Nu ne rămâne decât speranța.

Galerie foto