Este vorba despre doua camere din casa din Maria Rosetti nr. 12 a doamnei Maria Dulham, dintre care o camera perfecta, cu tapet din matase maro, soba din teracota decorata cu caprioare si alte fragile creaturi, perdea cu imprimeu peisagistic (munti/dealuri), lada, vitrina, goblenuri, iconite, fotografii alb-negru cu suave portrete feminine carora nimeni nu le mai cunoaste numele, calendare de perete contemporane (cu Monica Birladeanu par example), scaune si fotolii cu tapiterii imemoriale si un suprarealist pat de spital. Acestui artefact genuin & delicios, artistii i-au adaugat: o lampa Art Nouveau, o oglinda cu ramificatii stilizate, un darts play station, o colectie halucinanta de bibelouri imbunatatite (balerine cu cagule, zine insarcinate sau tatuate s.a.), un ghiveci cu violete, lucrari pictate de tineri si foarte tineri artisti si, cu siguranta, multe altele care-mi scapa acum.
Incepind cu 15 mai, de la orele 16, gazdele, dna Dulham si fiica ei, Amalia, impreuna cu Alexandra Pirici & Andrei Dinu (initiatorii mai mult sau mai putin oficiali ai intregii povesti), primeau doritorii pentru a vizita exponatele, iar de la 19, urmau performance-uri.
„Tu faci ceva sau doar…?”
Toti artistii implicati pina acum au folosit si rasfolosit (desi e departe de a se fi epuizat) contextul de casa, de acasa, amestecul halucinant (pina la abia sesizabil) de public/privat, realitate/fictiune. „I see art everywhere” scrie pe tricourile lui Edi Gabia, coregraf, care in ultima sa piesa de la CNDB incearca sa aduca pe scena decupaje de realitate, care de la un moment dat sa o ia razna (un gest normal sa devina pura poezie), pentru ca imediat sa se replieze la normalitate lasind spectatorului gustul iluziei.
Vineri, 16 mai, Edi Gabia a renuntat la orice deviere intentionata, a privit 45 de minute vizitatorii veniti sa-l vada. Toata lumea a performat, iar „unii dintre ei au fost foarte buni actori”, a spus el. I-as raspunde ca cele mai inedite momente (artistice) au fost cele de nelinistitoare sinceritate, cind cei prezenti s-au autoizolat in propriile ginduri sau cind au redevenit constienti de privirile celorlalti.
Un lucru interesant a mai facut propunerea lui Edi: a dus asteptarea atit de jos, incit o intrebare de tipul „Tu faci ceva sau doar…?” devenea aproape justificata. Au urmat scene exhibitioniste de tipul facut dus, uscat parul, plimbat in pielea goala plus un prosop prin salonul plin de vizitatori, dat cu crema si chiar adormit (asta a fost minunat), jucat darts in rochie spectaculoasa & periculoasa de matase verde (pacat, mare pacat ca nu s-a dus mai departe „firescul” situatiei si nu s-a aruncat cu sageti pe deasupra capetelor celor de fata, spre exemplu), s-au mincat brinza, rosii, capsuni.
Este limpede ca atit cit a fost pina acum nu e suficient. Asteptarile, dorinta de emotie & excitement a vizitatorilor sint de neeradicat.
Nu stiu cit de mult au fost gindite ori dozate intensitatea si coerenta intregului salon, nu cred ca stiau prea multe unul de propunerea celuilalt, insa numai un atare context, cu asteptari atit de realist-amortite putea transforma un performance ca cel propus de Alexandra Pirici, simbata seara, in ceva aproape extraordinar. De tipul: dupa ce am stabilit ca ne jucam de-a „acasa”, un baiat in costum alb incepe sa leviteze in living, isi ia zborul in dreptul ferestrei. Cam asta a fost efectul, ceva intre iluzie optica si basm. Exista, fireste, o explicatie (care implica dexteritate, efort etc.) pe care am refuzat, bineinteles, sa o cunosc.
In acest context, va imaginati ce tip de curiozitate si asteptari am acumulat pentru seara urmatoare (de duminica). Asteptam sa-mi fie amenintata siguranta (si increderea ca nimic special nu se va intimpla), asteptam emotii puternice si, in egala masura, o continua joaca pe seama asteptarilor mele frustrate.
Si, neprogramat, realitatea a batut fictiunea: vecine duhnind a bautura au chemat politia acuzindu-ne ca sintem sectanti, au agresat-o fizic si verbal pe fiica proprietarei, amenintind-o cu lucruri greu de reprodus (ca o vor taia ar fi unul); politia, prezenta, n-a avut nici o reactie (!) si, din pacate, depasiti de grotescul si oroarea situatiei, s-a decis mutarea salonului, pina la gasirea unei noi case, in barul CoolCat (Gabroveni 13).
Dar, cel mai important, salonul continua. Iar participantilor anuntati pina acum (artisti vizuali, coregrafi, regizori, actori: Stefan Ungureanu, Andrei Dinu, Amalia Dulhan, Alexandra Pirici, Ion Dumitrescu, Rolando Matsangos, Eduard Gabia, Carmen Cotofana, Miruna Dinu, Ana Costea, Radu Burduj, Florin Flueras, Iuliana Stoenescu, Paul Dunca, Diana Dulgheru, George Anghelescu, Lala Misosniky s.a.) li se va adauga poeta Elena Vladareanu. Si nu numai ea.
Foto: Diana Dulgheru