Iată-ne ajunși și la episodul 21 din jurnalul nostru.
Luni, 25 ianuarie
Păcat că Uniunea Europeană a ratat o șansă mare atunci când cu Daea și cormoranii. Ar fi trebuit să angajeze ăștia și un traducător din limbă de lemn bătrână în limbă de lemn tânără. Așa, a trecut Daea prin Europa ca prin brânză.
Sunt așa zile când mi se face dor de daeaism, ultima noastră mare doctrină politică. Daeaismul, acest dadaism agricol cu parfum de măsline de oaie, o splendidă reclamă la etnobotanice altoite cu lână, of. Fără Petrică Daea și Dănuț Andrușcă, am rămas cu incompetența, dar fără șarmul je-ne-sais-rien-ului. Totuși este trist în lume, trist ca Eminescu.
Visez de ani buni la o rezervație a oamenilor de succes, să trăiască numai oamenii de succes între oamenii de succes, bucurându-se de succes, cu succes, oamenii de succes, o insulă a lor, un arhipelag al lor, o planetă de oameni de succes, femeile de succes, bărbații de succes, copiii de succes, bebelușii de succes, spermatozoizii de succes, toți oamenii de succes călare pe succes, cu viețile lor de succes pline de succes și proștii să se uite, cu drag.
Nefiind nici măcar o zi pe pământ bugetar român, aniversez astăzi, cu infinită melancolie, 12 ani de la ultima mărire de salariu.
Duminică, 24 ianuarie
Mereu se subestimează prostia în masele largi, populare. Consultați în acest sens toată istoria oamenilor.
Aniversăm astăzi patru ani de când în văpaia focului din Bamboo lui Paul Fantezie i s-a furat bacșișul și lui Aurel Cu Stația – stația.
Sunt foarte curios cum o să iasă carpato-danubiano-ponticul, cunoscut drept cel mai ascuțit creion din penarul european, din paradigma plăcuței suedeze – cum o să facă el să nu-și mai dea plăcuță suedeză sieși zi de zi. Chiar, ia, să vedem.
Vineri, 23 ianuarie
Într-o rătăcire a tinereții, deunăzi era să o apuc spre taxe și impozite și apoi mi-am amintit că, în oglindă, statul român nu e, totuși, esențial.
Joi, 22 ianuarie
Înțeleg că tot vrea statul român să-i dau bir. Caut un dosar cu șină (dar nu cred să mai găsesc în Occident, că, na, nu se mai fabrică de patruzeci de ani dincolo de lumea a treia), tocmesc un porumbel voiajor și uite acuși îl trimit cu dosarul cu șină în cioc.
Aniversăm astăzi doi ani de când doi tâlhari români au zis să facă un jaf în Sicilia și au furat cântarul în locul casei de marcat, fugind cu el în cârcă. Cred că tocmai s-au găsit doi candidați buni pentru Ministerul Dezvoltării și – de ce nu – Ministerul Turismului.
Miercuri, 21 ianuarie
Situație: trebuie să călătoresc astăzi câteva sute de kilometri în căutarea unui cetățean misterios – să-l numim Vrabie. Azi-noapte, pe la un sfânt de trei, sună la interfon un cetățean, care zice că vrea să intre în bloc la un alt cetățean, pe nume Vrabie. Din păcate, nu i s-a îngăduit, fiind înjurat de mamă că scoală lumea din somn. Iar acum stau și mă întreb – ca Paolo Coelho – dacă Vrabie pe care-l caut eu e chiar Vrabie pe care-l caută cetățenii noaptea la mine-n bloc sau mai rău, dacă eu însumi sunt chiar Vrabie? Din această dilemă n-am putut ieși.
Când aveam de dus în cârcă doar omul-masă mai era cum mai era, dar acum omul-masă e și om-scaun, în caz că vă întrebați de ce trăiți de la o vreme la poalele unui munte de rahat. Trufaș, lacom, auto-suficient, făcut grămadă, dar grămadă cu moț. Poftim, deci, de trăiește în imperiul poftelor dumisale.
Nu vă ascund absolutul meu dezinteres în chestiunea rivalităților literare de debara din țara noastră, dar tot vreau să contest și eu ceva: mi se pare inadmisibil să nu fi primit până acum toate premiile pentru Opera Omnia cel mai bun poet român contemporan: regele nostru Gică Hagi.