În show-biz funcționează o schemă, aplicată nemilos de cei care dețin banii (= puterea de decizie). Dacă ai suficient talent să acoperi „cerințele pieței“ (concept nenorocit, proclamat prostește de boși până sunt eliminați chiar ei de pe piață), tu, artist tânăr și dornic de afirmare, intri în angrenaj („welcome to machine!“) și dai totul în limitele impuse de atotștiutorii „creativi“. Vei avea parte de clipele tale de glorie (poate mai mult decât cele 15 minute statutare), vei mânca mult zahăr (deși trupa ta s-ar putea numi chiar Fără Zahăr!), vei trăi satisfacția adulării de către mulțimea fanilor etc., etc. Dacă nu faci cum vor boșii, aleluia!
Există și spirite reformatoare, predestinate să schimbe paradigma, să deturneze gustul public, preferințele comune ș.a.m.d. Personalități suficient de puternice să-și impună viziunea, cu abilitatea de a-și negocia interesele proprii, intră în dispută cu „sistemul“.
Nu-l demolează, ci îl supun, îl reformează, îl fac servitor sau majordom în castelul care strălucește până departe, orbindu-i pe naivi. Valoarea nu intră în discuție, dar metodele lor de afirmare sunt identice. Și să ferească sfânta publicitate să le demantelezi! Nu numai că nu ești credibil, poți fi acuzat și de lezmajestate! Greu de crezut că regele e gol, nu-i așa?
Și mai există genul de artist inovator absolut, original, preocupat mai degrabă să descopere decât să comunice adevărul necunoscut din sinele său. El pare tuturor un ciudat, un străin, un excentric sau chiar un dereglat psihic. Puțin sociabil, funcționează pe un palier al realității accesibil numai intelectelor afine, considerate „proști“, în esență fiind chinuite, însă, de durerea lumii acesteia. În timpul vieții, arta le va fi ca și invizibilă sau va sta în conul de umbră diafană al experimentului nesemnificativ. Cei care o vor înțelege, ajuta sau urma, au structură sufletească apropiată, indiferent din ce categorie socială provin. Pentru că nu e obligatoriu să fii muncitor într-o oțelărie ca să-ți placă de Iron Maiden sau Judas Priest, nici tăietor de frunze multicolore prin cluburile snoabe de la New York ca să iubești Talking Heads, Blondie sau Patti Smith!
M-am pomenit de dimineață cu asemenea reflecții picate în cafea, după ce-am auzit la radioul național trupa… Trooper (inspirat nume de trupă, nu?!) hăulind o piesă parcă descinsă din chimirele purtate pe plaiurile ro(ck)mânești de-alde Phoenix și Cargo, iar prin alte părți de nu contează cine. M-a bufnit râsul. Băieții ăștia s-au aranjat, bravo lor! Ce poți să zici? Gustul public! Și mi-a venit în minte recentul album al lui Damarin – My Friends Made Music On My Laptop And I Stole It (2020, Bandcamp).
Cine este Damarin? Uite ce scrie la profil, aici https://damarin.bandcamp.com/: „Romanian artist & musician. Bucharest/ London. Chilling electronic dreams playing from a stereo speaker in Hel, also blues, psych, harmonicas, weird guitars, some catchy hooks, some insanity, probably some good music too. Might fit a fever dream wild west fantasy“. Cinci titluri figurează în palmaresul său, din 2016 încoace, pe numita platformă de distribuție a muzicii independente. Le puteți asculta, cumpăra sau face cadou.
Nu mă entuziasmez cu ușurință în fața noutăților, nici nu fac atac de panică dacă nu înțeleg ce laudă deja toată lumea. Dar am ascultat cât de atent pot eu să ascult muzica băiatului care a depășit bine stadiul de „promițător“. Și îndrăznesc să-l denunț, asumându-mi eventuala prostie: Damarin are ceva nou de spus, și o spune! Polivalență instrumen-tală, riffuri inedite, umor, sarcasm, viziune socială. Nu am pretenția de-a descifra tendințe, scheme, stiluri. Tot ce aud este cum spiritul lui Damarin se zbate în cușca traiului mundan. Furia din el va decide când anume o va sparge, țâșnind în lumină.
1 Trackback