Rubrici  -  Oltita Cintec  -  Cortina de siguranță  -  

Unul dintre elemen­tele spectaculoase din orice teatru de patrimoniu, plasat fix în fața ochilor publi­cului cu rolul de a masca până la sune­tul grav al gongului „cutia cu iluzii“ și de a intensifica misterul, este cortina. Frontiera ce delimitează realitatea de ficțiune e confecționată din catifea, un material care arată foarte bine în lumină și, având greutate, pică bine pe suprafața largă a des­chiderii scenei. Uneori e pictată pe su­porturi mai modeste, înnobilate de viziunile artiștilor plastici. Inac­cesibilă privirii, există însă și o altă cortină, aflată în partea supe­rioară a perimetrului de joc, la pod: cortina de siguranță sau cortina de fier.

Expresia „cortină de fier“ este asociată în uzul cotidian cu simbolica delimitare fermă dintre fostul bloc comunist și lumea liberă. Se pare că Winston Churchill a fost cel care, utilizând formula într-o corespondență diplomatică cu președintele american Harry S. Truman și într-un discurs peste ocean un an mai târziu, a impus-o definitiv cu această semni­fica­ție. Termenul vine din sfera artei teatrale și desemnează exact ceea ce spune denotativ: un separator între scenă și sală coborât de la podul scenei în cazul apariției accidentale a flăcărilor. Scopul evident este protejarea publicului prin limitarea extinderii focului către sala ce trebuie rapid evacuată. Într-adevăr, în componenta aceasta de istorie tristă a artei scenice, cele mai riscante sunt obiectele din scenă.

Pericolul incontrolabil îl constituie scurt-circuitul electric

Până la descoperirea și instalarea electricității, rampa era luminată cu ajutorul lumânărilor, apoi cu lămpi cu gaz. Chiar așezate la baza scenei în număr destul de mare, lumina eliberată nu era suficientă. Motiv pentru care actorii se poziționau foarte în față, în proscenium, pentru a fi văzuți cât mai bine, și făceau gesturi largi, vizibile din orice punct al sălii. Fumul și mirosul degajate de sursele de lumină erau parte a efectelor secundare neplăcute, dar sistemul nu a putut evolua altfel decât în paralel cu dezvoltarea tehnică. În acest context, orice mică neatenție în zona de ecleraj putea duce la dezastre. Decorurile și costumele sunt confecționate din materiale ușor inflamabile, iar lemnul, pentru că e unul dintre cele mai bune pentru acustică, e prezent din abundență în toate incintele cu asemenea destinație.

Unul dintre cele mai notorii incendii prin efectele devastatoare este cel de la Teatrul Globe. Era în 1613, iar focul a izbucnit după ce un tun din recuzita de spectacol a trimis o ghiulea pe o traiectorie greșită, iar proiectilul a nimerit în acoperișul din tulpini vegetale uscate. Focul s-a întins rapid și a ars așezământul din temelii. Pirotehnia utilizată pentru a crește spectaculozitatea și verosimilul au dus deseori la incendii în cronologia artelor spectacolului. În prezent regulile stricte im­pun ca focul deschis sau efectele cu scânteie în scenă să fie folosite exclusiv cu prezența în imediata vecinătate a unui pompier cu un extinctor. Astăzi pericolul incontrolabil îl constituie scurt-circuitul electric sau căldura dată de anumite reflectoare de fabricație mai veche.

Nici istoria autohtonă nu a fost scutită de incidente. Teatrul Mare de la Copou a găzduit vreme de 42 de ani trupa Teatrului Na­țional din Iași. Proprietatea domnitorului Mihail Sturza fusese ame­najată pentru prezentarea spectacolelor de teatru. Prima reprezentație a avut loc acolo pe 22 decembrie 1846. Clădirea s-a făcut scrum în noaptea dintre 17-18 februarie 1888. Se repetase la René de Emile Zola, a cărui premieră era programată în seara zilei următoare, dar nu a mai avut loc. Așezământul a ars în totalitate, din incendiu fiind salvate doar câteva obiecte. Cauza n-a fost elucidată cu claritate, ipotezele fiind o sobă necurățată sau o posibilă incendiere premeditată.

Un proiect

Privind în trecut, cea mai mare problemă a teatrelor în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea erau incendiile. O statistică datorată cercetărilor făcute de inginerul ger­man August Foelsch în 1877 inventariază 460 de teatre din întreaga lume mistuite de flăcări în veacul pe care l-a analizat. Pe primul loc în topul nefast se află Londra (31 de situații), urmată de Paris (29). Sunt metropolele cu cea mai mare densitate de teatre din lume.

Cortina de siguranță în caz de incendii există în toate teatrele cu un număr mare de locuri. Realizată din fier la modelele vechi, are o greutate pe măsură, 8-10 tone, funcție de dimensiuni și, în multe cazuri, are și o mică ușă. Artiști creativi au inclus adesea cortina de fier în viziunea lor de spectacol, fie integrând-o ca parte a scenografiei, fie ca element ce maschează schimbările de decor dintre acte. Până când s-a ajuns la concluzia că azbestul are efecte nefaste asupra sănătății, era și el folosit, în combinație cu lână presată și ciment natural. Multe erau prevăzute și cu un sistem de ploa­ie artificială care pornea odată cu coborârea mecanică a cortinei, pentru a potoli flăcările. Variantele moderne (începând cu anii ’80 ai secolul XX) sunt din fibră de sticlă și mult mai ușoare.

Întrucât sunt parte a edificiilor cu destinație artistică, majoritatea sunt decorate cu picturi. Opera de Stat din Viena a fost ridicată între 1863 și 1869 pe bulevardul Ringstrasse. Sezonul trecut, administratorii au considerat că a venit momentul ca uriașa suprafață a acestei cortine să fie animată printr-un proiect al cunoscutei artiste americane Carrie Mae Weems, lucrarea ei „Regina B (Mary J. Blige)“ reprezentând-o pe populara cântăreață de R&B, hip hop soul și actriță de peste ocean. Imaginea e dintr-o serie de fotografii artistice, iar ideea vienezilor e foarte avangardistă. E un semn de aducere a acestui gen de spectacol foarte conservator, opera, în spiritul actualității estetice.