Un singur cuvânt mai are puterea să ne rezume: continuăm.
Luni, 8 februarie
Prima zi liberă de când a început anul de muncă, de Sfântul Ion. Zi de recitit. Mariana Enríquez, Ce-am pierdut în foc, Nick Cave, Moartea lui Bunny Munro, Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă. La sfârșitul zilei îmi aduc aminte că n-am mai zburat de o lună. Cum de am putut trăi fără să zbor?
Duminică, 7 februarie
Nopțile revăd filme deja vechi: Strania poveste…, The Reader, Slumdog, Good Will Hunting. Mă interesează tot mai puțin ce se întâmplă în 2021, personajele, ideile, haitele, încât, tot mai des, mă gândesc să nu mai trec niciodată dincoace de granița lui 2013. Să mă întorc în prezent, ca să ce? Să aud diminutivele lătrând?
Colecționez, desigur, și fraze pe care le-au spus oamenii înainte să moară. Îmi place, de exemplu, cum a murit Pessoa: Dați-mi o oglindă să văd cine sunt. Mulți au știut a muri cu o vorbă care să rămână, dar cel mai frumos totuși, găsesc, a murit Socrate.
Iată:
Socrate: Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați.
Criton: Da, așa vom face. Gândește-te, mai ai ceva de spus?
Și, deși discipolii mai așteptau un ultim cuvânt de înțelepciune, la întrebarea asta n-a mai fost răspuns.
Sâmbătă, 6 februarie
Acum un an mă pregăteam să văd din nou Praga și aveam gânduri frumoase. Gând frumos unu: N-o să dea poporul nostru un Ludovic al XIV-lea, dar putem să îl punem pe Șică Orban de 14 ori și merge și așa. Gând frumos doi: Ca o marcă a acestei epoci de mărețe realizări, ar trebui introdus în circuitul birocratic românesc dosarul cu șică.
Îmi răsfoiesc jurnalul și constat că s-au împlinit doi ani de la această întâmplare superbă: Un bărbat îmbrăcat în costum de Superman amenință că se aruncă de pe acoperișul Teatrului Național din Iași, în vederea comiterii suicidului.
Vineri, 5 februarie
E ziua de naștere a trei buni fotbaliști: Gică Hagi, Carlitos Tevez și Cristiano Ronaldo. La mulți ani, Rege, la mulți ani, Apașule, la mulți ani, CR 7. Ca o lege a compensației, tot azi e și ziua de naștere a cunoscutului instagramer Neymar Jr.
Joi, 4 februarie
Îmi e dat să aflu dintr-un text de-al lui John Updike că, de fapt, Vladimir Nabokov a avut și el academia sa minoră, predând, înspre sfârșitul interbelicului, un cvintet neobișnuit de discipline. Uite cum a fost. În prima parte a vieții, exilatul Nabokov ajunge pe la Berlin, unde pentru o mai bună supraviețuire dă concomitent lecții de: franceză, engleză, box, tenis și prozodie.
E superb Babelul nostru românesc. Un interlop dintr-un clan buzoian (!) e ucis în California, criminalul fuge în Mexic. Mexicanii zic: stai, domnule, așa, că românii ne mai fură și banii de pe carduri, nemernici, hai să nu mai lăsăm români pe la noi. Românii care mergeau și ei pe la Cancun (pesemne bugetari, că aveau posibilități și punte între Revelion și Paște) sunt opriți pe aeroport: ia, voi stați aici. Frumusețea globalizării. Și totul de la interlopii buzoieni și clanul Sadoveanu (bașca, hoții olteni din tonomate). Nici nu vreau să știu cine pe unde mai rămânea blocat dacă intra în acțiune clanul Papadat-Bengescu, se ocupau filarmonicile, se opreau concertele din muzică de Bach, era rău. Aștept filmul, bineînțeles cu Brad Pitt în rolul lui Aly Sadoveanu.
1 Trackback