Internațional  -  Dragos Cojocaru  -  

După ce a provocat o mare controversă atunci când a declarat că filmele cu supereroi sunt doar „o excursie într-un parc de distracții“, respectatul regizor american Martin Scorsese revine cu un alt text în care ia apărarea cinematografului ca artă, devalorizat în această era a streamingului.

În ultimul număr al revistei „Harper’s Magazine“, Scorsese sem­nea­ză un lung eseu, în care laudă filmele lui Federico Fellini. În text, autorul filmului Taxi Driver vor­bește despre aspectele pozitive și negative ale „revoluției streaming“.

Pe de o parte, Scorsese admite că streamingul, o „unealtă a democratizării“, oferă noi oportu­nități cineaștilor de a-și distribui operele (ultimul lui film, The Irishman, este produs și difuzat de Netflix – n.r.).

Pe de altă parte însă, regizorul regretă că, în contextul actualului model de business, filmul, în special filmul de artă, este redus la același numitor comun cu clipurile de 5 minute de pe YouTube, cu reclamele sau cu postările în social media.

„Arta cinemaului este sistematic devalorizată, trasă pe tușă, înjosită și redusă la cel mai mic numitor comun, cel de «content/ conținut»“, spune Scorsese. „Acum cincisprezece ani, termenul «con­ți­nut» era rostit doar când se discuta despre cinema la un nivel serios și doar în relație cu termenul de «formă». Apoi, treptat, a fost folosit tot mai mult de cei care au preluat companiile mass-media, dintre care cei mai mulți nici nu știau nimic despre istoria acestei forme de artă care este cinematograful și care nici nu s-au gândit vreodată că ar trebui să știe mai mult. «Content» a devenit un termen de business pentru toate imaginile în mișcare: un film de David Lean, un videoclip pentru pisici, o reclamă la Super Bowl, o continuare a unui film cu supereroi, un episod dintr-un serial. Termenul a fost legat, desigur, nu de experiența mersului la cinema, ci de vizionarea de acasă, pe platformele de streaming, care au ajuns să elimine experiența mersului la film, așa cum Amazon a eliminat magazinele.“

Scorsese se teme că revoluția streaming și „achiziția de content“, indiferent care e acesta, a eliminat rolul de curator pe care trebuie să îl aibă instituțiile comerciale, achiziția sau producerea de opere pentru consum bazate pe anumite criterii sau standarde, o practică pe care o mai implementează doar platforme precum Turner Classic Movies (TCM) și Criterion Channel.

„A fi curator nu înseamnă să fii nedemocrat sau «elitist», termen folosit atât de des în ultima vreme încât și-a pierdut sensul“, scrie Scorsese.

„Este un act de generozitate, împărtășești cu ceilalți ce îți place ție și ce te inspiră pe tine. Algoritmii rețelelor de streaming nu se bazează decât pe calcule care tratează cinefilul drept un consumator și nimic mai mult. Dar nu putem să ne bazăm pe businessul cinematografic – devenit azi un business de divertisment vizual în masă și care pune accent numai pe «business» – să salveze cinemaul. Cei dintre noi care cunosc cinemaul și istoria lui trebuie să arătăm limpede celor care dețin drepturile asupra capodoperelor că aceste filme înseamnă mai mult decât o marfă care să fie exploatată atât cât se poate și apoi închisă în depozit. Aceste filme se numără printre cele mai mari comori ale culturii noastre și trebuie tratate în consecință.“

Aceste păreri ale lui Scorsese sunt un ecou al unei declarații pe care celebrul regizor a făcut-o în noiembrie 2019, când avertiza: „Astăzi ne aflăm într-o nouă lume și trebuie să fim foarte precauți. Unii oameni chiar consideră că dedi­cația pentru forma artistică poate fi înlocuită cu algoritmi și formule și calcule financiare, dar, vă rog, amintiți-vă că acestea sunt doar o iluzie, fiindcă nu există substitut pentru expresia artistică individuală“.

Iar într-un comentariu în „The New York Times“, în aceeași perioadă, Scorsese scria: „Multe dintre filmele de astăzi sunt un produs perfect manufacturat pentru consum imediat. Multe dintre ele sunt bine făcute, de echipe de oameni talentați. Cu toate acestea, le lipsește ceva esențial în cinema: viziunea unificatoare a unui artist. Fiindcă, desigur, artistul individual este cel mai riscant factor dintre toate“.