Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Alt jurnal de la sfârșitul lumii (23)  -  

Vaccinarea se opune viguros molimei, războiul mai durează. Să vedem, așadar, ce mai spune la jurnal.

Marți, 23 februarie

Imaginați-vă țărișoara ca pe un aparat de păcănele. Și următorul căruia îi vine rândul să dea ghea­ră e neînfricatul revolu­ționar buzoian Ciolacu. Te trec fiori, vorba unui televizat. Bine că s-a reformat educația din temelii, pas cu pas, bine că am avut anii ăștia de țară bine făcută cu Iohannis călare pe situație ca pe schiuri, că nu știu ce ne făceam, zău, ne-o luau bulgarii înainte.

Luni, 22 februarie

Aniversăm astăzi patru ani de la una dintre cele mai frumoase har­fe din istoria recentă: o po­lițistă din Carei l-a luat la bătaie pe un șofer care i-a spus că seamănă cu Elena Udrea. Bine i-a făcut.

Duminică, 21 februarie

La intrarea pe pământul sfânt al României ar trebui să fie, totuși, un avertisment: atenție, conține Șoșoacă.

Gânduri de acum un an: Sper să apuc ziua (mai ales că nu e departe) când Mihăiță Piticu îl va endorsa pe George Enescu, Lil Esca pe Emil Cioran și cântărețul chel Marcel Pavel pe Eugen Ionescu.

Sâmbătă, 20 februarie

Nu mă mai satur de esențialul Cîțu, splendid exemplar de bugetar-liberal. Mă uit la Cîțu și, când nu-l văd pe Bubico, îl și văd pe Rică Venturiano cu plete și chelie, reformând în toate părțile, de dra­gul poporului, ori toți să mu­riți, ori toți să scăpăm.

E Cîțu, leit.

Rică (prinzând limbă, după ce a zâmbit cu multă satisfacție de vorbele lui Jupân Dumitrache): Domnule, Dumnezeul nostru este poporul: box populi, box dei! Noi n-avem altă credință, altă spe­ran­ță, decât poporul. (Jupân Dumitrache ascultă uimit.) Noi n-avem altă politică decât suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o și o mai spunem și o repetăm necontenit tuturor cetățenilor: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!“.

Vineri, 19 februarie

Cabinetul Cîțu este și o grea, mi­șelească, insurmontabilă lovitură aplicată pieței libere. Practic, s-au smuls cele mai promițătoare vlăstare de pe piața liberă și au fost siluite să facă bugetul o tură, e groaznic să vezi atâtea com­pe­ten­țe rare împiedicate să-și facă un rost viață fiindcă trebuie să se sacrifice de dragul țărișoarei, să se nevoiască pe la buget, ca dregători ai treburilor publice pentru un popor de ingrați, lacrimi și suspine, adevărata generație de sacrificiu.

Joi, 18 februarie

Sunt întrebări la care nu vom afla niciodată răspunsul: ce fac șoferii speciali cu coarnele de ren în februarie, ce face Hrușcă în august, care este sensul vieții etc.

Miercuri, 17 februarie

Notă din jurnal de acum doi ani: s-a aflat până la urmă dacă in­scripțiile alea stradale cu „nu te preocupa, ești frumoasă astăzi“ erau făcute de Orlando pentru Orlando? Eu așa am bănuit me­reu. Sau erau de la Daea pentru oaie? Din aceste dileme nu aș vrea să ies, deocamdată.

Marți, 16 februarie

Ce voiam să întreb: mai există vreun proiect pe lume, unul singur, care să nu fie inedit?

Luni, 15 februarie

Una dintre cele mai frumoase harfe ale nebunului de Dali e că umbla pe străzile din New York cu un clopoțel asupra sa și dacă ve­dea că trece un trecător fără să-l bage în seamă suna din clopoțel pentru a-l face atent la el. Vorbea despre sine doar la persoana a treia și în ultimii ani, când îi filau deja toate cele, nici nu se mai obosea să-și spună Divinul Dali, zicându-și mai simplu: Divinul.

Duminică, 14 februarie

Vreme numai bună de recitit ilu­miniști. Răsfăț cu Voltaire și Rou­sseau (ce pierdem de când nu-i mai avem în minte!), spre seară, poftă nebună de Caragiale, „eu sunt Bibicul, nene Iancule“, și, la desert, de­sigur, Babel. La subsol și Guy de Maupassant – cele mai frumoase proze scurte din câte cunosc, precum și din câte nu cunosc.