Nu mai putem continua așa, este nevoie de reformă, a scris premierul Florin Cîțu zilele trecute pe Facebook.
Același premier dă și ceva detalii în privința zonelor în care e necesară curățenia generală: „Reformă în tot aparatul public și în companiile de stat. Reforma sistemului de pensii. Reforma sistemului de salarizare. Reforma ANAF. Restructurarea companiilor de stat care au pierderi de 30 de ani. Pierderile companiilor de stat sunt mai mari decât investițiile bugetate în acest an. Asta au făcut socialiștii din economia României în ultimii 30 de ani. Au falimentat companiile de stat și au acumulat pierderi“.
Curajos punct de vedere. Probabil că liderii sindicali au înroșit deja telefoanele și pregătesc mișcări ample în perioada următoare. De altfel, nici bine nu s-a instalat noua guvernare, că s-au întețit protestele, de parcă s-ar fi tăiat deja ceva lefuri în zona bugetară. Printre cei mai nervoși sunt polițiștii, care au ieșit în stradă preventiv, ca nu cumva să se taie vreun spor în perioada imediat următoare. După ieșirea anticipată la pensie, avem un nou concept: protestul preventiv.
Premierul Cîțu are dreptate când spune că e nevoie de reformă. Și așa am așteptat prea mult, iar distanța dintre zona privată și stat se tot mărește.
Bugetul nu mai permite cheltuieli nesăbuite, iar orice ban aruncat în vânt înseamnă mai puține fonduri la investiții.
„Ajunge. Așa nu se mai poate“, își încheie premierul liberal postarea pe Facebook. Un strigăt al disperării, în condițiile în care Cîțu, ca fost ministru de Finanțe, știe clar cât de dramatică e situația în vistieria statului.
Problema e că partidul domniei sale nu se arată preocupat de reforme. Ba chiar deloc. Dacă ne uităm prin teritoriu, oastea liberală e prinsă cu ocuparea posturilor grase. Ce reformă? Pentru asta au luptat liberalii în ultimii doi ani? Pentru propria lor austeritate? Iar reforma în puzderia de instituții fără noimă din țară cam asta înseamnă. Mai puține posturi și evident mai puține privilegii.
PNL nu e pregătit să taie în carne vie. Nu vrea, dar nici nu are chef. Teoria reformelor e frumoasă, am mai auzit refrenul ăsta de n ori, dar mai greu cu aplicatul. Liberalii abia au așteptat să treacă alegerile parlamentare, cum să dispară bunăstarea taman acum când le-a venit rândul să se așeze la masa bogaților? Cum să facă reformă spre exemplu ieșeanul Petru Avram la Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad? Animalul politic trebuie hrănit bine, nu poate fi chinuit taman în vremurile când ai lui au preluat puterea la Palatul Victoria.
Florin Cîțu are dreptate. E nevoie acută de reformă. Dar, înainte de a porni reformarea țării, obligatorie pentru a termina cu risipa, e nevoie de o reformă profundă și reală în PNL. Cu oameni prin administrație care au dosare la DNA sau care sunt trimiși în judecată pentru comiterea unor fapte de corupție, PNL nu are nici o șansă să se reformeze.
Liberalii vor avea în toamna asta congres și e de presupus că vom vedea o competiție pe bune în interiorul partidului. Ludovic Orban nu se mai află la butoanele guvernării, deci ar fi ceva șanse să vedem o bătălie deschisă, în care funcțiile se ocupă prin vot liber, nu prin aranjamente de culise.
În această vară vom ști încotro va merge PNL și dacă există vreo șansă ca acest partid să înceapă schimbarea internă. Când ești la putere e complicat să te reformezi, dar PNL este obligat să îmbrace haine noi dacă vrea să mai aibă un cuvânt greu de spus la alegerile din 2024.
Dacă PNL are într-adevăr intenții reformiste vom vedea chiar mai repede, când încep alegerile în filiale. În multe județe s-au instalat adevărați vătafi, care conduc nu doar organizația, ci au pe mână fie Consiliul Județean, fie primăria reședință de județ. O schimbare a acestor oameni de la conducerea filialelor ar însemna că se întâmplă ceva în partid și că există un curent reformist puternic care vrea altceva. Dacă PNL reușește o primenire internă, atunci ne putem aștepta ca reforma să cuprindă întreaga societate, ba mai mult să intre și în instituțiile care păstrează același aer îmbâcsit de 20 de ani. Poate
n-ar fi rău ca înainte să anunțe reformarea țării, premierul Florin Cîțu să pună umărul la împrospătarea partidului. Cu vechii tovarăși liberali la conducere și după congres, actualul premierul nu are nici o șansă. Ba mai mult, având partidul la butonieră, tovarășii își vor lua înapoi și guvernul.
1 Trackback