Rubrici  -  Dumitru Ungureanu  -  Viitorul sună sec  -  

M-a invitat la o audiție „ultimul răcnet“ ami­cul meu mai tânăr, care nu se supără când îi spun că ține legătura cu viitorul așa cum o ținea și Bilă al lui Marin Preda cu URSS.

Asta pentru că e adeptul nou­tă­ților, pe care le abandonează mai repede decât pot eu să consemnez vreo chestie ce te lasă cu gura căscată. (Dacă ești pensionar sau bugetar, rămâi și împrumutat pe viață, în caz că te mușcă demonul să cumperi vreuna, fără să fii sigur că îți ajung banii de la ciorap.) Acum, știindu-mă îndrăgostit de muzica în surround, m-a tentat cu un show special, livrat tridi­men­sional și receptat wireless, simultan printr-o pereche de căști „profi“ și ochelari VR. Nu scriu numele firmei, nu vreau să credeți că sunt plătit să-i fac reclamă. Oricum, ceva Hi-Tech, niște „ju­cărele“ tot mai agresiv prezente în viața generațiilor care mâine nu vor mai râde la soare, ci la foarte mulți aștri, randați „în timp real“ de o tehnologie inteligentă și insidioasă. Cunoscând prefe­rin­țele amicului în materie de muzici, am fost reticent din start și l-am chestionat despre ce-i vorba. N-a răspuns. În schimb, m-a întrebat dacă am băut vreodată vodcă Beluga. Și a închis telefonul.

Nu sunt atât de bețiv pe cât mă laud, dar e sigur că încă mai am curiozitatea să-mi testez papilele gustative cu ceva inedit. După amabilitățile obișnuite, dinaintea paharului de sticlă groasă, pe jumătate garnisit cu transparenta licoare siberiană, am pus căștile și ochelarii, fără să știu ce mi-a pre­gătit să văd. Surpriză a fost, însă nu de asemenea amploare încât să-mi pierd controlul și să uit de Beluga. David Guetta este ci­neva cunoscut mie, și probabil că foarte multor cititori. Orice ama­tor al genului electronic va fi auzit câteva piese de-ale lui. Nu mai zic de iubitorii fotbalului, care sigur n-au șters de pe HDD concertul deschizător al campionatului mondial din 2016. Privitorii la televiziuni de nișă îi vor fi re­mar­cat aparițiile în video­clipuri ce pot fi acuzate de orice, dar nu că fac rabat de la trendul dominant din showbiz.

La fel ca majoritatea hiturilor (li s-ar potrivi niște ghilimele dacă le-ai lua în serios) pe care fran­cezul și-a exersat degetele remixătoare, și videoclipurile sunt un coctail de imagini care trimit la alte imagini, clasice sau puțin cu­noscute, secvențe din filme, grafică animată 3D, fotografii sau sculp­turi, combinate în ritm rapid, să nu ghicești sursa primară. Elementul de bază este ritmul, explorat și exploatat în orice piesă. Nu cred că e ceva greșit sau banal. Pentru cine a uitat, muzica de dans este făcută să întrețină dansul, nu să elimine nedreptatea sau mizeria de pe planetă. Iar Guetta, la fel ca mulți din generația sa, pune în mișcare mulțimile, oferindu-le câteva clipe sau ore de plăcere, singura plăcere pe care milioane de oameni o pri­mesc gratuit, ascultând un difuzor agățat afară, într-un stâlp.

Răsfățat de soartă, David Guetta sprijină UNICEF și culege mereu fonduri pentru copiii defavorizați de pretutindeni. Concertul la care am fost invitat să asist s-a ținut pe platoul de aterizare al helicop­terelor, în vârful unui celebru hotel din Dubai. Punerea în scenă era absolut fabuloasă, măcar că efectele VR pot fi înșelătoare (nu cunosc amănunte). Plimbarea noc­turnă deasupra orașului (filmată din dronă) amintea de filmul Blade Runner (conexiune la Vangelis, v-ați prins!), piesele stârneau acti­vismul, deși evenimentul purta sigla „Stay Home United“ (pan­demia!). Dar totul a sunat… sec! Și asta din lipsă de spectatori. Teh­nologia VR nu ține loc de oameni, îndemnurile DJ-ului păreau jal­nice, agitația sa insipidă. Nicio­dată nu am avut asemenea senzație de gol.

Norocul meu cu vodca…