Fiecare jurnalist sau critic de film care "face" Cannes-ul are preferintele lui. Luati aproape 4.000 de jurnalisti si veti obtine, prin permutare, niste combinatii extrem de ciudate. Am auzit un francez spunind ca cel mai mult i-au placut Serbis si Che. Normal ar fi sa nu faci ochii mari si sa nu te uiti urit la cei care au gusturi diferite de ale tale. In orice caz, nu poti sa nu te miri. Cotidianul local "Metro" a dat dovada, in editiile sale zilnice din perioada festivalului, de niste gusturi care mie mi s-au parut complet aiurea. Celorlalti critici romani la fel. (De altfel, tot in "Metro" scria ca in Delta, de Kornel Mundruczo, filmat in Delta Dunarii, eroul se intoarce la casa parinteasca de la tara, din Ungaria.) Redactorul sau sef scria la un moment dat pe prima pagina ca cele mai bune filme din competitie au fost Serbis si The exchange. In interior adauga ca la Gomorra, de Matteo Garrone, i-a venit sa impuste toate personajele, si ca 24 City, de Jia Zhanghe, e un film inovator in materie de documentar.
Mie, si n-am fost singura, filmul filipinez Serbis mi s-a parut suficient de slab si de vulgar cit sa prinda la un public snob. Iar filmul lui Clint Eastwood, care a avut in general bune, m-a plictisit din primele zece minute, parindu-mi-se si ca stil, si ca tratare a subiectului, batrinicios, ilogic si neplacut melodramatic.
In schimb, jurnalistii s-au descarcat pe La mujer sin cabeza, de Lucrecia Martel (tinara argentinianca fiind pentru a treia oara la Cannes). Cadrajele ei moderne si mai ales modul atit de gaurit si de vag de a spune o poveste pe undeva politista, dar in principal despre o femeie careia i se rupe filmul dupa un accident de masina, au facut din ea ciuca atacurilor. Deh, cite Marii, atitea palarii. Sa fim toleranti.
Adoration, aplaudat de jurnalisti la scena deschisa
Cert e, aici nimeni nu te poate contrazice, ca in acest an Competitia Oficiala a fost consistenta. Mare pacat ca Il Divo, de Paolo Sorrentino (regizor pe care l-am descoperit acum cinci ani la Cannes cu Consecintele iubirii) s-a dezumflat dupa prima jumatate de ora, si ca la fel s-a lasat coca si la Synechdoche, New York, debutul in regie al lui Charlie Kaufman. Nu ca ar niste filme ratate.
Primul mai mult cauta sa descifreze ambiguitatea personajului Giulio Andreotti decit sa-i faca biografia, iar rezultatul e o satira flamboaianta ca o opera rock, cu primele zece minute absolut formidabile; cel de-al doilea deschide atit de multe rame, incit risca sa te piarda, dar ramine un debut remarcabil, care, de fiecare data cind il vezi, promite sa-ti dea noi chei de lectura.
Solid construit e si Adoration, realizat de un abonat al Cannes-ului, Atom Egoyan, care face din povestea unui adolescent ai carui parinti au murit intr-un accident o cale de acces spre un tablou al epocii, in care spaima de atentate teroriste si mijloacele de comunicare tot mai performante sint legate prin invizibile fire. Filmul a fost aplaudat de jurnalisti la scena deschisa. E drept ca realizarea e curata, desi clasica (regizorul continua sa sustina ca filmarea pe pelicula e o binecuvintare).
Jurnalisti cu badge-uri bune au ramas pe dinafara
Che a fost primit cu interes, dar nu a placut la toata lumea. Era de asteptat, implicatiile lui politice au impartit din start jurnalistii. Steven Soderbergh pare insa mai mult fascinat de personalitatea lui Che Guevara si de existenta sa extraordinara, carora a vrut, facind cele doua filme reunite sub numele de Che, sa le descopere mecanismul. Pentru asta a facut un prim film mozaicat in care descoperim feliute din Che. Revolutia cubaneza, vizita in SUA, un interviu acordat unei jurnaliste americane, speech-ul de la ONU, intilnirea cu Fidel Castro – sint halci pe care Soderbergh le taie marunt, le condimenteaza diferit si le amesteca. Filmul bate putin cam tare moneda pe partea vizuala (cit nu bate pe cea politica, filmul dind senzatia ca e din start de acord cu eroul). Cadrele sint frumoase, dar parca prea cautate, mai ales ca regizorul cauta mereu tot alte stiluri. Partea a doua e mai lineara si mai coerenta. Ea se refera numai la episodul Bolivia si la sfirsitul prematur al lui Che Guevara. Intitulata Guerrilla (prima parte numindu-se Argentina), ea il coboara pe spectator la firul ierbii, la nivelul ghetelor, acolo unde lupta pentru existenta – grupului lui Che Guevara i s-a luat urma mult mai devreme decit ar fi trebuit – se restringe tot mai mult la lupta pentru supravietuire.
Spre deosebire de editiile trecute, Cannes-ul din acest an a avut oaresce probleme organizatorice. Unele proiectii au inceput, nu se stie de ce, cu intirziere, dereglind intreg programul zilei, alte filme se suprapuneau partial cu altele. La Lectia de cinema a lui Quentin Tarantino a intrat o mare masa de oameni pe invitatie, in vreme ce jurnalisti cu badge-uri bune (badge-urile sint la Cannes colorate; cele mai tari sint alb si roz pastila) au ramas pe dinafara. Ma rog, nu e usor sa tii in mina un asa festival.
Un roman este din nou laureat pe Croazeta
Cu Megatron, Marian Crisan ne-a adus al treilea Palme d’Or pentru scurtmetraj (si al doilea Palme d’Or consecutiv). Deci inca sintem pe val. Filmul produs de Mandragora e o poveste simpla despre drumul pe care o mama il face, impreuna cu fiul ei, dintr-o localitate de linga Bucuresti spre cel mai apropiat McDonald’s din capitala, care e una dintre cele mai mari distractii ale copilului.
Din distributie fac parte Gabriela Cris, Damian Oancea, Erwin Simsensohn si baietelul Maxim Strinu. Marian Crisan a terminat UNATC-ul in 1999 si a realizat citeva scurtmetraje, dintre care cel mai cunoscut este Amatorul (Premiul de scenariu la ultima editie a Festivalului DaKINO), o poveste vag absurda despre un tinar a carui meserie e sa serveasca drept sac de box/receptacul pentru frustrarile oamenilor, realizata cu un deosebit simt vizual. Megatron e diferit de Amatorul pentru ca e o poveste simpla si concisa, care isi gaseste corespondent in aproape toate familiile cu copii (trendul fiind, nu-i asa, sa-ti tii ziua la McDonald’s). Palme d’Or-ul obtinut pe 25 mai din partea juriului prezidat de Hou Hsiao-Hsien lanseaza cariera cineastului cunoscut pina acum de si din presa mai ales pentru scandalul cu Oana Zavoranu. Intr-un videoclip pe care l-a realizat, Marian a refuzat sa lase in cadru si pisica divei, de unde cearta.
Palme d’Or pentru Entre les murs
Entre les murs a adus Frantei primul Palme d’Or din ultimii 21 de ani, de cind cistigase Maurice Pialat cu Sous le soileil de Satan. Nici nu stiu cui sa zic ca-i revine mai mult premiul, desi mai corect ar fi ca el sa se imparta la toata lumea, mai ales la cei 25 de fantastici mici actori. Filmul e adaptarea cartii cu acelasi titlu scrise de un profesor, Francois Begaudeau. Profesorul joaca in film rolul unui profesor de franceza, iar elevii sai de 13-15 ani au fost alesi in urma unor ateliere desfasurate timp de mai bine de sase luni la un liceu din Paris. Ce e interesant in acest film – care e atit de natural, incit te gindesti ca sigur e un documentar – este ca, desi improvizatia a fost favorizata, el e o opera de fictiune. Micii actori interpreteaza personaje diferite de ei. Dar profesorii din film nu sint actori, ci profesori, iar parintii din film sint chiar parintii elevilor din film. Faptul ca Entre les murs a luat Palme d’Or-ul m-a bucurat cu atit mai mult cu cit, desi cel mai rotund, mai coerent si mai deosebit film din Competitia Oficiala, era un outsider. A intrat in ultima clipa in selectie, basca a fost prezentat in ultima zi. Bravo juriului condus de Sean Penn, care din punctul meu de vedere a scos un palmares foarte curat, cu exceptia faptului ca l-a premiat pe Nuri Bilge Ceylan pentru regie.
„O noua victorie pentru filmul romanesc”
Regizorul Marian Crisan a declarat pentru Agentia Mediafax ca acest trofeu inseamna o victorie pentru filmul romanesc, intrucit reprezinta o dovada de incredere in cinematografia de la noi. „Este o mare bucurie pentru noi, a fost o competitie strinsa, cu filme foarte bune. Este un inceput foarte bun pentru filmul meu.”
Crisan a precizat ca trofeul cistigat „inseamna, intr-un fel, si continuitate, fiind al doilea an consecutiv cind Romania primeste Palme d’Or”. Pe de alta parte, Anca Puiu, producator Mandragora (casa care a produs Megatron), a declarat ca isi doreste ca acest premiu sa fie o confirmare pentru regizorii romani. „Imi doresc sa fie tratati foarte bine regizorii. Ei trebuie sa fie bagati in seama”, a declarat Puiu.
Aceasta a mai spus ca, inainte de decernarea premiului, a fost contactata de distribuitori internationali pentru Megatron, dar ca acum, acest trofeu schimba datele problemei. „Fiind un scurtmetraj, este putin mai complicat sa fie distribuit, insa am fost deja contactati de distribuitori”. Ea a mai precizat ca intentioneaza sa organizeze, dupa proiectia de la Festivalul International de Film Transilvania, o proiectie speciala, in toamna, cu Megatron, alaturi de alte doua scurtmetraje produse de Mandragora.
De asemenea, Anca Puiu a declarat ca se are in vedere editarea unui DVD pentru promovarea filmului care i-a adus lui Marian Crisan premiul Palme d’Or, la aceasta editie a Festivalului de la Cannes.
Ce-au facut ai nostri
» Cristian Mungiu nu a lipsit de la editia din acest an a Festivalului de la Cannes. Distins recent cu Ordinul de Cavaler al Artelor si Literelor din partea Guvernului francez, Mungiu a prezidat, pe 19 mai, o intilnire intre ministrii Culturii din Uniunea Europeana si cineasti. El a participat la dezbatere in calitate de moderator, urmind astfel unor nume celebre ale cinematografiei precum Stephen Frears, Milos Forman sau fratii belgieni Dardenne.
» Romania a fost reprezentata si la evenimentul Short Film Corner din cadrul Festivalului de la Cannes, prin 14 scurtmetraje, strinse sub titulatura „Romanian Short Waves 2008”. Astfel, in cadrul evenimentului au fost prezentate productii precum Valuri de Adrian Sitaru, cistigatorul Leopardului de Aur la Locarno in 2007, si O zi buna de plaja de Bogdan Mustata, care a cistigat in acest an Ursul de Aur la Berlinale Shorts.
» Actrita de origine romana Alexandra Maria Lara a facut parte din juriul competitiei oficiale de la Cannes, prezidat anul acesta de actorul american Sean Penn.
» Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc, prezenta pentru a treia oara la festival, a organizat un pavilion exclusiv romanesc, cu o suprafata de 50 de metri patrati. Pavilionul, in care au fost investiti circa 85.000 de euro, a fost situat in spatiul Village International.
» Cu 51 de ani in urma, Ion Popescu Gopo cistiga pe Croazeta un Palme d’Or pentru scurtmetraj, cu Scurta istorie. Aceasta distinctie prestigioasa a mai ajuns apoi la alti doi cineasti romani: Mirel Iliesiu pentru Cintecele Renasterii in 1969 si Catalin Mitulescu pentru Trafic in 2004. Iar in 2007, Cristian Mungiu a cistigat Palme d’Or cu 4 luni, 3 saptamini si 2 zile.