„Care film de Woody Allen îți place cel mai mult?“, așa începe și se termină textul din „The New York Times“ în care Dylan O’Sullivan Farrow, fiica adoptivă a actriței Miei Farrow, vorbea în 2014 pentru prima oară public despre abuzurile sexuale la care a supus-o Woody Allen în copilărie. Îți pui această întrebare când vezi Allen v. Farrow, agonizantul documentar HBO în patru episoade regizat de Kirby Dick și Amy Ziering, dar nu mai are rost: știi că nu mai vrei să vezi niciodată un film de Woody Allen.
În 5 august 1992, Dylan i-a dezvăluit mamei sale că pe 4 august, când Woody Allen venise la reședința lor din statul Connecticut (iar Farrow era la cumpărături), a violat-o în podul casei, în timp ce-i promitea că dacă e cuminte o duce la Paris și o ia și în filme. Dylan, care fusese adoptată de Mia când avea câteva săptămâni și care a crescut cu Allen în preajmă (el și Farrow nu au fost căsătoriți și nu au locuit împreună), avea în 1992 șapte ani. Cu doi ani înainte mama ei o dusese la psiholog pentru că din copilul vesel care era devenise timidă și retrasă.
În terapie Dylan a spus că are un secret, dar terapeutul nu a mers în profunzime și nu i-a spus nimic lui Farrow, care începuse să aibă un presentiment când apropiații l-au văzut pe Allen cu capul în poala fetiței sau învățând-o să-i sugă degetul. Farrow și-a impus să nu se gândească la ce e mai rău nici când Allen i-a dat într-o zi lui Dylan peste mână pentru că îi atinsese penisul. În 1990 l-a convins pe Allen să meargă la psiholog, iar acesta a concluzionat că are un comportament nepotrivit, dar nu unul sexual.
Actrița, care și-a filmat cei 14 copii (patru naturali, restul adoptați) de mici, şi-a luat în acea zi de 5 august 1992 camera și a înregistrat mărturia fetiței. E prima oară când acest filmuleț (mai horror decât orice film horror) e făcut public. Dar Farrow nu s-a gândit să meargă imediat la poliție. A dus-o pe Dylan la medic, iar acesta, după ce a examinat-o, a anunțat poliția, așa cum cere legea. Poliția din Connecticut și cea din New York (unde locuia Woody Allen) au început imediat investigațiile.
Comportamentul Miei Farrow spune multe. Nu doar că îl iubea pe Allen, dar era muza lui. Juca numai în filmele lui, nu avea propriul ei agent. Când s-a aflat de posibilul viol asupra lui Dylan, Allen a amenințat-o că nu își va mai găsi de lucru la Hollywood, și așa a fost. Ca mare cineast, avea putere, o echipă redutabilă de PR și acces la cei mai buni avocați.
Asta explică, spune documentarul, de ce comisia Spitalului Yale New Heaven din Connecticut a confirmat, după ce a vorbit cu Dylan, că fetița nu poate distinge între real și fantastic și că a fost spălată pe creier de mama ei.
Asta explică și de ce Paul Williams, angajatul de la Protecția Copilului din New York, cel care s-a ocupat de caz la solicitarea poliției și a concluzionat că Dylan are dreptate, a fost demis. Între timp, procurorul șef al statului Connecticut a decis să nu îl trimită pe Woody Allen în judecată, deși era convins de vinovăția lui, doar ca să nu o traumatizeze suplimentar pe Dylan chemând-o să depună mărturie.
Puterea și imaginea lui Allen explică și de ce timp de atâția ani mare parte a presei americane a crezut scenariul cu Farrow în postură de femeie labilă, geloasă pe partenerul ei că s-a însurat cu fiica ei adoptivă, SoonYi .
Realitatea și cinemaul se intersectează periculos în povestea Farrow-Allen. Din 1992 încoace cei doi au continuat să vorbească și să-și înregistreze reciproc discuțiile telefonice. Fragmentele în care Farrow îi vorbește suav monstrului, iar el răspunde tot mai rece pe măsură ce scandalul se agravează, par rupte dintr-un film de Allen. „Nu contează ce e adevărat, ci ce e crezut“, spune Allen într-una din aceste halucinante discuții.
Documentarul HBO vorbește și despre felul în care filmele lui Allen preiau realitatea, vezi Manhattan (1979), în care personajul de 42 de ani jucat de el se combină cu o fată de 17 ani (Muriel Hemingway). Mai târziu, Hemingway (care era minoră în timpul producției) a povestit că și pe ea s-a oferit maestrul s-o ducă la Paris.
Când, tot în 1992, Farrow a descoperit în apartamentul lui Allen poze pornografice cu Soon-Yi, iar angajați ai clădirii unde locuia Allen au declarat sub jurământ că Soon-Yi îl vizita pe Allen de când era în primul an de liceu, cineastul i-a spus lui Farrow că se vede cu Soon-Yi doar de când e studentă.
Allen v. Farrow arată și alte variante ale traumei și manipulării, dar n-are cum să le aprofundeze din moment ce Woody Allen și Soon-Yi (care s-au căsătorit în 1999) au refuzat să fie intervievați. Coreeana Soon-Yi a fost adoptată de Mia Farrow după ce mama ei naturală o părăsise în stradă ca pe un pui de pisică. E foarte probabil că, după ce a abuzat-o, Allen (care e cu 35 de ani mai mare) a folosit-o drept paravan, întorcând-o împotriva mamei adoptive.
Documentarul aduce în discuție și termenul de alienare parentală, care definește manipularea unui copil de către unul din părinții aflați în proces de separare. Un carton din film spune că alienarea parentală încă face victime în SUA, unde aproximativ 58.000 de copii au anual contact nesupravegheat cu un părinte abuzator, iar după ce au trecut în custodia acestuia 88% dintre ei raportează noi abuzuri.
Allen v. Farrow a fost filmat sub radar timp de trei ani. Inițial, nici Dylan, nici Mia Farrow, nici Ronan (fiul natural al lui Farrow și Allen, azi jurnalistul care a lansat scandalul Harvey Weinstein), nu au vrut să apară în film. Dylan a avut noroc cu mișcarea #MeToo, grație căreia Allen nu mai e azi inexpugnabil. Câteva din vedetele cu care a lucrat s-au dezis de el, iar ultimul său film, turnat în Europa, încă nu are distribuitor.
Woody Allen are azi 85 de ani. Dacă justiția încă vânează naziști nonagenari, și el ar trebui adus în fața instanței. Dacă imaginea sa de cineast emblematic și nonconformist a reușit să ascundă figura unui prădător sexual, de ce nu ar fi emblematic să se spună adevărul? Dar cum ștergi atâția ani de traumă?
1 Trackback