Cum ai reacționa dacă ți s-ar propune să asculți o lucrare de muzică clasică în fiecare zi? Și asta nu doar o lună-două, ci în fiecare zi a anului, chiar vreme de 366 de zile dacă e vorba de unul bisect? Răspunsul, unul ușor de intuit: „n-aș avea timp pentru așa ceva“ sau „clasica e pentru cei cu o anumită educație“. Provocarea nu e una imaginară, ea există din 2017 și i se datorează scriitoarei Clemency Burton-Hill, iar în luna februarie 2021 a fost lansată și în limba română: Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi a apărut la Editura Vellant, în excelenta traducere a Anei-Maria Onisei. O carte pe care trebuie să o aveți în bibliotecă, chiar dacă acum sunteți cu siguranță convinși că o porție de muzică clasică în fiecare zi e ceva complet irealizabil. Nu, nu e.
„Ceea ce îmi propun este să întind o mână de ajutor celor care simt că muzica clasică este un fel de petrecere la care nu au fost invitați”, spune tranșant autoarea în introducerea cărții, un ghid zilnic de muzică clasică și un super playlist. Un tur de forță prin care Burton-Hill îi ghidează pe cei dispuși să accepte provocarea, printre șlagăre familiare, capodopere uitate și partituri contemporane. Deși obiectivele sunt demitizarea unui gen muzical privit adesea ca o formă elitistă de artă și promovarea femeilor compozitor, cartea pune întrebări și oferă satisfacții nebănuite chiar și melomanilor înveterați, care merg cu regularitate la concerte. Autoarea nu își dorește să dea vreo lecție: „ceea ce urmează nu este discursul unei tipe albe cu un nume la modă care vă spune că trebuie să ascultați muzică clasică în fiecare zi pentru a deveni o persoană mai bună, mai deșteaptă, mai rafinată“.
Clemency Burton-Hill © Jude Edginton
Tipa albă cu un nume la modă e o celebritate în lumea anglo-saxonă a muzicii clasice. Violonistă de formație, Clemency Burton-Hill a absolvit Royal College of Music unde a studiat cu Yehudi Menuhin. Are un cult pentru Daniel Barenboim, a prezentat emisiuni la BBC3 și evenimente ca BBC Proms sau Young Musician of the Year. A scris cronică muzicală și articole cum ar fi cel intitulat Why Justin Bieber is like Mozart în „The Telegraph“, dar și pentru „Observer“, „The Economist“ sau „The Guardian“. A publicat două romane, iar înainte să fie editorialist a fost actriță. A realizat pentru postul public newyorkez WQXR podcasturi despre empatie, memorie, timp și conștiință, cu Ian McEwan, Sam Mendes sau Wynton Marsalis. În ianuarie 2020, pe când se afla la New York pentru chiar aceste interviuri, a trecut printr-o operație de urgență pe creier cauzată de o neașteptată hemoragie cerebrală, la vârsta de doar 39 de ani. După 17 zile de comă și-a revenit miraculos, iar astăzi încă se recuperează, învață să vorbească din nou cu ajutorul terapiei prin muzică clasică despre care spune că o ajută să se ridice din pat în fiecare zi.
Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi ne invită să descoperim, pe pielea și urechile noastre, ce se întâmplă când decidem să ne deschidem viețile pentru muzica clasică, prin ritualul unei doze zilnice, vreme de un an. O doză care poate deveni, spune autoarea, dacă nu doar „un puternic tonic mental“, chiar „o formă supersonică de îngrijire a sufletului“, cu tot ce poate să însemne „supersonic“ aici.
Scrisă într-un ton alert, cu mult umor, bineînțeles britanic, cartea prezintă lucrări ale creatorilor de ieri și de azi, peste 400 de creatori muzicali din întreaga lume, între care, meritoriu, 42 de femei compozitor. De la Bach, Mozart, Beethoven, Puccini și Verdi, la Gershwin și Max Richter, Clara Schumann, Duke Ellington, trecând prin Hildegard von Bingen, o erudită de secol XI, și Frank Zappa, și până la Anna Meredith și Nico Muhly, compozitori născuți în anii ’80, a căror creație se ramifică în electronic și pop. Peisajul e unul compozit și fascinant, cu comori muzicale alese pe sprânceană, dar și cu – firesc! – mulți autori britanici. Lucrările sunt legate de aniversări, comemorări, prime audiții sau chiar zile naționale. Ori, pur și simplu, aleatoriu: muzici care să ridice moralul (Poulenc, Les chemins de l’amour) a căror sonoritate să se simtă „cât un mare pahar cu vin roșu“ (Scriabin, Studiu în do# minor op. 2 nr. 1), un interludiu de două minute cât o viață întreagă (Abel, Preludiu din 27 de piese pentru viola da gamba), să funcționeze ca o doză de cofeină muzicală (Bach, Preludiu din Partita nr. 3 în mi major BWV 1006) sau să stârnească senzații olfactive (Karen Tanaka, Lavender Field). Descrierile sunt atractive și concise, în nu mai mult de o pagină, uverturi ce contextualizează și apropie fiecare piesă, uneori chiar în spirit ludic.
Prin prisma emoțiilor personale: „n-o să uit niciodată o seară de vară la BBC Proms și pluteam de parcă întreaga sală ar fi fost cât pe ce să se ridice deasupra pământului“, prin reducții ironic hazardate „Philip Glass e ca Nutella“, prin supoziții „instrumentul favorit al lui Mozart a fost viola“ (!), prin speculații greu de demonstrat – nu cumva multe dintre lucrările lui Mendelssohn-Bartholdy ar fi fost scrise „poate“ de sora sa Fanny? Sau prin evocări fermecătoare, chiar îndrăgostit-exaltate, cum e și cazul evocării părții a patra din Simfonia a V-a în do# minor de Mahler, Adagietto: Sehr langsam: „se deschide cu o șoaptă, înflorește tânguitor și urcă spre un extaz aproape chinuitor, apoi se stinge cu o tandrețe supremă până într-un punct al serenității și păcii“.
Aș mai nota, în captivantul tur de forță, informații inedite, cum e cea despre prima operă scrise de o femeie în 1625, despre cum un exemplar al Recviemului de Verdi a fost strecurat într-un lagăr nazist, confuzia că Britten și Șostakovici erau „giganți muzicali atrași să scrie pentru Hollywood“ (?) sau sugestia de a asculta, de Ziua Australiei, Scrisori de dragoste netrimise, de Elena Kats-Chernin, o ruso-australiancă considerate „una dintre cele mai interesante compozitoare moderne de pe acest continent“, dar despre care autoarea omite să menționeze perioada sovietică.
Chiar dacă jurnalista britanică a selectat foarte inteligent câte o lucrare diferită pentru fiecare zi din an, se detașează și preferințe, cum e cea evidentă și de înțeles pentru compozitori britanici, sau teme recurente, cele mai pregnante fiind a femeilor compozitor sau pledoaria pentru subapreciați, cum e cazul compozitorului de culoare Joseph Bologne, Chevalier de Saint Georges. Autoarea e fără echivoc: „Muzica clasică are adesea imaginea unui muzeu vechi și putred plin de bărbați europeni albi și morți“, spune Clemency Burton-Hill, parcă citând dintr-un manifest BLM. Nu pot să nu observ că, în afara contemporanilor și a celor șase cântece tradiționale prezentate în volum, autoarea propune în procent de peste 80% exact muzica acestor bărbați europeni albi și morți, între care 12 lucrări de Bach, 10 de Mozart și 7 de Beethoven. Iar ideologiile în artă nu sună bine.
La final, notați că pe Spotify există și un playlist numit „Year of Wonder“ (autoarea nu sugerează – din fericire! – și versiunile interpretative ale lucrărilor). Cu bune și rele, recomand din toată inima această carte, una de popularizare, din care toată lumea are ceva de învățat – eu am descoperit 20 de nume de compozitoare și compozitori de care nu auzisem – și recomand să începeți prin a asculta lucrarea descrisă la ziua voastră de naștere. Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi este tradusă în română de Ana-Maria Onisei, jurnalist, om de comunicare și promotor cultural care a reușit să păstreze plasticitatea frazelor și sonoritatea fără ascunzișuri a frazelor originale. Această carte poate fi primul pas într-o călătorie muzicală ce vă va oferi adevărate comori pentru urechi și inimă, o călătorie în care întrebările și informațiile se vor țese într-un edificiu afectiv pe care îl veți consolida cu doar puțin timp și o minte deschisă.
Ana-Maria Onisei © Cătălina Filip
Iată lucrarea care corespunde zilei de azi, 6 martie, unul dintre opusurile mele favorite din muzica de cameră beethoveniană. Audiție plăcută!
1 Trackback