Încerc să evit expresia febra vaccinării fiindcă sună cumva ca un simptom în sine.
Prefer să scriu că am fost cuprins de un chef apăsător de a mă imuniza sau măcar de a mă înscrie pe acele liste de așteptare, așa cum s-a înscris tata în 1990 și după trei luni i-a venit rândul să cumpere televizorul color Goldstar. Motivația oficială este că natura meseriei mă aduce des în preajma publicului și nu vreau să pun pe nimeni în pericol, iar cea reală este că natura meseriei mă aduce des în preajma publicului și nu vreau să mă pună nimeni în pericol.
Aștept cuminte, pe poziția 167 a listei centrului de vaccinare din Belcești. O formă de așteptare activă, pur balcanică, în sensul că verific des platforma informatică, poate-poate apare vreo oportunitate mai bună și reușesc să fentez trecerea timpului agățându-mi numele pe o listă mai scurtă a vreunui alt centru și declinându-mi fidelitatea față de comunitatea locală belceșteană. Astăzi am descoperit existența unui astfel de centru în Voinești. Normal că mi-a sărit în ochi denumirea satului, fiindcă reprezintă capătul de linie al șoselei Iași – Voinești, pe care deseori fac dreapta la Belvedere în Nicolina ca să evit traficul aglomerat al zonei C.U.G. Este mai cunoscută ca fiind șoseaua care duce spre Miroslava.
Lista de așteptare este scurtă, 52 de persoane la ora la care scriu. Problema este că atunci când te pui la coadă nu găsești informații despre perioada care trece până la rapel, din care să deduci tipul de vaccin cu care te-ar înțepa ei. Am decis să adun aceste informații sunând la Primăria Miroslava. Țâr-țâr, țâr-țâr, apoi bip-bip, semn că s-a cuplat faxul, care cu siguranță nu avea răspuns la neliniștea ce mă măcina, ci doar stătea acolo, pe un hol, ca un obiect de muzeu cu ștecher. Așa că a trebuit să mă deplasez până la instituție. L-am întrebat pe domnul portar, care stătea proptit în ușă ca un obiect de muzeu fără ștecăr, un fel de patefon cu chipiu căruia i se blocase placa și spunea întruna nu aveți voie să intrați, asta e situația.
Hotărât fiind să obțin informația, m-am proptit în dreptul geamului care părea cel mai mare și mai lustruit. Logica elementară m-a făcut să cred că de partea cealaltă se află biroul lui dom’ primar. Am început să strig: dom’ primar, dom primaaar! Când ajunsesem să pun cam treizeci de „a“ în rostirea prelungă a titulaturii omului, se deschide geamul. Da, cu ce vă pot ajuta? Spuneți-mi ce vaccin se folosește la Voinești. Am auzit atunci cel mai sănătos râs de primar. Cu gura până la urechi, cu dinții sticlind în lumina soarelui. Hă hă hă, păi ce mă interesează pe mine treaba asta? Voinești nu e în comuna Miroslava.
Nici Belcești nu e, dar acolo mă duc.