Rubrici  -  Andrei Craciun  -  Alt jurnal de la sfârșitul lumii (27)  -  

Continuăm Jurnalul, ce altceva să facem pe o asemenea vreme și în asemenea vremuri?

Luni, 22 martie

Când se va desăvârși timpul prezent, epoca nebunilor, o să ne cuprindă nostalgia după ziua de ieri: mai timida, admirabila chiar, naiva epocă a mitocanilor.

Duminică, 21 martie

E timpul, prieteni, să constatăm, cum frumos s-a spus, zădărnicia combaterii prostiei la carpato-danubiano-pontici și să ne vedem de autoizolarea noastră.

Ce o mai face Vasilica-Viorica Vela? O fi trecut la geaca de primăvară?

Sâmbătă, 20 martie

Dacă e adevărat că toate națiile se trag din extratereștri, atunci ro­mâ­nii par că se trag din niște extra­tereștri clăpăugi cu frică organică de curent și foarte încre­zători în încleștarea cu pandemiile.

La alde Ciolacu stânga pare doar mâna cu care se scobește în nas, după biluțe.

Vineri, 19 martie

De mirare era totuși să-i iasă ceva lui Ciolacu din cap.

Cercetătorii britanici au des­coperit că impostorul, având handicapul de a nu avea obraz, nu poate merge pe jos dacă nu este în același timp fotografiat spre a fi dat pildă gloatei.

Bine că nu e o campanie de conștientizare a nevoii de igienă pre dinapoiu în rândul pulimii, că nu mai pridideau marii noștri papagali să se pozeze în timp ce, cu mânecile suflecate, își fac felul cu hârtia igienică.

Vinerea maro merge nestin­gherită mai departe, papagalii rânjind tâmp se pozează mergând fără mașină, ba chiar cu mijloa­cele de transport în comun, cu aerul că au descoperit dacă nu apa caldă, măcar America, din greșeală, precum Columb. Opriți universul, dați ropote de aplauze, decernați-le Nobelul și alte medalii inutile, să răsune tinichelele, bucură-te, pla­netă, ești condusă de înțelepți.

Înțeleg că sapiensul e un fel de cimpanzeu mimetic (de unde altfel nevoia de „publicitate“?), debil mintal și iresponsabil dacă nu îi dă pildă liderul care mâna turma, dar parcă de data aceasta gloata e mai decentă, iar ridicații moț și-au pierdut și ultima brumă de ridicol la ruleta lăcomiei. Bra­vo, gloata, rușine emanații.

N-au turcii sictir cât s-ar cuveni presărat peste pământul lă­sat pârloagă, să se vindece de fățărnicie, impostură și atâta imbecilitate veselă.

Joi, 18 martie

Nu pot să nu remarc: s-au îm­bo­lnăvit de „ca și“ ăia care au făcut și „decât“ în prima parte a vieții. Îi găsesc incurabili.

Ciolacu de la Buzău e un fel de Abi talent, fără talent.

Degeaba scoate Ciolacu paralele din sacou, tot se vede golul, tot se aud greierii în călcâie, nimi­cul nu poate fi acoperit cu lovele.

Una dintre marile plăceri ale vieții mele casnice este să mă dedic lecturii dând în același timp ureche unor îndrăgite șlagăre. Com­binațiile inedite sunt cele care îmi plac mie, ca să nu spun singurele. Vă spun: altfel se citește un Spinoza cu DJ Boroș în căști, mai exact pe versurile: fugi, Boroș, fugi, câinii să îți piardă urma, fugi, Boroș, fugi, să-ți salvezi ultimii blugi, fugi, Boroș, fugi, câinii te ajung din urmă și n-ai bani să-ți cumperi pantaloni, fugi, Boroș, fugi, câinii iar ți-au dat de urmă, fugi, Boroș, fugi, la spital iarăși ajungi, fugi, Boroș, fugi, o să iei in­jecții în burtă, spaima te va urmări, ea te va urmări…

Miercuri, 17 martie

Notă din Jurnal de anul trecut de pe vremea asta: „Eram – acum mulți ani – în Israel, la Universitatea Internațională din Tel Aviv, într-un campus studențesc, dor­meam într-un apartament cu do­uă camere.

În odaia mea mai înnopta un canadian. Era pasionat de hochei, dar eu nu mă pricepeam la ho­chei, așa că eram reci.

În plus, el, canadian fiind, dorea să fie răcoare și lăsa aerul condiționat deschis, eu îl închi­deam permanent. Noaptea ne intrau lilieci bezmetici în cameră.

Într-o zi, canadianul a plecat într-o țară arabă, nu mai știu în care, și nu s-a mai întors nicio­dată. A izbucnit un război și a rămas cu granițele închise pe acolo.

În cealaltă odaie înnoptau un chinez onanist și un tânăr it-ist american, căruia i-am dat să ci­tească Voltaire și Rousseau și căruia, mă tem, i-am deschis ape­titul pentru băutură.

Chinezul era onanist feroce și cam puriu. De câte ori îl prin­deam, îmi era rușine de rușinea lui, dar făcea înainte.

Și acum stau și mă gândesc așa: noi aveam atunci toate con­dițiile pentru covid d-ăsta, de la lilieci la chinez. Dar n-a fost să fie, fiindcă era om chinezul puriu și onanist: mânca doar chipsuri.

Nu l-am auzit niciodată să spună că îi e dor de un pangolin ca la mama acasă, dar ce e drept el nu era din Wuhan. Era din Beijing“.