
Cum a fost la Cannes? Am auzit ca ai facut baie in mare si ca apa era mai buna ca de 1 mai, la Costinesti sau Neptun.
A fost intr-adevar obositor, e coplesitor tot ce se intimpla acolo. Am avut un program intens de interviuri si de intilniri, si nu prea a fost loc de relaxare. Apa era buna, am testat-o o singura data.
Ai fost multumit de cum a fost primit filmul?
In general, da, atit cit pot sa-mi dau eu seama. Salile au fost pline de fiecare data, oamenii au ramas pina la sfirsit, iar reactiile care au ajuns la mine au fost bune. Probabil si pentru ca cei carora nu le-a placut nu s-au inghesuit sa-mi comunice acest lucru. E placut insa sa te intilnesti cu oameni care iti spun ca, pe masura ce trece timpul, le place tot mai mult filmul si ar dori sa-l mai vada. Altfel, presa a fost impartita. Am avut cronici bune in presa franceza si impartite in cea americana. Nu poti multumi pe toata lumea. Cred ca cel mai important e ca am reusit sa vindem filmul in Franta si ca avem deja contacte pentru alte citeva teritorii.
Pentru ca Boogie trateaza despre trecut si despre raportarea la trecut a unor personaje de 30 si ceva de ani, ca si tine, te-as intreba in ce relatie esti cu trecutul tau. Esti multumit de el?
La un moment dat in viata mea mi-am dat seama ca, probabil, sint mai multumit de trecutul meu decit ar trebui sa fiu. Lucrurile se schimba cind iei distanta si te gindesti la trecut, despre asta sint in fond si Hirtia va fi albastra, si Boogie. Cred ca, atita timp cind ai puterea sa fii analitic si obiectiv cu trecutul tau, poti merge mai departe si te poti bucura de prezent.
Crezi ca te-ai nascut in locul si la momentul potrivit?
Ma consider un individ norocos, am crescut intr-o familie echilibrata si ma bucur ca am avut ocazia sa traiesc o buna parte de viata inainte de ’89, ca sa pot aprecia mai bine viata pe care o traiesc acum.
Iti place mai mult acum filmul tau de debut Furia? Mai putin? Ai debuta poate cu altceva?
E ca povestea cu trecutul. Am amintiri intense legate de primul meu film, de echipa cu care am lucrat si de felul in care am depasit momentele grele. Eram pe atunci obsedat sa fac film, mi se parea ca daca fac 30 de ani si n-am debutat sint un ratangiu. Acum cred ca era bine sa mai fi asteptat, sa-mi gindesc mai atent primul pas si sa debutez cu un film mai personal, pe care sa-l pot controla in totalitate. A fost cel mai greu film pe care l-am facut pina acum si am invatat multe din aceasta prima experienta cinematografica.
Crezi ca cei care debuteaza azi au mai multe sanse, dat fiind valul?
Singura lor sansa reala e ca oamenii care conteaza in industria filmului de autor si selectionerii marilor festivaluri ii vor urmari cu atentie. Au trecut de mult vremurile cind filmele romanesti erau aruncate la cos inainte de a fi vizionate. In rest, sint sigur ca fiecare e, de fapt, pe barba lui si ca doar valul asta romanesc, cum ii zici, nu-i poate ajuta daca nu fac filme bune.
E surprinzator ca Hirtia… si Boogie au fost gindite in aceeasi perioada, dupa Furia. Ordinea in care le-ai facut pare cea ideala, logica.
Ma bucur ca spui asta, inseamna ca am ales bine.
Mi s-a parut tot timpul ca Hirtia… a fost subapreciat si de public, si de critica, si de festivaluri. Mi se pare foarte nedrept. Continui sa cred ca Hirtia… era un film de Cannes, mai ales in acel moment.
Nu sint eu persoana potrivita sa apreciez daca era de Cannes sau nu. Filmul a avut intr-o anumita masura ghinion. Multa lume spune asta, inclusiv o parte din presa straina, dar sint sigur ca o sa se consume in timp daca are cu adevarat valoare. Nu-i adevarat ca nu a mers bine in festivaluri. A fost in mai bine de 60 de festivaluri, din vreo 40 de tari si a luat noua premii, dintre care unele consistente, financiar vorbind. Problema e ca, pentru ca ne-am grabit cu premiera mondiala si l-am prezentat la Locarno, un festival mare dar total necomercial, nu am reusit sa gasim un agent si nu l-am putut vinde ca lumea. Ne-am pripit – si eu, si producatorul eram atit de entuziasmati de film, incit ne-am grabit sa-l aratam si nu am ales locul cel mai potrivit. Probabil, daca asteptam Berlinul eram mai cistigati. In tara a fost alta poveste. S-au lansat aproape deodata trei filme romanesti pe care lumea le-a perceput ca fiind despre revolutie. Cu totii am avut de pierdut din situatia asta. In orice caz, intentionam sa relansam Hirtia… in Romania peste un an si ceva, si sa incercam, cu ajutorul agentului pe care-l avem la Boogie, sa-l vindem si afara.
Cit de mult conteaza sa te nimeresti cu un film atunci cind trebuie?
Conteaza destul de mult, dar eu nu fac filme de conjunctura, asa ca nu pot si nu vreau sa calculez „momente” atunci cind ma gindesc la un film. Tot ce pot sa fac e ca, odata filmul facut, sa incerc sa-l promovez si sa-l exploatez cit mai cu cap.
Ce inseamna acest reviriment al cinematografiei pentru tine? Banuiesc ca e in primul rind o competitie profitabila, nu? Toata lumea incearca sa faca filme cit mai bune.
Am mai vorbit despre asta. Evident, e important ce se intimpla, traim vremuri memorabile in cinematografia romana. E prima oara in istorie cind nu mai vorbim despre accidente fericite si despre filme izolate, dar repet ce spuneam mai sus: vom fi in centrul atentiei atita vreme cit vom face filme bune. Nu o sa aplaude nimeni un film romanesc slab.
Cum e cu trendul minimalist si cu „filmele facute pe genunchi”? Tu esti in trend? Dar altii crezi ca isi spun: „Ia sa fac un film minimalist, ca se poarta vara asta”?
In Romania, trendul minimalist a aparut mai ales ca reactie la limbajul cinematografic bolovanos din filmul romanesc de pina in 2000. Filmele, cel putin alea valoroase, nu sint deloc facute pe genunchi. E de cele mai multe ori mai greu sa faci un film realist si firesc decit mai stiu eu ce epopee cinematografica pompoasa. Astea-s rautati. Sigur ca a devenit o moda si ca vor aparea destui epigoni tristi, dar, pina la urma, fiecare cu drumul lui, cred ca vom putea depista destul de usor ce e doar moda si ce e autentic in filmele urmatorilor ani.
Stiu dintr-un interviu anterior ca iti place Kubrick si ca Odiseea spatiala e unul dintre filmele tale preferate. Ce iti place la el? Ce te-a invatat Kubrick?
Nu stiu ce m-a invatat. Mi-a oferit satisfactia vizionarii unor filme foarte bune. Si nu era Odiseea…, ci Portocala mecanica.
Cum reusesti sa desparti facutul reclamelor de facutul filmelor? Merele de pere? Cum iti faci timp pentru amindoua?
Incerc. In ultimii doi ani mi-a iesit, sper sa reusesc si anul asta. In principiu, o jumatate de an fac reclame, iar cealalta jumatate ma ocup de film.
Cam cite reclame ai facut? De cind te-ai apucat?
Nu le-am mai numarat de mult, dar cred ca sint peste 400, din ’96, de cind m-am apucat mai serios, si pina acum.
E o modalitate de a te exprima sau doar o slujba care aduce bani?
Si una, si alta. E un mod onest de a-mi face meseria. Am invatat meserie si am experimentat mult facind publicitate, dar, evident, e in primul rind un mod de a-mi cistiga existenta si de a-mi intretine hobby-ul cu cinema-ul. Cred ca cele mai importante spoturi pe care le-am facut sint cele din seria X-net, din ’99, macar pentru ca au pornit trendul reclamelor romanesti minimaliste.
E adevarat ce se spune, ca ai pus monopol pe industria reclamelor de la noi?
Absolut deloc. Cum ti-am spus, eu jumatate de an iau pauza de la publicitate, asa ca despre ce monopol vorbim? In plus, doi dintre fostii mei asistenti, Radu Jude si Hadrian Marcu, fac acum publicitate in mod regulat, iar eu i-am incurajat s-o ia pe cont propriu atunci cind s-au simtit in stare. E loc pentru toata lumea, crede-ma.
Sa revenim la film. Boogie cred ca va prinde foarte bine la publicul tinar, care se va regasi in personaje. Cum ati scris scenariul in trei (n.red.– Radu Muntean, Razvan Radulescu si Alexandru Baciu) si cit la suta din ce e acolo sint lucruri traite de voi? Am inteles ca faza cu Fluocinolonul e din experienta lui Razvan Radulescu.
Scenariul l-am scris in acelasi mod ca pe cel de la Hirtia…. Ne-am spart creierii pina am legat un sinopsis – asta a fost partea cea mai dificila –, apoi l-am impartit in trei si l-am scris. La final, ne-am dat cu parerea si am mai intervenit, fiecare in bucata celuilalt, iar ultimele retusuri le-am facut dupa repetitii. Uite ca de Fluocinolon nu mai stiam, dar sint citeva anecdote cu circuit inchis pe care le-am bagat in scenariu. Cam 4%, nu mai mult…
Boogie pare mai mult pentru publicul de acasa. Nu te deranjeaza ca mult din savoarea replicilor si a situatiilor evocate se pierde prin traducere?
Ba ma deranjeaza, dar n-am incotro. Scriu in romaneste si trebuie sa-mi asum asta, nu stiu nici sa scriu, nici sa regizez in alta limba. Pe de alta parte, povestea din Boogie se poate intimpla, cu ceva diferente de ambalaj, oriunde in lume. Criza, problemele si frustrarile personajelor sint in esenta aceleasi in Romania, Chile si Franta, asa ca ma indoiesc ca filmul nu va fi inteles in afara. Sigur ca se pierde din savoarea dialogului prin traducere, dar repet, n-am solutie pentru asta. Asa e cind decizi sa faci filme foarte vorbite.
Te mai gindesti la viata din facultate? Iti mai e dor de virsta de 20 de ani, cind nu dadeai nimanui socoteala sau, odata terminat filmul, ti-ai terminat doliul si dupa Ceausescu, si dupa burlacie?
Mai usor cu doliul dupa Ceausescu, de unde ai scos-o? Sigur ca ma gindesc la trecut, dovada ultimele doua filme pe care le-am facut. Mi-e dor in primul rind de entuziasmul si de energia pe care le aveam si de prietenii de care viata m-a despartit.
Cum ai lucrat cu actorii? I-ai lasat sa vina cu lucruri pe care le stiau din proprie experienta sau ai stat cu biciul pe ei sa nu iasa din scenariu?
Fiecare rol e intr-o buna masura si creatia actorului. Cred ca e imposibil sa nu lase si ceva din el in personajul pe care-l joaca. Daca te referi la text, am fost destul de strict. Am improvizat doar intr-o anumita masura la repetitii si, daca au fost replici care ne-au venit atunci – mie sau actorilor –, si pe care le-am considerat inspirate, le-am bagat in text. La filmare insa, ne-am tinut de text si de tot ce am repetat.
Discutiile dintre cei doi soti interpretati de Dragos Bucur si Anamaria Marinca sint foarte pe bune. Mi-am adus aminte de prietenele mele care spun la cearta aceleasi lucruri ca Smaranda lui Bogdan.
Da, discutiile astea pornesc dintr-o timpenie si ajung la lucruri nespuse de ani de zile si acumulate.
Cei doi vorbesc limbi diferite.
Asta e challenge-ul, si eu cred asta. Nu exista personaje pozitive sau negative in filmul asta. Iarasi, filmul nu poate avea o eticheta – nu e drama, nu e comedie. Are din toate, ca asa e viata in general, daca e sa fii cinstit.
E un studiu de caracter, cum spunea la Cannes Olivier Pere, selectionerul de la „Quinzaine des Realisateurs”?
Nu e un studiu de caracter, e un film (ride). Adica nu e un documentar psihologic, ci un film cu niste personaje pe care noi le-am dorit interesante. Ne-am dorit ca oamenii sa se uite la Boogie ca la un film, nu ca la un studiu plicticos. Si nu e chiar asa.
Nu, nu e plicticos.
In general, studiile de caracter sint plicticoase.
Mie mi s-a parut ca Smaranda si Bogdan nu prea se intelegeau si nu prea se potriveau. Ai senzatia ca urmeaza sa se desparta.
Filmul se intimpla intr-o zi. In ziua respectiva, oamenii sint incarcati cu anumite frustrari. Nu poti sa judeci relatia dintre doi oameni intr-o zi. Smaranda, care de trei ani de zile sta acasa cu copilul pentru ca asa a dorit ea, a ajuns intr-un moment – fiind si insarcinata a doua oara – in care nu-si vede viitorul foarte fericit. Sigur ca a acumulat tot felul de frustrari.
Ca si Bogdan, de altfel.
Da, el are multa treaba cu business-ul asta al lui, dar incearca sa fie un tata cit se poate de bun.
Nu pare sa fie nici un personaj fericit in filmul asta. Ai dorit, nu stiu, un statement cum ca generatia ta e cam sacrificata?
Nu e un statement. E trist cind petreci ultima noapte de tinerete.
Dar de ce aceasta ultima noapte nu vine inainte de a te insura sau inainte de a ti se naste copilul?
Boogie incearca sa mai faca un remake, sa mai incalzeasca supa dupa trei ani de casnicie. Nu inseamna ca s-a terminat viata odata cu casnicia, dupa parerea mea. Dar e un moment in care iti doresti sa mai fii tinar, liber si fara responsabilitati. Or, asta e greu, nu atit pentru ca nu mai poti tu – ca de obligatii poti scapa la un moment dat –, dar nu mai esti tu acelasi. Asta e important in film: ca Bogdan nu mai e acelasi. Prietenii lui, cu care acum 10 ani vorbea doar despre femei, echipe de fotbal si masini, incep sa aiba alt tip de relatie cu el. Unul dintre ei ar vrea sa se angajeze la firma lui, celalalt il invidiaza pentru ca a avut parte de un start mult mai privilegiat. Lucrurile se schimba, ei se schimba, deci asta e motivul principal pentru care el nu mai poate fi cum era acum 10 ani. Nu neaparat sotia si obligatiile sociale.
„Fac efectiv ce vreau eu si port pina la capat raspunderea filmului”
Daca ai avea de ales intre spectatori multi si premii, ce ai alege?
Premiile sint un lucru placut pentru orgoliul oricarui cineast. Asta e absolut clar. As fi ipocrit sa nu recunosc. Si premiile, si spectatorii sint dovezi ale faptului ca ti-ai facut bine treaba. Si asta e placut, cind ai dovezile astea palpabile. Sigur, acuma premiile definesc judecata unui juriu de cinci-sase oameni, iar publicul inseamna mai mult de-atit. Ar fi frumos sa le ai pe amindoua, daca se poate. Sa stii ca eu simt ca a meritat sa fac Hirtia… si daca citesc pe bloguri niste mini-cronici absolut impresionante. Scrise de oameni care au avut senzatia ca au retrait momentele alea, care au avut senzatia ca s-au implinit dupa ce au vazut filmul. Pentru mine e foarte important chiar si daca un singur om simte asta, nu stiu daca ma intelegi, pentru ca stiu ca a meritat sa fac filmul. Premiile si festivalurile conteaza pentru ca te ajuta sa faci mai usor urmatorul film. Imi doresc sa pot sa fac filmele pe care vreau sa le fac. Pur si simplu. Nu vreau sa intru in alt tip de relatie de productie. Nu vreau sa fac filme comerciale. Fac reclame si cistig bani din asta.
Am inteles, sint doua chestii separate.
Da, fac filme pentru mine. Nu as accepta niciodata sa am pe cineva in spate, care sa-mi dicteze ce sa fac in film. Fac efectiv ce vreau eu si port pina la capat raspunderea filmului. Asta imi doresc. De asta festivalurile si premiile sint importante, pentru ca iti ofera notorietate, iti dau un credit in fata oamenilor care pina la urma judeca daca cumpara un film sau nu. Ajungi sa intri intr-un soi de circuit din asta, comercial, chiar daca cinematograful de arta nu e suta la suta comercial, dar ai un fel de business (chiar daca in mic), ajungi sa te supui unor reguli. Eu nu vreau sa ajung vreodata sa fac filme pentru ca ele dau bine la festivaluri, sau ca se cauta acuma un tip de film la Cannes, si eu trebuie sa apas pe butoanele alea care ma duc pe mine la Cannes. Nu o sa fac asta niciodata. Sincer. Sau sper sa nu fac asta niciodata. Nu stiu ce-o sa fac peste 40 de ani.
Urmatorul tau film va trata despre ultimele 15 zile din viata unui cuplu care se desparte. Ii vei lua tot pe Anamaria Marinca si pe Dragos Bucur?
Nu stiu. Trebuie sa dau probe. Daca ma intrebai acelasi lucru si inainte de Boogie, ti-as fi spus probabil ca nu. Trebuie sa dau probe.
Cind va fi premiera lui Boogie?
In septembrie.
Interviu difuzat in emisiunea
„Prime Time de Duminica”,
pe 25 mai 2008, la Radio Iasi FM
BOOGIE
Boogie infatiseaza o zi din viata unui tinar familist care, plecat cu sotia si copilul la mare de 1 mai, se reintilneste cu doi prieteni din burlacie. Dragos Bucur e familistul Bogdan, „Boogie”, Anamaria Marinca sotia suparata, iar Mimi Branescu si Adrian Vancica prietenii. Copilul cuplului e interpretat de fiul lui Radu Muntean si al scenaristei Ileana Muntean. Imaginea e semnata de Tudor Lucaciu. Ca un facut, Adrian Vancica si Tudor Lucaciu n-au „facut deplasarea” la Cannes, pentru ca erau pe punctul de a deveni pentru prima oara tati. Boogie a fost inclus in programul TIFF-ului, dar de intrat in sali va intra de-abia la toamna.