E Ziua Mondială a Teatrului azi, 27 martie, când pagina aceasta, alături de celelalte care compun „Suplimentul de cultură“, părăsește tiparnițele. Era în 1962, când, la inițiativa Institutului Internațional de Teatru, atenția comunității globale era orientată mai apăsat asupra acestei fascinante arte care a rezistat în timp grație creativității și legăturii directe cu spectatorii.
Un important element care-o individualizează ca artă vie este concomitența în timp și în spațiu a artiștilor și a celor care îi privesc cu încântare. 27 martie 2020 și 27 martie 2021 sunt cu totul astfel decât celelalte de până la ele. Noul coronavirus a lovit fix în esența acestei a patra dintre arte, frângând comunicarea directă scenă-sală prin nevoia de distanțare și izolare impuse sanitar.
Privind în urmă, istoria teatrului și istoria molimelor s-au intersectat frecvent, consecința fiind limitarea până la interzicere a întâlnirilor publice. Ceea ce s-a întâmplat și în prezent. În noile condiții atât de neașteptate și de complicate ale pandemiei cu SARS CoV-2, echipele teatrale au fost puse în situația de a imagina soluții alternative. Tehnologia a fost un aliat prețios, oferind posibilitatea refugiului în mediul virtual și difuzarea creațiilor prin streaming. Intermedierea electronică, strămutarea digitală au oferit oportunitatea menținerii conexiunii cu spectatorii într-o formulă hibridă, dar salvatoare pentru desfășurarea activității.
Sezonul 2019-2020 era aproape în a treia lui pătrime când a explodat pandemia. După deruta inițială și un relativ scurt răgaz de convertire a manierei de a repeta și de a rămâne branșați la public, artiștii au adâncit experimentarea căilor digitalului. Problema a devenit golirea conturilor instituțiilor de stat prin rectificări negative și imposibilitatea independenților de-a supraviețui fără sursa de venituri proprii. O schemă de ajutor de la buget a fost binevenită, dar insuficientă în condițiile prelungirii duratei restricțiilor sanitare.
Inventivitatea ține loc de buget pe o secvență scurtă
Stagiunea în care ne aflăm e încă și mai complicată decât cea care a prins pandemia la debuturile ei, în martie acum un an. Pe lângă incertitudinile provocate de noul coronavirus și de imposibilitatea predictibilității dincolo de 14 zile, de fenomenul oboselii, de pierderea generalizată a răbdării, s-au adăugat (în formă continuată) așteptările legate de buget și o stare de disconfort profesional al artiștilor, care nu au mai lucrat de niște vreme. Sezonul a debutat în septembrie-octombrie, fără resurse pentru producția artistică (pomenitele rectificări negative succesive le-au reorientat către zona medicală), obligând la a face recurs la obiecte din existent (elemente disparate, refolosibile, din spectacole casate ori materiale ce existau în magazie), nu de puține ori pe datorie. O experiență de acest gen, silită de împrejurări, e gestionabilă la modul de provocare artistică o dată, dar nu poate deveni regula în instituții al căror rost este explorarea noului. Inventivitatea ține loc de buget pe o secvență scurtă, dar ea se cere ranforsată de mijloacele materiale aferente.
Speranțele s-au îndreptat firesc către promisiunile autorităților, care, chiar în condiții de criză sanitară și economică, vorbesc despre sume uriașe disponibile. Vom vedea! Problema majoră este întârzierea anunțării filei de buget pe anul în curs. Că sunt mulți, că sunt puțini, banii alocați operatorilor culturali trebuie cunoscuți cât mai repede. Noul buget nu va fi comunicat însă teatrelor mai devreme de finele lunii aprilie – începutul lunii mai, perpetuând situația incertă. În cronologia anului teatral, cortina de final va coborî în iunie-iulie, adică practic nu va exista timp pentru noi producții. După cum se vede, valul al treilea COVID-19 ne cam ia pe sus, în toate domeniile.
Antrenamentul e vital pentru performanță
Un alt aspect vizează resursa artistică. Există teatre în țară unde nu s-a mai jucat cu public în sală din luna octombrie a anului trecut. Adică o jumătate de an, o pauză foarte mare, care îi scoate pe actori din formă. Trupele au făcut repetiții de întreținere a spectacolelor din repertoriu, au participat la înregistrarea lor video – o experiență de platou interesantă, utilă, au repetat prin aplicații de video call, au parcurs programe de întreținere fizică și vocală, au făcut, adică, tot ce se putea în condițiile date.
Însă absența legăturii directe cu spectatorul, care e miza emoțională a profesiunii, le va influența abilitățile interpretative. După ce pandemia va deveni o amintire, vor avea nevoie de o perioadă de recuperare. E, într-un fel, ca în sport, antrenamentul e vital pentru performanță. Și dacă pentru cei cu oarecare vechime scenică lucrurile vor reveni la firesc într-un timp scurt, dificil va fi pentru cei aflați la debut de carieră, pentru cei din anii de studiu finali. Care încep printr-o pauză, exact în etapa care ar necesita mai mult decât niciodată exercițiul spectacolului live.
În fiecare an, Ziua Mondială a Teatrului e însoțită de mesajul unei personalități de rang internațional. În 2021, el aparține minunatei Helen Mirren, actriță de teatru, film și televiziune, iar cuvintele ei unesc emoția cu speranța: „De când au apărut pe lume, ființele umane și-au spus unele altora povești. Frumoasa cultură a teatrului va rămâne vie atâta timp cât vom exista. Imboldul creator al scriitorilor, designerilor, dansatorilor, cântăreților, actorilor, muzicienilor, regizorilor nu va fi niciodată înăbușit și va reînflori curând, cu o nouă energie și cu un nou mod de înțelegere a lumii în care trăim cu toții. Abia aștept!“.
1 Trackback