Rubrici  -  Iulia Blaga  -  Identitate  -  

The Rider de Chloé Zhao (Premiul C.I.C.A.E. în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, 2017) vorbește foarte bine despre cum renunți la un vis. Imediat după acest film, Zhao a făcut Nomadland, iar acum cineasta născută la Beijing e în postproducție cu primul film la Hollywood, The Eternals, din franciza The Avengers. La 39 de ani pe care îi face în 31 martie, cea care a fost comparată cu Terrence Malick după pri­mele filme (Songs My Brothers Taught Me și The Rider) n-are teamă să amestece producțiile independen­te art-house cu fabrica de bani.

În filmele ei, despre care Alfonso Cuarón spune că sunt „an act of compassion“, Zhao vorbește despre ce înseamnă să-ți păstrezi identitatea fie că ești Lakota Sioux și locuiești în rezervație (ca în Songs My Brothers Taught Me), fie că ești și indian, și cowboy (!) și tocmai te-ai rănit grav la rodeo (ca în The Rider), fie că ești și văduvă, și falită și pleci cu rulota prin America, descoperindu-ți adevărata esență (ca în Nomadland). Să-ți păstrezi identitatea nu înseamnă doar să păstrezi firul care te leagă de neamul tău, ci și să rămâi egal cu tine, să ții de miezul care te face om și te menține în curgerea firească a lumii.

Printr-un misterios procedeu alchimic legat nu doar de talent, ci și de iubirea de oameni, Zhao pleacă în filmele ei de la realitate și ajunge la ficțiune folosind actori neprofesioniști care joacă niște versiuni ale lor în care există mult din ei, astfel încât nu știi niciodată, în nici o scenă, unde e gra­nița dintre documentar și fic­țiune. Misterul face totul și mai fascinant; cinemaul ei e adevărat și frumos în același timp și în fiecare scenă.

Într-o perioadă în care lumea se aliniază noilor norme politice mimând de multe ori o empatie pe care nu o are, Chloé Zhao vor­bește despre outsideri cu același respect cu care tratează povestea în sine. Nu vezi nici o pancartă, nici măcar intenția de a fi corectă politic. (Feministă declarată, altfel, a făcut primele două filme în jurul unor personaje masculine.) În The Rider a lucrat cu o adolescentă (sora eroului) care are sindrom Asperger și care e minunată. Regizoarea i-a sugerat o temă de discuție în fiecare scenă, iar ea și-a inventat replicile pe loc. Ajutată de regizoare, Lily luminează fiecare scenă.

Eroul din The Rider se nu­mește Brady Blackburn și e interpretat de un nativ american & cowboy pe nume Brady Jandreau. Și în realitate, și în film, Brady era campion de rodeo, dar după un accident grav la cap nu mai are voie să urce pe un animal neîmblânzit.

Înconjurat în film de tatăl și sora lui reali (mama e vie în realitate, dar moartă în film din ra­țiuni dramaturgice), Brady începe povestea când tocmai a ieșit din spital și trebuie să învețe să re­nun­țe la visul lui. Dar cum re­nunți la un vis când acesta nu ți-a ieșit din inimă și când, în plus, mai ești și cowboy? „Am vrut să le arăt bă­ieților că e OK să fii vulnerabil“, a spus regizoarea într-un interviu.

Dar Brady nu e pregătit să accepte înfrângerea, mai ales când cel mai bun prieten, Lane Scott (acesta e și numele lui real), pe care îl știe de la 2 ani și care era tot campion de rodeo, a rămas paralizat după un accident de mașină (în film nu se spune că a fost accident de mașină). Scenele cu Lane sunt la fel de puternice ca cele cu Lily; simți că sunt pe bune. Zhao spune în interviuri că s-a ferit cât a putut să nu-l victimizeze.

Fără prea multă acțiune, filmul îl urmărește pe Brady confruntându-se cu iremediabilul. În realitate, Brady s-a urcat pe cal la două săptămâni după operația pe creier, iar acum și-a făcut fermă de cai și s-a apucat de actorie. În film el atinge fundul depresiei, dar în fiecare moment ai senzația că urmărești un om în carne și oase și că tot ce i se întâmplă e real (cu atât mai impresionant, deci, să-l vezi îmblânzind un cal sub ochii tăi).

Comentariul social e discret, dar eficace. Ce să caute un indian & cowboy angajat la supermarket, ce să facă el în lumea civilizată? Însăși dubla identitate de indian și cowboy e paradoxală, dar Zhao e mult prea deșteaptă pentru a îngroșa ideea, lăsând acest western modern să curgă aproape de la sine.

Toți prietenii lui Brady sunt prietenii din viața reală. Toți sunt nativi americani legați de cai și de rodeo. Filmul le e, de altfel, dedicat sportivilor de rodeo care trăiesc viața în calupuri de câte opt secunde. Adevăraților, celor care își riscă pielea pentru visul lor și care găsesc în el un mod de a se conecta (fie și inconștient) la transcendență.

Și în film, și în realitate Brady e credincios. „Caii te fac să te simți mai aproape de Dumnezeu“, a zis într-un interviu. Iar într-o zi la radio i-a spus jurnalistului: „Când mă uit în ochii unui cal, ochii lui îmi spun mai multe decât mi-ați spus dumneavoastră în această discuție. Fără supărare“. Zona aceea de simplitate, forță și legătură cu natura/ Dumnezeu, Chloé Zhao a simțit-o când l-a cunoscut pe acest tânăr și cu ajutorul lui a făcut un western uman și actual, deși nostalgic pentru paradisurile pierdute. Un film național și universal, cum am spune la școală.