„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din volumul Prieten cu umbra, de Călin Torsan, cu ilustrații de Daniel Ionescu, vârsta recomandată 10+, care va apărea în curând în colecția Junior a Editurii Polirom.
– Fragment –
O vreme mâncară tăcuți, cufundați fiecare în gândurile lui. Hector avea ceva probleme cu mașina, iar conducerea societății de transport luase hotărârea să fie mutat pe alt autobuz și pe un traseu diferit. Asta îl iritase și îl neliniștea, deoarece se obișnuise ani buni pe linia 268. Chiar și la orele de maximă aglomerație reușise mereu să ajungă la capăt într-un timp decent pentru călători. Asta era forma lui de respect pentru cei care-și plăteau abonamentele sau fiecare drum în parte. De fapt, asta era datoria sa de șofer. Și încerca s-o împlinească cât mai cinstit. Însă de-acum trebuia să ia totul de la zero, mai ales că șofatul altei mașini presupunea relația complicată cu un motor nou despre care nu știa nimic.
— La ce te gândești, tată?
— Hmm… La nimic. Pune iaurt peste ei, că le mai taie din gustul de prăjeală. Cred că de data asta am pus cam mult ulei în tigaie. Ia și-o linguriță de mujdei, că-i bun și sănătos.
— Și tare puturos…
— Da, puturos. Dar mâine n-ai școală, așa că nu-ți face griji.
— Oricum, tată, să știi că mie îmi place gustul de prăjit, chiar dacă am citit pe net că e nociv să mănânci așa.
— Cred și eu că-ți place, vouă vă curge prin vene uleiul încins de la McDonald’s! Nu-i așa? Iar pe scuturile voastre de luptători cu monstrul numit școală stă scrisă deviza: Nesănătos, însă gustos! Greșesc cumva?
Nimo izbucni în râs, apoi întrebă cu gura plină:
— Chiar, tată, când eram mic am fost vreodată la Mc?
— Am fost, sigur că am fost. Cine poate scăpa de botezul ăsta? Nu știu nici măcar un singur părinte care să fi rezistat la insistențele copiilor de-a deveni buni McCreștini. Toți vor să-l cunoască pe Sfântul Hamburger Germanul, făcătorul de chiftele prăjite. Sau să învețe lucrurile bune de pus pe limbă de la Episcopul din Ketchup ori de la călugărul Muștarie. Am mai vorbit despre fascinația pentru credință a celor mici și cu ceilalți șoferi de la muncă. Mulți dintre colegii mei mănâncă duminica acolo. Ca într-un ritual fără zei. Se împărtășesc, alături de familii, cu chifle și 7 Up.
— Dar e o cuminecătură plină de calorii, tată!
Râseră amândoi cu poftă, apoi se strecură printre râsetele lor un fulg de liniște, abia sesizabil. Pentru o clipă doar, toate lucrurile din jurul lor încremeniră, chiar și ceasul electronic agățat în perete. Viața se oprise cu totul, de-a lungul unei secunde, apoi o luă iarăși la vale, ca un râu nepotolit, ducând cu sine toate întâmplările oamenilor. Unele erau la vedere, legănându-se pe luciul apei învolburate, laolaltă cu crengile ajunse acolo cine știe cum. Altele fremătau în adâncuri, plutind în lumina neclară, printre ființele obișnuite să se ascundă în mâl și să trăiască neștiute de nimeni. Din mijlocul torentului, scoase brusc capul întrebarea băiatului, ca un șarpe curios.
— Colegii tăi mănâncă alături de familie acolo?
Nimo apăsase intenționat pe cuvântul-cheie, iar de-acum simțea că apucase tirbușonul în mână. Plin de emoții și ezitări, căuta din priviri dopul de plută al sticlei unde fusese închis biletul cu istoria scrisă, dar niciodată spusă, a naufragiului mamei. Acea sticlă purtată de apele vieții într-un loc unde se vărsau șuvoaiele dulci, dar și unele mai sălcii, îndeajuns de sărate, după cum bucuriile sau necazurile se pot aduna laolaltă de-a lungul unei zile, al unei săptămâni, al lunilor și anilor întregi.
— Da, mănâncă în familie.
— Tată, pe vremea aia, când eram eu mic, tot în familie mergeam și noi acolo?
Hector lăsă furculița și cuțitul să-i cadă din mâini, iar tacâmurile zornăiră supărător în farfuria golită.
CARTEA
Într-o seară, Nimo întârzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrâșnet teribil despică liniștea din Piața Universității. O statuie pârâie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viață și-i sare în ajutor băiatului. Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mângâie mustața liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.
„Azi-mâine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să râd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vârsta începuturilor de drum. Oricum, am înțeles deja că în fiecare adult rămâne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreținute visurile sau imaginația. Priviți desenele celor mici și ascultați-le bazaconiile! Veți înțelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc câteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cât despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieții mele. Cu masca pe față, dar cu gândurile zburând printre nori“. (Călin Torsan)
AUTORUL
Călin Torsan: „Mă numesc Călin Torsan și sunt născut în 1970. Bucureștean. Atenția pentru divertismentul copiilor mi-a fost stârnită de mai multe ori, iar lucrurile materializate pentru ei sunt următoarele: colaborarea la cele două volume colective Bookătăria de texte și imagini; colaborarea și coordonarea a două volume apărute la Editura Martor a Muzeului Național al Țăranului Român. Este vorba despre Piua! și Case-n casă; romanul Totul numai pentru tata (Editura Casa de Pariuri Literare), text distins cu premiul de secțiune al Trofeului Arthur 2015, pentru vârstele 8-14 ani; poemul Bebelușul cu castron, Alexandru Macedon (Editura Casa de Pariuri Literare, 2018); atelierul de educație muzicală alternativă Povești cu urechi, pe care îl desfășor de mai mulți ani în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, locul meu de muncă; albumul O mână de boabe, construit împreună cu grupul abuabua pe baza a mai multor cântece de leagăn tradiționale.”
La Editura Polirom, Călin Torsan a mai publicat o carte pentru copii, Vrăjitorul dințos (2019), roman cîștigător al Concursului de manuscrise Polirom Junior, ediția 2018.