S-a intimplat ca trecerea in nefiinta a lui Octavian Paler aproape sa coincida cu aparitia volumului tau de Convorbiri aparut la Corint. Cum te-a marcat momentul?Mai exact spus este ca disparitia lui Octavian Paler a pus capat volumului nostru de convorbiri, pe care eu l-as fi vrut mai amplu. Paler avea un principiu sau o superstitie: sa nu publice carti de sute si sute de pagini, ci volume in jurul "cotei" 300. Pe parcursul convorbirilor noastre, am discutat adeseori despre dimensiunile opului. Eu ii spuneam ca as vrea o carte groasa, care sa stea in picioare nu numai la figurat, ci si la propriu.
Treptat, cind si-a dat seama ca dialogul cu un critic tinar se poate transforma intr-o confesiune de care avea nevoie, intr-un fel de testament intelectual si spiritual, a acceptat si el acest parcurs mai lung. Din nefericire, moartea a pus capat proiectului nostru inainte ca acesta sa fie dus la bun sfirsit. Din fericire (daca se poate vorbi asa intr-un context tragic), convorbirile si-au cistigat, in cele trei sute si ceva de pagini realizate, autonomia de carte veritabila.
Moartea lui Octavian Paler m-a marcat profund. Am simtit-o de parca mi-as fi pierdut o ruda de singe ori un prieten drag.
Momentul mortii sale a coincis cu o perioada in care Paler se expunea la televiziune saptaminal, devenise si mai vehement parca si, in consecinta, si mai injurat. Poate fi privita opera lui Paler in strinsa legatura cu figura sa publica sau propui, mai degraba, o disociere intre cele doua?
Paler a fost, indiscutabil, o figura publica, unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti scriitori ai nostri. Dar eu am vrut si vreau sa accentuez pe acest termen, „scriitor”, fiindca el este cel care mi se pare esential. Fara cartile lui Octavian Paler, n-am putea vorbi in mod serios despre Octavian Paler. Ele il definesc, ele ii dimensioneaza profilul, ele l-au facut atit de iubit si respectat de un numar incalculabil de cititori. Publicistica postrevolutionara si aparitiile frecvente la televiziune au venit mai tirziu si au fost mai degraba un efect. Nu ele au determinat pretuirea generala a lui Paler, ci cartile.
Iata de ce, intr-adevar, m-a interesat mai mult biografia lui intelectuala si morala. Parcurgem aici un bildungsroman incorporind dimensiunea ideilor, a valorilor tari, a criteriilor dupa care Octavian Paler s-a autoconstruit. N-am ignorat figura sa publica, dar i-am dat valoarea pe care scriitorul insusi i-a conferit-o: aceea de reflexie a unei vieti interioare profunde si solitare.
Operele lui Octavian Paler au aparut in diverse formule editoriale pina acum. O serie de autor presupune, desigur, o sistematizare a scrierilor sale. Cum a fost construit acest proiect de la Polirom?
Majoritatea cartilor lui Octavian Paler au fost editate de Georgeta Dimisianu. O editoare exceptionala, cunoscind in detaliu atelierul de creatie al scriitorului. Fara ea, aceasta serie de autor n-ar fi fost posibila in conditiile de acuratete editoriala si de suprapunere perfecta cu originalul. A facut colationare, cap limpede, ne-am sfatuit pas cu pas, in legatura cu ordinea titlurilor, cu editiile dupa care sa mergem, cu numele prefatatorilor. Ma rog, tot ce inseamna pregatirea unei carti poarta girul Georgetei Dimisianu, ceea ce este un certificat de garantie.
Lucrul imi pare cu atit mai important cu cit au aparut deja carti de Paler piratate si cu cit, pe Internet, putem vedea tot felul de aberatii purtind, chipurile, semnatura lui Octavian Paler. Faimos este asa-zisul Interviu cu Dumnezeu, care i-a fost atribuit scriitorului inca de cind traia. Nu numai ca el s-a amuzat copios de aceasta prostie, dar un fragment consistent din convorbirile noastre diseca intreaga facatura.
De comun acord cu Georgeta Dimisianu si cu Alexandru Paler, delicatul fiu al lui Octavian Paler, seria aceasta va alterna titlurile dupa criteriul unei „dialectici” si al unei coerente obtinute prin contrapunct. De pilda, Un om norocos este o carte grava si grea, cu probleme ideologice in regimul comunist. Dupa ea vine Mitologii subiective, care este o carte luminoasa, o splendida pledoarie pentru melancoliile noastre solare, eline. Fiecare aparitie va fi, prin urmare, o confirmare si totodata o surpriza in raport cu suita.
Cum arata, din punctul tau de vedere, agora intelectuala odata cu disparitia unor voci precum Paleologu, Paler? A fost pus ceva in loc sau felul lor de a spune lucrurile a fost inlocuit de un altul? Pare ca a ramas in aceasta „linie” doar Balaceanu-Stolnici, compromis insa iremediabil…
Fara Octavian Paler, agora noastra intelectuala mi se pare mult diminuata si diluata. Era o voce realmente independenta, un om care nu facea jocurile nimanui. Si care, de fiecare data, lua lucrurile in serios. Ceea ce aici, la Portile Orientului, este atit de rar, incit pare aproape bizar.
Spunea absolut ceea ce credea si in formulari memorabile, care intrau rapid in mentalul colectiv. Foarte multi compatrioti se regaseau in afirmatiile, negatiile si semnele lui de intrebare. Cum se intimpla insa adesea in Romania, incepem sa intelegem, sa constientizam dimensiunea si statura unui om de cultura important abia dupa ce acesta a plecat dintre noi.
Primele doua volume aparute in seria de autor „Octavian Paler”
Mitologii subiective
Editia a III-a, cu o prefata de Daniel Cristea-Enache.
Una din cele mai cunoscute carti ale lui Octavian Paler, volumul de eseuri Mitologii subiective propune o intoarcere la unele mituri ale Greciei antice. Miturile antice, cum ar fi Sfinxul, Oedip, labirintul, Tezeu, Ariadna, Sisif, lotofagii, Ulise, Prometeu, Narcis, Icar, dau autorului posibilitatea sa ofere o perspectiva moderna acestor mituri, reinterpretindu-le intr-un stil propriu ce-l individualizeaza in literatura romana. O lectura placuta prin care Octavian Paler demonstreaza perenitatea si, in acelasi timp, noutatea sentimentelor si ideilor ce au stat la baza acestor mituri ale Antichitatii grecesti.
Un om norocos
Editia a II-a, cu o prefata de Mircea Iorgulescu.
„Iesirea dintr-un cosmar nu echivaleaza neaparat cu o eliberare de cosmaruri. Iar «omul norocos» tocmai in captivitatea fara speranta a cosmarului permanent si generalizat se afla. Totul in aceasta carte, una dintre cele mai intunecate din toata literatura romana, e cosmar, halucinatie, un nesfirsit vis rau. Romanul putea fi subintitulat «intimplari din irealitatea totala» sau, de ce nu, «din irealitatea totalitara». Un roman de ambianta fantastica, o parabola neagra si enigmatica in genul prozei lui Franz Kafka, Dino Buzzati, Julien Gracq, Samuel Beckett si, dintre romani, A.E. Baconsky; …si un roman sardonic, titlul fiind o antifraza, figura retorica in perfect acord cu umorul taciturn al scriitorului.” (Mircea Iorgulescu)