Un an de pandemie COVID-19 a avut un impact catastrofal asupra noastră, a tuturor. Și, în mod particular, asupra muzicienilor, a celor care trăiesc pe scenele de concert și își văd amenințată chiar rațiunea de a exista. Și nu doar pandemia: pe lângă ea, trăim epoca în care și cancerul cancel culture face ravagii.
Dar în muzică, așa cum e și în viață, pauza își are rosturile ei. Pe lângă pustiul din viața culturală, coronavirusul a adus și destulă creativitate. În lipsa publicului, muzicienii au procesat individual acest anotimp ciudat: interpreții au continuat să cânte, atât cât restricțiile au permis-o, sau au performat online, din chiar propriile case, așa cum, bineînțeles, compozitorii au continuat să compună. Dar, mai ales, și unii, și alții au gândit proiecte personale, plecând de la experiențe proprii în care și-au analizat viața și câteva teme fundamentale: ce s-a schimbat? cum și-a pus COVID-19 amprenta asupra muzicii în sine? cum se aude izolarea în muzică și ce înseamnă singurătatea pentru un muzician?
Pentru Hiyoli, o violistă de 35 de ani născută într-o familie japonezo-australiană la Düsseldorf și stabilită la Berlin, totul a plecat de la o întrebare simplă: „care este misiunea mea dacă nu pot împărtăși muzica cu ceilalți? Să împart bucurie, să împart lacrimi, să deschid sufletele oamenilor prin muzică?“. Răspunsul e în acest album, cu unsprezece creații contemporane pentru violă solo intricate de șase superbe sarabande bachiene: Songs of Solitude.
Hiyoli Togawa în studioul din Berlin © Anne Hornemann
„În 2020, când lumea s-a închis, mi-am creat o rutină zilnică pentru a-mi redescoperi propriul spațiu interior. Am pictat în fiecare dimineață și am cântat la violă“, mărturisește Hyioli Togawa în bookletul albumului. Ca artist, Hyioli a simțit nevoia unui nou ritm de viață, pe măsură ce, unul după altul, concertele erau anulate. Rutina a însemnat pictură, timp cu familia, plimbări prin parcurile goale ale Berlinului, dar și muzica lui Bach ce îmbină emoții puternice și o formă clară și concisă: „În fața acestei perioade de izolare și insecuritate globală, Bach a fost pâinea mea zilnică. Hrana mea spirituală, mângâierea mea, ancora mea, sursa mea de încredere. Bach nu este niciodată despre el însuși, ci mai degrabă despre marile întrebări și mistere ale vieții: universul, viața și moartea. Exact de asta am avut nevoie, mai mult ca niciodată, în aceste vremuri COVID-19. M-am simțit adunată, liniștită, întărită, înțeleasă, m-am simțit acasă. Mai ales în sarabande, care în marea lor curgere devin poli unici de calm“.
https://www.youtube.com/watch?v=EO-eg1LsXrQ
Johann Sebastian Bach – Sarabanda din Suita nr. 6 în re major BWV 1012 pentru violoncel (transcripție pentru violă)
Hiyoli Togawa © Anne Hornemann
Sunt șase sarabande bachiene pe acest album, care intersectează creațiile comandate celor unsprezece compozitori contemporani prezenți pe disc, o reflecție despre viața în pandemie. Hyioli Togawa a vorbit într-o zi la telefon cu compozitorul Kalevi Aho, cu care colaborase recent, căruia i-a cerut să-i scrie o piesă, una care să „reflecte viața și munca în timpul coronavirusului și care distilează izolarea în muzică“. Și au urmat încă zece, scrise de cei pe care i-a abordat întrebându-i pur și simplu cum trăiesc în pandemie. „Compozitorii sunt cei care distilează în sunet ceea ce li se întâmplă în plan emoțional“, spune artista germană.
Cu fiecare dintre lucrările trimise pe e-mailul violistei, compilația muzicală a singurătăților din culturi și mentalități diferite a devenit tot mai variată și mai captivantă. Impresiile despre pandemie provin din țări de pe patru continente și au fost scrise de creatori din generații diferite. Mulți dintre compozitori dau viață singurătății: Toshio Hosokawa (n. 1955), Yokohama, combină sobrietatea cu melancolia în Sakura, ce retrăiește anotimpul cireșilor în floare din orașul său natal; Umbre al austriecei Johanna Doderer (n. 1969) e o interogație asupra tăcerii ce fluctuează între melancolie și revoltă, în timp ce Nostalgia new-yorkezului José Serebrier (n. 1938) e conjugarea verbului „a tânji“ după sănătate, bucurie și armonia vieții pre-pandemie. Pe de altă parte, armeanul Tigran Mansurian (n. 1939) i-a scris violistei o Odă tăcerii, cerându-i acesteia, la repetițiile pe Zoom, să nu cânte, ci să vorbească. Lucrarea are pauze impresionante și alternează teme copilărești, în tonuri strălucitoare cu lovituri blânde de arcuș și duble coarde.
„Diferitele abordări sunt cele care fac proiectul atât de frumos, deoarece exprimă diferite culturi și moduri de gândire. Așa poți să simți empatie pentru cineva care se confruntă cu această pandemie, într-un alt loc din această lume“, spune Togawa, care interpretează cu pasiune Liniște de Michiru Oshima (n. 1961), o lucrare ce descrie o plimbare dezolantă pe străzile pustii ale NYC, cel mai populat oraș din Statele Unite. Dedicația lui Kalevi Aho (n.1949) e lucrarea unui compozitor pentru care COVID-19 nu a schimbat aproape nimic: el trăiește izolat la Helsinki, își începe ziua lucrând, după care face o plimbare prin pădure de 18-20 de km. La orizont îți dă sentimentul de a fi singur cu tine însuți, dar nu izolat. Aici solista cântă în duble coarde, acompaniată și de propria voce.
https://www.youtube.com/watch?v=RzsoFhYeelU&t=18s
Kalevi Aho – Am Horizont (fragment)
Hyioli Togawa acceptă și altă provocare, una tehnică și într-un registru total diferit: lucrarea lui John Powell (n. 1963), compozitor care a scris muzica pentru blockbustere de la Hollywood ca Ice Age și Kung Fu Panda, se numește Momentul perfect pentru o curățenie de primăvară. Cea mai tonică lucrare de pe CD, scrisă pe nouă voci și înregistrată prin multitrack, reflectă și nevoia stringentă de tehnologie, pe care cu toții am descoperit-o în pandemie: „într-un moment în care nu poți face muzică cu ceilalți, era o mare iluzie să pot cânta cu mine și să nu mă simt singură“, spune ea.
https://www.youtube.com/watch?v=wPc1gSutjIE
John Powell – Perfect Time for a Spring Cleaning
Discul mai cuprinde Salve Nos de Samule Rhian (n. 1944) din Țara Galilor, rugăciunea hâtră a unui bunic pe care lockdownul îl lipsește de nepot, Cinci impresii din auto-izolare de Gabriel Prokofiev (n. 1975) care trăiește la Londra cu trei copii pe care trebuie să-i supravegheze la cursurile de școală online, și Consolation de Federico Gardella (n. 1979), un milanez care a folosit pauza pandemică pentru a-și recalibra ideatica sonoră. Lucrarea uzează de cea mai gravă notă a violei, nota do pe coardă liberă, și, ca o pedală, are efectul unei rugăciuni ardente, în opinia interpretei. Am păstrat pentru final cea mai optimistă lucrare pentru mine, care aparține celei mai tinere compozitoare prezente pe compilație, o muziciană cu origini românești care trăiește în Nashville. Keep moving de Cristina Spinei (n 1984) are forță și energie pozitivă ce luminează întreaga compilație.
https://www.youtube.com/watch?v=rAWX0U-tSIw
Cristina Spinei – Keep Moving
© Anne Hornemann
Hiyoli Togawa: „În primăvara lui 2020 stăteam într-o cameră goală din Berlin. La sfârșitul verii, biroul meu era plin de partituri noi, iar pereții acoperiți de tablouri. În mijlocul sunetelor și culorilor nu m-am mai simțit niciodată izolată, ci susținută și protejată. Iar dacă fără publicul meu de concert m-am simțit adesea singură ca muzician, grație muzicii noi și vechi n-am mai fost niciodată în izolare. Cântecele izolării povestește despre asta“.
Songs of solitude a fost înregistrat în iunie, septembrie și octombrie 2020 la Andreaskirche, Berlin-Wannsee, Germania și a apărut la Bis Records pe 5 martie 2021.
https://open.spotify.com/album/13d3x2iI62n0kDmkKW10qt
Hiyoli Togawa – Songs of Solitude (2021)
1 Trackback