Farmecul zilei de 1 aprilie stă în faptul că, deși te aștepți să fii păcălit, tot te prinde unul sau altul cu garda jos și muști momeala. Ești ca un portar spre care vin mai multe mingi în același timp.
Cum stăteam eu în poartă, apare jucătorul numit Dexonline, care șutează slab, sperând să mă păcălească cu știrea conform căreia se va reveni la scrierea cu î în loc de â. Că nu știu ce Ordonanță de Urgență a fost dată pentru a anula decizia Academiei Române. Nu m-am lăsat păcălit, fiindcă am studiat Dreptul Administrativ și știu că nimeni nu are voie să se atingă vreodată de o sfântă decizie a Academiei.
Da, există discuții multe, unii chiar vor întoarcerea la scrierea cu î din i și prezintă numeroase argumente lingvistice, fiindcă nu sunt capabili să-și impună voința cu un pumn sănătos sau cu răcnete. Alții contraargumentează, considerând că actuala formă de scriere este cea justă.
Marcel sau Mercelino cum îl alintă soția lucrează ca mecanic de întreținere la o fabrică în care se produce hârtie tipografică. Nu mai este munca fizică de altădată, fiindcă mașinile fac aproape totul, însă e nevoie de el pentru buna funcționare a liniei de producție. Știe unde să toarne ulei, știe cu patentul și are ureche industrială, adică este capabil să își dea seama, după felul în care șuieră sau scârțâie utilajul, care e piesa ce trebuie reparată. Asta economisește timp prețios, fiindcă nu trebuie să desfaci toată mașinăria căutând buba, riscând astfel să nu onorezi comenzile la termen.
Cele trei fete ale lui Marcel învață foarte bine și el este mândru, simțindu-se motivat să muncească mai mult și mai cu spor pentru a le asigura toate cele necesare, soția lui fiind casnică. Asta presupune că are nevoie ca locul de muncă să îi fie stabil. Am făcut niște calcule și am constatat că tocmai scrierea cu î din a este cea care conferă stabilitate serviciului acestui om. Romanul Ispășire prin iubire al scriitoarei Mary Jo Putney are, în ediția românească, 292 de pagini. Am numărat și am constatat că s-au folosit 3.504 â-uri din a. Întoarcerea la scrierea cu î din i ar însemna, din cauza diferenței de lățime a literelor, că Ispășire prin iubire ar avea doar 204 pagini. Păstrând proporția, înseamnă că nevoia de hârtie tipografică ar scădea cu 30 de procente. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fabricile ar avea mari dificultăți, și-ar restrânge activitatea, iar oameni ca Marcel riscă să rămână fără loc de muncă.
Eu unul nu vreau să fiu părtaș la așa ceva. Sunt omul care vrea să ajute. Marcel, asta e pentru tine: â â â â â â â â â â â â â.