Mă miram săptămâna trecută și mă mir în continuare cum le-a putut trece prin cap unor oameni să pretindă ca un poem – în cazul de față The Hill We Climb al Amandei Gorman, recitat de tânăra poetă de culoare la investirea în funcție a lui Joe Biden – să fie tradus de cineva de aceeași rasă, vârstă și profil ideologic cu autoarea. Și, pe deasupra, cum s-a putut să ia cineva în serios o asemenea pretenție.
Dar uite că s-a putut, că lumea a luat-o în serios și acum unii încearcă să scoată piatra din baltă, ca în cunoscutul proverb românesc, pe care bănuiesc că – în aceeași logică – nu l-ar putea traduce un costarican decât dacă e alb și urmaș de români.
Că e o prostie, poate bine intenționată, dar pornită dintr-un zel activist nefiltrat de rațiune, asta e limpede. Traducătorul transpune un text dintr-o limbă (și cultură) focalizându-se pe un public dintr-o altă cultură (și limbă). El mediază înțelegerea dintre textul original și publicul din cultura și limba în care traduce. Hai să acceptăm pentru o clipă ideea nătângă că rasa, genul și vârsta – eventual și orientarea ideologică – favorizează înțelegerea textului și că un traducător de culoare (sau alb sau asiatic) înțelege mai bine un autor de culoare (sau alb sau asiatic). Dar în acest caz, dacă există într-adevăr o barieră rasială sau de gen care ne împiedică să ne înțelegem vorbele unii altora, traducătorul „conform“ nu face altceva decât să mute bariera cu o persoană mai încolo: traducerea lui, tocmai fiindcă implică împărtășirea unor trăsături comune cu autorul – și nu cu cititorii potențiali –, va suna fals în urechile cititorilor care nu împărtășesc aceeași rasă, cultură, educație cu autorul și traducătorul.
Altfel spus, dacă traducătorul, din postura de alb privilegiat european, nu-l înțelege pe negrul oprimat din America, de ce l-ar înțelege cititorii albi „privilegiați“ europeni pe traducătorul negru european – oprimat sau nu?
Bariera dintre rase este inexpugnabilă: aceasta este sugestia implicită și aceasta este panta periculoasă ideologic pe care alunecă susținătorii unor asemenea idei. Se schimbă, eventual, raporturile de putere, dar bariera rămâne, diferențele sunt mai importante decât asemănările, rasa e mai importantă decât calitatea generică de ființă umană. Rasa ne diferențiază cultural, intelectual, deci calitativ – spre asemenea idei conduc intervențiile radicale ale activiștilor de profesie. Adică tocmai spre opusul ideologiei promovate de Amanda Gorman în poemul ei. Ideea traducerii „conforme“, acceptată, din păcate, chiar de reprezentanții tinerei poete, conține măcar un pic de rasism implicit, doar că de sens invers decât cel standard, cel clișeizat.
Adevărul e exact pe dos, iar traducerile și traducătorii, la fel ca tălmacii de odinioară, sunt purtătorii lui. Traducătorul e un mediator tocmai pentru că trăsăturile comune, general umane, prevalează asupra diferențelor. De aceea un traducător e selectat cu ochii spre publicul-țintă. Nu trebuie să fie unul care împărtășește experiențele autorului și se deosebește de potențialii cititori majoritari, ci tocmai dimpotrivă: trebuie să își cunoască publicul (majoritar), să îi împărtășească și înțeleagă mentalitatea, ca să poată traduce corect mesajul. Nu trebuie neapărat să fie emoționat de textul pe care îl traduce – cel puțin nu atunci când îl traduce –, ci să înțeleagă ce face textul să fie emoționant, în așa fel încât să transmită emoția cititorilor. Orice ar zice unii și alții, traducerea e un proces rece și în mare măsură rațional, iar experiența traducătorului e mai importantă decât afinitatea biografică ori etno-rasială cu autorul. În caz contrar, traducerea e ratată, iar mesajul, indiferent de limba în care e transmis, se învârte în același cerc mic al comunității de rasă, gen etc. și riscă să nu fie înțeles nici măcar acolo, din cauza diferențelor culturale – în cazul și contextul de față unele majore, căci între un negru american și unul european diferențele sunt mai mari decât între europeni în general, indiferent de rasă.
Și iată cât am întins discuția, asumând poziția înțeleptului ce vrea să scoată piatra din baltă – de ce? de ce? mai ales că nu sunt singurul –, pornind de la reacțiile revoltate ale unor activiști/ste fără nici o competență dovedită în traductologie. Arta și tehnica traducerii se studiază în facultăți, se aprofundează în ani de studii complexe, pretind răbdare, competențe extinse și versatilitate culturală… iar azi e de ajuns să intervină un activist foarte vocal și foarte revoltat pe o temă la modă, un activist pe linie, și gata, totul se schimbă. Noi, în Europa de Est, am mai ascultat activiști pe linie. I-am ascultat câteva decenii. N-a ieșit bine.
1 Trackback